Începând cu data de 20 septembrie, în toate localităţile din judeţul Timiş, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ. Decizia a fost luată astăzi de CJSU Timiş.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu, a aprobat astăzi o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile.
În cadrul ședinței de astăzi, UAT Cenei, Bara, Dumbrava și Denta au fost trecute pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 4/1000 de locuitori și mai mică de 7,5/1000 de locuitori.
Totodată, UAT-urile Moravița și Sânandrei au fost trecute pe anexa 3 cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică de 4/1000 de locuitori.
Unitățile administrative-teritoriale Ghizela, Jimbolia, Parța, Dudeștii Noi și Săcălaz au fost trecute pe anexa 4, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 2/1000 de locuitori și mai mică de 3/1000 de locuitori.
Măsurile adoptate astăzi se vor aplica începând de mâine, 18.09.2021.
Totodată, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis ca ”pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru, începând cu data de 20 septembrie 2021”.
Comentarii prin facebook