Multă sănătate, domnule Voiculescu!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Deși nu mă întreabă nimeni, voi „vota” pentru menținerea lui Vlad Voiculescu ca ministru al Sănătății. Fără să știu cât de priceput este politicianul „Plus” în problemele medicale apărute într-o țară dezastru cum este România, cât de meșter este dumnealui în managementul Sănătății și fără să fi auzit nimic din viziunea dumnealui în dezvoltarea acestui sector din care s-au înfruptat prea mulți după revoluție. Habar n-am dacă Vlad Voiculescu este bun de ceva, dacă poate ține sub control situația sub pandemie, dar mai ales dacă poate face față presiunii venite din partea „viermilor” și „gândacilor” ce-l mușcă de fund, amenințărilor „șerpilor”, „crocodililor” și „varanilor” ce-și scot limbile veninoase pentru că ceva nu le place la omul ăsta, ceea ce devine al naibii de interesant.

Dacă nu i-ar fi cerut demisia toate cozile de topor de la trusturi alimentate prin șantaj la toate guvernele posibile, de stânga sau de dreapta, dacă n-am ști ce fel de personaje sunt în spatele acestor făcători de opinie și cu ce bani sunt plătiți de patronii datori la stat și neexecutați pentru zeci de milioane de euro, poate că ne întrebam și noi, pacienții de ieri, de azi și de mâine, de ce atâtea nenorociri în țara asta, una după alta, fără să fie trași la răspundere vinovații, inclusiv ministrul Vlad Voiculescu.

Dacă nu i-ar fi cerut demisia întreg PSD-ul, iar Sorin Grindeanu „al nostru” n-a făcut excepție, dacă toate „săgețile” Moscovei n-ar fi făcut același lucru pentru a se bucura de o eventuală fisură în blocul guvernamental cu vagi intenții în schimbare, dacă aceiași politicieni care au căpușat statul în lucrări de infrastructură nemaiterminate niciodată n-ar fi sărit să ceară plecarea lui Voiculescu de la ministerul Sănătății, dacă nu l-aș fă văzut pe deputatul Ben-Oni Ardelean cum ventila rahatul pentru a-l încasa în plină figură până și-n conducerea PNL, un partid și-așa cu musca pe căciulă când vine vorba de modernizarea statului, atunci mă mai gândeam dacă n-ar fi cumva cazul să punem în discuție și priceperea actualului ministru.

Da, făceam o listă și căutam vinovații. După ce i-am fi pus în capul acelei liste pe miniștrii Sănătății din ultimii 30 de ani, după ce i-am bănui de comportament mafiot pe politicienii ce i-au pus în funcții pe managerii spitalelor, după ce le-am verifica averile primarilor ce s-au înfruptat din aceste relații cu șmecherii inventați pentru a sifona bugetele spitalelor, după ce făceam acea listă lungă ajungeam și la Vlad Voiculescu și ne întrebam cât mai așteptăm și de la el ceva în sensul mișcării spre bine a lucrurilor. E și el precum indivizii din capul listei sau doar nu se pricepe să facă treabă?

Într-un atât de mare absurd am ajuns în țara asta încât nu știm dacă cineva e capabil să facă ceva, dar știm că niște personaje toxice îl doresc plecat de la „butoane”, pentru ca la acele „butoane” să vină cineva care, chiar dacă știe ce-ar trebui făcut spre binele societății, nu pentru asta este pus acolo. În astfel de cazuri, așteptările față de un astfel de ministru nu vin din partea electoratului, iar dacă vin, nu acele așteptări contează, ci importante sunt interesele celor ce fac bani fără scrupule din afaceri fără nicio legătură cu spiritul pieței libere, cu concurența, cu etica.

Este ultimul domeniu din țara asta care va fi pus pe picioare. Până și la infrastructura rutieră, altă gaură neagră, se vor mai așeza lucrurile, dar în Sănătate se va da lupta cea mai grea. Nu s-a reușit cu mărirea salariilor personalului din sistem, nu s-a reușit pentru că nu e suficient acest lucru, iar banii nu vor fi suficienți în nicio societate pentru a pune lucururile la punct, a mulțumi salariații, a mulțumi pacienții și totodată jumătate din buget să meargă ca profit la clientela mafiotă. Asta nu se poate, nu e de unde.

Până acum am pierdut noi, pacienții. Acum se tem ei, mafioții, că au de pierdut. Din acest motiv voi „vota” pentru rămânerea lui Vlad Voiculescu la Sănătate. Pentru că știu că nu-l vrea unul ca Ben-Oni, unul ca „Varanul”, una ca Firea, Mircea Badea, Gâdea și multe-multe srl-uri care n-au lacrimi pentru victimele din spitale.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Alexa a spus: (aprilie 14th, 2021 at 09:32 )

Traiasca USR-PLUS! Uraaa, uraaa, uraaa! Debanat.ro, darputeti sa va faceti si o autoprezentare pe internet. „Organ de presa al USR-Plus” ar suna foarte realist.

Moise a spus: (aprilie 16th, 2021 at 01:22 )

Alexa, n-ai inteles nimic, a fost prea greu pentru tine articolul, incearca ceva mai usor, eventual sub 100 cuvinte.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș

Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților

Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.