Institutul Regional de Oncologie are semnat acordul pentru realizarea studiului de fezabilitate

spital torontalului

spital torontalului

S-a făcut un pas important pentru ca viitorul Institut Regional de Oncologie să devină realitate. De curând au fost semnate documentele pentru elaborarea studiului de fezabilitate și actualizarea expertizei tehnice, a anunțat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Cu acest anunț, probabil că Alin Nica a stricat una dintre ”surprizele” pregătite pentru vizita de mâine a ministrului Sănătății la Timișoara, Proiectul Institutului a fost trimis de CJ Timiş pe lista celor incluse în PNRR.

”Momentul este unul semnificativ deoarece Consiliul Județean Timiș a inclus acest obiectiv de investiție pe lista proiectelor transmise pentru finanțare prin Planul Național de Relansare și Reziliență, iar ca să aibă șanse reale la banii europeni, Institutul trebuie să fie susținut de o documentație solidă, să fie un proiect matur. Cred că Timișoara și întreaga regiune au nevoie de un Institut Oncologic la standard europene pentru ca bolnavii și familiile lor să nu mai fie obligați să facă drumuri în străinătate sau să suporte costuri suplimentare”, spune Nica.

În opinia sa, o parte din clădirea abandonată de pe Calea Torontalului, care ar fi trebuit să fie noul Spital Municipal Timișoara ar putea fi inclusă în noua locație a Institutului.

”De multe ori am fost întrebat ce se întâmplă cu clădirea abandonată de pe Calea Torontalului, cea care trebuia să fie noul spital municipal al orașului Timișoara. Iată că la această întrebare, ne vor răspunde în scurt timp specialiștii în construcții, care vor stabili dacă și cât anume din clădirea existentă poate fi integrată în ce urmează să devină Institutul Regional de Oncologie Timișoara. Județul Timiș este unul dintre județele cu cea mai mare rată a afecțiunilor oncologice din România, astfel că vom face toate eforturile necesare pentru ca Institutul Regional de Oncologie să obțină finanțare europeană prin Planul Național de Relansare și Reziliență”, a mai transmis Nica.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Foarte frumos a spus: (mai 6th, 2021 at 20:23 )

Foarte frumos!
Bravo!
O Veste Minunată în Săptămâna Luminată!

cetatean a spus: (mai 7th, 2021 at 05:53 )

Un alt studiu. Cand se face ceva concret să ne exaltăm, zic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș

Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul

SCM Politehnica Timișoara joacă în fața propriilor suporteri în etapa a 27-a a Ligii Naționale. Baschetbaliștii înfruntă CSO Voluntari, joi, 2 aprilie, la ora 19:00, la sala Constantin Jude. Echipa viola vine după un meci extrem de strâns, jucat la Rm. Vâlcea. Alb-violeții au cedat cu 88-85, în urma unui coș de trei puncte încasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci foarte important pentru baschetbaliști! Miza este play-off-ul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe imobiliare pe segmentul nou

Cei interesați de cumpararea unei locuințe se uită tot mai des spre apartamentele noi. Chiar și la acestea creșterea de preț este una redusă, în timp ce la cele vechi nu sunt modificări importante. Prețurile au avansat lent în ultima lună în marile orașe din România, în timp ce prețurile locuințelor vechi bat în mare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul București, Iași și Timișoara sunt cele mai dinamice piețe imobiliare pe segmentul nou

