Producătorul de băuturi alcoolice Diageo a deschis lângă Timișoara un nou depozit, de unde va asigura distribuția în 12 țări europene/FOTO

Compania Diageo, lider global pe piaţa de băuturi alcoolice, cu un portofoliu remarcabil de mărci de băuturi spirtoase și bere, a deschis marți, lângă Timișoara, în cadrul centrului logistic deținut de FM Logistic la Dudeștii Noi, un nou depozit de unde va asigura distribuția produselor din portofoliul propriu. Începând cu această dată, de la cel mai mare depozit al companiei din sud-estul Europei se va asigura deservirea a 12 piețe naționale din zonă. Prin noua unitate vor trece anual 20 de milioane de sticle și 12,5 milioane de litri de băuturi alcoolice.

Pe lista produselor comercializate și realizate de Diageo se numără Johnnie Walker, Captain Morgan, Baileys sau Guinness.

Noul depozit va deservi 12 piețe (Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Croația, Ungaria, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Moldova, Cehia, România și Slovacia), ceea ce îl face unul dintre cele mai mari depozite Diageo din Uniunea Europeană și cel mai mare din regiune, având un rol crucial în operațiunile Diageo în Europa de Est. Diageo a intrat pe piața din România în anul 2007 și își desfășoară activitatea prin intermediul distribuitorului său exclusiv, P.P. Distributors România SRL.

Diageo consideră România o țară de o importanță strategică. Alegerea Timișoarei ca centru pentru livrările noastre de produse în Europa de Est reflectă importanța pe care o acordăm pieței românești, dar și poziția strategică a acestei locații. Partenerii și clienții noștri vor beneficia de un timp de livrare semnificativ mai mic, care în medie ponderată va fi redus cu 93%, de la 28 la 2 zile. De asemenea, depozitul va crea noi locuri de muncă direct și indirect, la companiile de transport locale, și va avea un impact pozitiv asupra activității economice locale”, spune Michael Holm, Director General al Diageo pentru Europa de Est.

Proiectul companiei amintite a însemnat realizarea de pregătiri temeinice.

Acest proiect a început acum trei ani de zile şi cu FM Logistic am început să discutăm acum doi ani. Aşteptam de mult timp acest moment şi e minunat că am ajuns aici. Diageo e un lider mondial în distribuirea băuturilor alcoolice premium iar România este o piaţă foarte importantă pentru noi” a mai spus Holm.

Noul depozit din Timișoara este rezultatul unei cooperări de succes cu FM Logistic, proprietarul unei platforme logistice multi-client impresionante de 50.000 mp în locație.

FM Logistic se mândrește cu sprijinul acordat la dezvoltarea Diageo în Europa de Est, valorificând noul nostru antrepozit fiscal de depozitare pentru băuturi alcoolice din România. În 2020 februarie am ajuns la o înţelegere cu Diageo şi ne-a luat un an şi jumătate să reuşim să îndeplinim toţi paşii tehnici şi legali. Să știți că nu este nimic ușor în a produce și marketa o băutură alcoolică”, a declarat Alexander Pavlov, Country Manager FM Logistic.

Noul depozit de lângă Timișoara beneficiază de condiții de siguranță sporite, având în vedere că vorbim și de marfă cu valoare ridicată. Unitatea este singură de tip antrepozit fiscal din cadrul FM Logistic Timișoara, accesul fiind strict controlat.

Anual, aproximativ 12,6 milioane de litri și peste 20 milioane de sticle de produse Diageo vor fi trimise către și din noul depozit. Unitatea va transmite informațiile de trasabilitate în sistemul Global Diageo Track&Trace (prescurtat GTTS), permițând urmărirea fiecărei sticle de la producție la Distribuitorii companiei din fiecare țară.

Diageo este lider global pe piaţa băuturilor alcoolice, având un portofoliu remarcabil de băuturi cuprinzând branduri de renume precum whisky-urile Johnnie Walker, Crown Royal, J&B, Buchanan’s și Windsor, vodca Smirnoff, Cîroc şi Ketel One, dar şi Captain Morgan, Baileys, Don Julio, Tanqueray şi Guinness.

Diageo este o companie globală ale cărei produse se vând în mai bine de 180 de ţări din întreaga lume.

Fondată în Franța în 1967, FM Logistic este o companie de familie este unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul serviciilor integrate de supply chain din Europa, deservind clienți din mai multe domenii: bunuri de larg consum, pharma, cosmetică și înfrumusețare, retail, producție industrială.

