“Ce partid ai prefera să guverneze România?”. Senatorul Raoul Trifan face o comparaţie între Congresul USR PLUS şi cel al PNL/Foto

Raoul Trifan

Raoul Trifan

Senatorul USR PLUS de Timiş Roaul Trifan a făcut o compraţie între congresul formaţiunii sale şi cel al PNL, desfăşurat în urmă cu o săptămână, în aceeaşi locaţie. Şi i-a dat ca rezultat o diferenţă foarte mare de mentalitate, principii şi respect.

La o diferenţă de o săptămână, în aceeaşi locaţie, Romexpo, PNL şi USR PLUS au organizat congrese. Diferenţa dintre cele două evenimente a fost ca de la cer la pământ, comentează senatorul USR PLUS de Timiş, Raoul Trifan, prezentând şi câteva fotografii, care să-i susţină argumentele.

“Ce partid ai prefera să guverneze România? Un partid care a sfidat normele de protecție sanitară în plin val 4 al pandemiei, schimbând regulile impuse cetățenilor, pentru a putea ține propriul congres? Sau un partid care a dat dovadă de responsabilitate în contextul actual, adaptând regulile proprii și dovedind astfel respect față de lege și față de alegători?”, se întreabă Trifan.

Pentru început, el a arătat condiţiile în acre s-a desfăşurat Congresul PNL, la limita legii, cu 5.000 de participanţi,

“Săptămâna trecută, PNL s-a folosit de diverse tertipuri legale și de manipularea cifrelor pentru a-și putea organiza congresul cu prezența fizică a 5.000 de oameni în interior. Am văzut cu toții aglomerația din sală, lipsa purtării măștilor de către unii participanți și alte aspecte ce denotă lipsă de responsabilitate și de respect față de cetățeni. De altfel, congresul a atras asupra Partidului Național Liberal o amendă de 10.000 de lei. Mai mult, la o zi după congresul PNL, dacă ne uităm pe statisticile oficiale, a avut loc o explozie a numărului de îmbolnăviri cu Covid-19 în București, număr care era ușoară scădere fix înainte de congres. Ulterior s-a aflat că rezultatele a peste 4.000 de test pozitive au fost publicate cu o întârziere de 3 zile, în mod foarte convenabil pentru Partidul Național Liberal”, a vorbit Trifan despre Congresul PNL.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat la Congresul USR PLUS, acolo unde toţi delegaţii participanţi, spre deoseire de liberali, au fost vaccinaţi

“De cealaltă parte, USR PLUS a decis să își transforme congresul din acest weekend într-un eveniment hibrid – parțial online, parțial fizic – arătând și cu această ocazie că este acel partid altfel, modern, care respectă cetățenii și care va reforma cu adevărat România. Congresul se desfășoară online, iar singurul moment de prezență fizică a fost ieri, când delegații noștri s-au deplasat la București pentru un vot fizic cerut de statutul partidului. Normele de protecție sanitară au fost respectate pe toată durata evenimentului, accesul în sală fiind restricționat la un maximum de 150 de participanți simultan. Același loc, două partide, o diferență de la cer la pământ. Diferență de mentalitate, de principii și de respect. România are nevoie de lideri responsabili, care să fie un exemplu pentru cetățenii care i-au votat și pe care îi reprezintă. Alternativa duce în timp la manifestații ca cea de ieri din Piața Victoriei, București”, a mai spus Trifan.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Timisorean a spus: (octombrie 3rd, 2021 at 10:50 )

Eu as prefera sa fim condusi de un partid care are principii si are in prim plan binele natiunii. Nu va faceti iluzii fiindca in momentul de fata in tara noastra, un astfel de partid nu exista. In mod cert USR nu se apropie nici pe departe de modelul definit de mine mai sus. USR este probabil cea mai mare mizerie.

Reos a spus: (octombrie 3rd, 2021 at 12:31 )

La ora actuală putem visa la un partid cum ar fi bine să fie pentru că el nu există în România și cît de curînd nici nu va exista,lipsa de profesionalism și conduită dar și înțelegerea care ar fi nevoie pentru o democrație funcțională lipsește și la populație și la politicieni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.