Concert de jazz în memoria artiștilor Liviu Tulbure și Horia Bernea la Muzeul de Artă

În cadrul expoziției „On the Sunny Side of the Jazz” și a evenimentelor comemorative Liviu Tulbure, joi 16 septembrie, de la ora 19, va avea loc un concert în sala barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara.

Vor fi prezenți Pap Diana și Nagy Bogy, voce, Horia Făgărășanu, pian, Horia Crișovan, Ionuț Dorobanțu, Tony Kuhn și Ilie Stepan, chitară, Johnny Bota, contrabas, respectiv Mirel Butoi, baterie.

La fața locului vor fi prezenți și Marcel Tolcea, Daniel Vighi și Robert Șerban.

Născut în 1958 la Ceanu Mic, în judeţul Cluj, și crescut în Timișoara, Liviu Tulbure a descoperit lumea prin lentila aparatelor foto și video la vârsta de 13 ani. Din 1987 a lucrat ca fotograf la Muzeul Banatului și din 2006 a fost fotograf la Muzeului de Artă din Timişoara.

Liviu Tulbure a fost unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi din zona de vest a ţării, un mare iubitor de muzică de calitate, el fiind prezent și activ la multe din festivalurile și concertele din România și din afara granițelor.

Portretele realizate de Liviu Tulbure, instantanee expresive ale unor mari personalități muzicale, au rămas semn al unei cercetări fotografice complexe. În luna mai a acestui an Muzeul Național de Artă Timișoara a organizat expoziția Jazz must go on by Liviu Tulbure.

Selecția de fotografii care au fost expusă a conținut 22 de lucrări ale artistului care şi-a pierdut viaţa, la începutul acestui an, din cauza infecţiei cu virusul Sars-Cov2.

Printre muzicienii care s-au regăsit în fotografiile expuse s-au numărat Paul Berne, Joey de Francesco, Giovani Hidalgo, Horia Crișovan, Galakamo Deseo Csaba, Wojtek Mazolewski, John Patitucci, Ravi Coltrane, Paolo Fresu, Toni Kühn, Gonzalo Rubalcaba, Jim Black, Gyárfás István, Maria Chiorean, Ralph Towner, Kurt Elling, Lee Konitz, Johnny Bota sau Jazzameia Horn.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, urmând să fie consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar. Numirea în această funcţie a lui Marin Popescu a fost făcută pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în inima Ardealului. Week-end-ul trecut, la Cluj-Napoca, s-a disputat turneul pentru promovare în Divizia A1, la masculin. În urma celor trei zile de concurs, CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Cluj-Napoca au obținut biletele pentru prima ligă. Echipa bănățeană...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24 de ore. În plus au mai fost găsiți încă 150.000 de euro la perchezițiile efectuate la domiciliul său, pe lângă cei 350.000 de euro depistaţi iniţial. Cristian Anton, etse cunoscut ca fiind “om de casă” al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa

Economic vezi arhiva Economic

Hotel Parc Buzias

Staţiunea Buziaş a fost achiziţionată de societatea Eagle Properties din Sibiu, firmă cu doar opt angajaţi

Societatea care a achiziţionat pachetul majoritar de la Tratament Balnear Buziaș S.A este Eagle Properties cu sediul în Sibiu. Achiziţia s-a făcut pe bursă, valoarea contractului fiind de 10,92 milioane lei (aproximativ 2,14 milioane euro). Firma din Sibiu avea în 2024 doar opt angajaţi. Săptămâna trecută a fost făcut public faptul că pachetul majoritar de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Staţiunea Buziaş a fost achiziţionată de societatea Eagle Properties din Sibiu, firmă cu doar opt angajaţi

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24 de ore. În plus au mai fost găsiți încă 150.000 de euro la perchezițiile efectuate la domiciliul său, pe lângă cei 350.000 de euro depistaţi iniţial. Cristian Anton, etse cunoscut ca fiind “om de casă” al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa
După ani buni de așteptare din partea celor care puteau beneficia de deschiderea ”Străzii ISHO”, bulevardul construit prin mijlocul complexului imobiliar omonim intră acum în proprietatea municipalității. Acesta a fost construit pe banii dezvoltatorului imobiliar, urmând să fie donat municipalității, doar că primăria a amânat nu mai puțin de cinci ani de zile acest moment....
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce au fost necesari cinci ani pentru preluarea ”Străzii ISHO”. Ruben Lațcău: ”A fost nevoie de un moment mai magic”
Consiliul Județean Timiș a anunțat lansarea proiectului „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Rușchița – Voislova (DN 68A). Legătură cu județul Hunedoara la DJ 687D”. Inițiativa, finanțată din fonduri europene, va aduce legături rutiere în trei județe. Proiectul vizează creșterea conectivității, accesibilității și mobilității în și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul drumului județean care leagă Timișul, Carașul și Hunedoara merge înainte
Societatea care a achiziţionat pachetul majoritar de la Tratament Balnear Buziaș S.A este Eagle Properties cu sediul în Sibiu. Achiziţia s-a făcut pe bursă, valoarea contractului fiind de 10,92 milioane lei (aproximativ 2,14 milioane euro). Firma din Sibiu avea în 2024 doar opt angajaţi. Săptămâna trecută a fost făcut public faptul că pachetul majoritar de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Staţiunea Buziaş a fost achiziţionată de societatea Eagle Properties din Sibiu, firmă cu doar opt angajaţi
Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, printr-un comunicat de presă că sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate, inclusiv în judeţul Timiş. Percheziţiile vizează Autoritatea Rutieră Română (ARR), condusă de timişoreanul Cristian Anton, un apropiat al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Update. La domiciliul lui Cristian Anton au fost găsiţi 350 de mii de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicat DNA. Percheziţii în 23 de locaţii în cazul anchetei DNA vizându-l pe Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu/Update. 350 de mii de euro găsiţi în casa lui Anton
În perioada 28-29 martie, CODRU a organizat o nouă acțiune de împădurire la Ianova, comuna Remetea Mare, județul Timiș, în urma căreia au fost plantați 10.000 de puieți. Evenimentul face parte din inițiativa de dezvoltare a Pădurii CODRU și continuă demersul de implicare activă a comunității în proiecte de regenerare a naturii. La acțiune au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ianova va crește un mare și frumos CODRU! 1.500 de participanți au plantat 10.00 de copaci
Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara investește într-un nou proiect care va susține atenția și concentrarea elevilor la ore. Aceasta înseamnă montarea a 34 de mese de ping – pong în curțile a 30 de școli gimnaziale și licee din oraș. În urma investiției, elevii vor putea juca în pauze tenis de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează în școli mese de ping-pong de o sută de mii de lei, pentru a susține atenția și concentrarea elevilor
Certificatele de atestare fiscală necesare la achiziția de bunuri mobile și imobile, se poate realiza automat, prin aplicația Atlas, informează Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Timișoara. Serviciul se adresează contribuabililor persoane fizice și juridice. Astfel, persoanele care dețin un cont în aplicație pot accesa secțiunea „Certificate fiscale” și selecta opțiunea „Necesar alte scopuri”, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Certificatele fiscale se pot obține la Timișoara automat, online
Astăzi, 31 martie 2026, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în două cauze penale. Astfel, în prima cauză penală, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovituri după lovituri primite de traficanții de droguri din Timiș! Zeci de descinderi ale oamenilor legii/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.