FM Logistic este activă în peste 14 țări din Europa, Asia și America Latină. Înregistrează venituri anuale de aproximativ 1,4 miliarde euro și  are peste 27.000 de angajați. FM Logistic are operațiuni în România din anul 2008 și are în prezent circa 700 de angajați în țara noastră.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Generală numărul 7 din Timișoara primește cinci milioane de euro, bani din Regio Vest, pentru ridicarea unui nou corp de clădire

Cinci milioane de euro vor fi acordați, prin ADR Vest, Primăriei Timișoara prin Programul Regional Vest, pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”. Contractul semnat de municipalitate pentru finanțare va permite organizarea cursurilor într-un singur schimb și va asigura elevilor săli de clasă moderne. „Este a doua școală pentru care obținem finanțare europeană în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Generală numărul 7 din Timișoara primește cinci milioane de euro, bani din Regio Vest, pentru ridicarea unui nou corp de clădire
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”

Ca reacţie la decizia PSD de retragere a sprijinului politic premierului Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat, în această seară, că partidul său va rămâne în mod cert alături de premierul în funcție. El le-a cereut celor din PSD să spună direct dacă vor o coaliție de restaurare a corupției, Dominic Fritz a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ca reacţie la decizia PSD de retragere a sprijinului politic premierului Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat, în această seară, că partidul său va rămâne în mod cert alături de premierul în funcție. El le-a cereut celor din PSD să spună direct dacă vor o coaliție de restaurare a corupției, Dominic Fritz a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”
Premierul Ilie Bolojan a anunţat în mod fermă că nu va demisiona din funcţie, după ce PSD a decis să-i retragă sprijinul politic. El a spus că va continua să exercita mandatul de premier, pentru o “România onestă, fără privilegii, fără sinecuri” Premierul liberal Ilie Bolojan a făcut, în această seară, primele declarații după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la decizia PSD: Voi continua să exercit mandatul de premier pentru o România onestă, fără privilegii, fără sinecuri
Partidul Social Democrat a decis astăzi, prin votul liderilor săi, să declanşeze criza politică în România. Nu mai puţin de 97,7% dintre votanţi au răspuns cu DA la întrebarea  ”Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”. Consultarea internă a PSD, denumită „Momentul Adevărului”, s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare voioşie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Într-o atmosferă veselă, vot ca în timpul lui Ceauşescu. Aproape 98% din activiştii PSD au votat pentru declanşarea crizei politice
PSD a anunțat luni că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Parchetul în legătură cu o campanie pe care o califică ”de sorginte nazistă”. Cei din PSD se referă la imensul val de ironii și meme-uri de pe rețelele sociale, care i-au comparat pe liderii social-democraţi cu șobolanii, în urma declarației premierului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD, foc şi pară pe meme-urile cu şobolanii. Sesizează inclusiv Parchetul, plângându-se de o campanie ”de sorginte nazistă”
Copiii aleargă pentru cartier și nici ploaia nu i-a oprit. Luni dimineață, aproape 300 de elevi şi preşcolari din cartierul Ciarda Roşie au ieşit la start pe strada Theodor Pallady şi au alergat sau au pedalat pentru o cauză concretă: să nu se construiască blocuri pe terenul de sport al cartierului lor. Prin mişcare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru comunitate, pentru sport, pentru Ciarda Roșie! Trei sute de copii au alergat în ploaie pentru „Mănușarul”/FOTO
Două destinații prestigioase din județul Timiș luptă cu în cea mai importantă competiție de turism din România – Destinația Anului 2026. Așadar, Conacul Mocioni se „bate” cu Castelul Peleș și Cetatea Alba Iulia, în timp ce Bastionul este în „divizie” cu Biserica Neagră sau Cazinoul din Constanța. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Destinația Anului 2026 poate fi din Timiș. Două locații deosebite din județ au ajuns în finală
Cinci milioane de euro vor fi acordați, prin ADR Vest, Primăriei Timișoara prin Programul Regional Vest, pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”. Contractul semnat de municipalitate pentru finanțare va permite organizarea cursurilor într-un singur schimb și va asigura elevilor săli de clasă moderne. „Este a doua școală pentru care obținem finanțare europeană în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Generală numărul 7 din Timișoara primește cinci milioane de euro, bani din Regio Vest, pentru ridicarea unui nou corp de clădire
Fostul preşedinte al PNL Timişoara, Mădălin Bunoiu, a produs un atac foarte dur la colegi de-ai săi de partid, afirmând că mulţi dintre ei sunt “mufaţi” la banul public. Bunoiu spune că aceştia îl vor trăda pe preşedintele PNL, Ilie Bolojan, în războiul pe care-l susţine cu PSD. Fără să nominalizeze pe cineva, Bunoiu lasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost preşedinte al PNL Timişoara, atac dur la colegi de partid: “Trădătorii din PNL sunt mufaţi de ani şi ani în cloaca avantajelor şi sinecurilor”
Consiliul Județean Timiș va reprezenta Banatul la Bruxelles, în perioada 23–25 aprilie, la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate României în capital europeană, „Primăvara românească la Bruxelles – Arthis Fest 2026”. Evenimentul va reuni diaspora românească, public internațional și reprezentanți ai instituțiilor europene. Participarea Timișului este gândită ca o călătorie temporală. Dimineața, publicul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș merge la Bruxelles să reprezinte Banatul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.