O șoferiță care circula regulamentar a fost rănită în zona Aleea Chișodei.
„O femeie în vârstă de 50 de ani a condus un autoturism pe strada Islaz, dinspre strada Bujorilor înspre strada Herculane, iar la un moment dat, la intersecție cu strada Chișodei, a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar condus de o femeie în vârstă de 64 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de femeia în vârstă de 64 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, care la rândul său a fost proiectat în alt autoturism. A rezultat o victimă, respectiv femeia de 64 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii acțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-au declarat reprezentanții IPJ Timiș.
Comentarii prin facebook