Economic vezi arhiva Economic

O delegație oficială a Republicii Indonezia a fost în vizită la CCIA Timiș

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a primit vizita unei delegații oficiale a Republicii Indonezia, condusă de Meidyatama Suryodiningrat, Ambasadorul Republicii Indonezia în România. El s-a aflat la Timișoara pentru o serie de întâlniri cu autoritățile locale, având ca obiectiv revitalizarea și consolidarea cooperării bilaterale dintre Indonezia și România. Din delegația diplomatică au mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O delegație oficială a Republicii Indonezia a fost în vizită la CCIA Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În contextul reţinerii de către DNA a şefului Autorităţii Rutiere Română (ARR), Cristian Anton, deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă a relatat un episod din 2021, atunci când, spune el, a provocat mare agitație în coaliția de atunci. Cum? Cătălin Drulă afirmă că, în calitate de ministru al Transporturilor, a organizat concursuri la ARR, lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul USR de Timiş Cătălin Drulă, amintiri din vremea în care a organizat “concursuri pe bune” la ARR
Primăria Timișoara cere votul consilierilor locali pentru alocarea de fonduri din bugetul local pentru organizarea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare găzduite în oraș. Finanțarea, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, acoperă cheltuielile necesare desfășurării olimpiadelor în condiții bune, de la cazare și masă pentru elevi și profesori până la logistică, materiale și transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
Cristian Anton, cel reţinut de DNA pentru fapte de corupţie şi constituire de grup infracţional organizat, este un vechi membru PSD Timiş şi un apropiat al Sorin Grindeanu. El are cinci surse de venit oficiale, toate în subordinea Ministerului Transporturilor, minister condus în trecut direct de Grindeanu, iar acum printr-un interpus. Până a ajunge şef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine este Cristian Anton, PSD-istul prins cu peste o jumătate de milion de euro în cutii de pantofi. De la lumea interlopă la Sorin Grindeanu
Pași concreți pentru un drum al viitorul sustenabil. Într-o perioadă în care mobilitatea urbană devine o provocare globală majoră, cercetători de elită ai Universității Politehnica Timișoara demonstrează că România joacă un rol important în conturarea viitorului transportului inteligent autonom. Între 25 și 28 martie 2026, prof.dr.ing. Radu-Emil Precup, ș.l.dr.ing. Raul-Cristian Roman și as.dr.ing. Elena-Lorena Hedrea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT la Göteborg, în prima linie a cercetării pentru transporturi inteligente autonome
Primăria Timișoara reamintește cetățenilor și firmelor importanța colaborării exclusiv cu operatori economici autorizați pentru colectarea și tratarea diverselor categorii de deșeuri. Solicitarea face parte din eforturile de combatere a abandonului ilegal de deșeuri și de menținere a curățeniei în oraș. Utilizarea serviciilor oferite de operatori autorizați, în detrimentul persoanelor fizice care oferă servicii de transport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apel făcut de Primăria Timișoara. Folosiți exclusiv operatori autorizați pentru gestionarea deșeurilor
Procurorii DNA dețin interceptări dar și înregistrări ambientale și filmări în cazul directorului Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, reținut pentru o serie de fapte de corupție. Luni bune, DNA Cluj a urmărit gruparea din care făcea parte Anton și a supravegheat și examenele trucate de la ARR, transmite MEDIAFAX. Anton a fost monitorizat şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interceptări DNA în dosarul lui Cristian Anton. Îşi număra banii şi vorbea singur: “1, 2, 3 … 8, 9. Ai să-mi bag ****!!
Piatra cubică recuperată din Piața Traian ca parte a procesului de revitalizare a zonei respective nu va fi înstrăinată de municipalitate. Aceasta va fi reutilizată în această investiție, iar ce rămâne se va folosi la alte șantiere, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Prima operațiune desfășurată pe șantierul din Piața Traian a fost ridicarea pietrei cubice cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara păstrează piatra cubică recuperată din Piața Traian. Va fi reutilizată, nu vândută
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a primit vizita unei delegații oficiale a Republicii Indonezia, condusă de Meidyatama Suryodiningrat, Ambasadorul Republicii Indonezia în România. El s-a aflat la Timișoara pentru o serie de întâlniri cu autoritățile locale, având ca obiectiv revitalizarea și consolidarea cooperării bilaterale dintre Indonezia și România. Din delegația diplomatică au mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O delegație oficială a Republicii Indonezia a fost în vizită la CCIA Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.