În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 10.196 de cazuri de COVID-19, menținându-se scăderea ușoară față de săptămânile trecute. De asemenea, au fost raportate 451 decese, dintre care două din trecut, conform datelor parțiale transmise de autorități.
Din totalul de 451 de pacienți decedați, 411 erau nevaccinați și 40 vaccinați. Cei 40 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 39 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.741. Dintre acestea, 1.890 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 371 sunt minori, 337 fiind internați în secții și 34 la ATI.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.747 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 486 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Comentarii prin facebook