Mai multe linii de transport în comun vor avea trasee modificate în weekend

Circulația mijloacelor de transport în comun din Timișoara va fi afectată în acest weekend. Tramvaiele care aveau traseu spre Calea Buziașului vor merge doar până la AEM, iar în zona central se vor schimba mai multe trasee ca urmare a organizării Liberty Marathon.

Mijloacele de transport în comun de pe liniile de tramvai 4, 8 și 9 nu vor mai avea capăt de linie la Ciarda Roșie, în 24 septembrie, începând cu ora 22, acestea urmând să întoarcă în bucla de la AEM, din cauza unor lucrări ce vor avea loc la infrastructura liniei cale din zona respectivă. În aceste condiții, legătura dintre AEM și Ciarda Roșie va fi asigurată de un autobuz.

Mijloacele de transport în comun de pe mai multe linii vor circula deviat, în data de 26 septembrie, având în vedere că va avea loc evenimentul sportiv ”Liberty Maraton„, între orele 05:00 – 17:00, pe bulevardul I.C. Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Mihai Viteazu (parțial) – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – strada J.H. Pestalozzi – splaiul Nistrului:

– Expres 3: pe sensul Gara de Nord – strada Apicultorilor va avea traseul normal până la Catedrala Mitropolitană/Pod Mitropolit Andrei Șaguna, după care pe traseul modificat – bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj și revine pe traseul normal până la Apicultorilor; pe sensul strada Apicultorilor – Gara de Nord, va avea traseul normal până pe Aleea FC Ripensia, după care pe traseul modificat – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – (stânga) – bulevardul Mihai Viteazu – Piața Nicolae Bălcescu – strada Ciprian Porumbescu – (dreapta) – bulevardul Constantin Brâncoveanu – bulevardul General Ion Dragalina, urmând să circule pe traseul normal până la Gara de Nord; pe sensul Gara de Nord – Apicultorilor nu vor fi stații suplimentare pe traseul deviat; pe sensul Apicultorilor – Gara de Nord, pe traseul modificat, autobuzele vor opri în următoarele stații: „Piața Balcescu”, „Corbului”, „Porumbescu”.

– Expres 8: între Prințul Turcesc și Piața Bălcescu va avea traseul tur – retur – strada Baba Dochia – strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Piața Bălcescu – Linia 16 troleibuz: pe tronsonul Complexul Studențesc – strada Traian Grozăvescu (Poșta Mare) va avea traseul liniei 15 troleibuz.

Expres 7 va avea traseul scurtat până la Catedrala Mitropolitană.

– M41 si M49 vor circula pe strada Ștefan cel Mare – Piața Traian – bulevardul 3 August 1919.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii sunt mai dornici să folosească sistemul de ride sharing pe durata primelor  zile ale săptămânii, pentru a avea o activitate în sistem mai scăzută cu 16% în weekend. Ora 22:00 este cel mai aglomerat interval al serii în toate cele patru orașe, Timișoara înregistrând, de departe, cel mai mare volum de curse dintre orașele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ora 22 aduce cele mai multe comenzi pentru curse de ride sharing la Timișoara. În weekend solicitările scad semnificativ
Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mare sărbătoare pentru toţi credincioşii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare
Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.