ADDA urcă pe scenă în ultima zi a Parcului Crăciunului și închide cele trei săptămâni de distracție de la Muzeul Satului Bănățean.

Ultima zi cu activități în Parcul Crăciunului, deschis de Consiliul Județean Timiș va avea loc joi, 23 decembrie, când, pe scenă, va urca ADDA.

În plus, așa cum au fost obișnuiți, timișenii vor fi întâmpinați cu o sumedenie de evenimente dedicate copiilor, ateliere, spectacole de teatru, dar și nouă, adulților, Laser Show, programe artistice și mâncare bună. Toată atmosfera magică de Crăciun va fi completată de mascotele gigant și personajele de Crăciun care vor fura un zâmbet de pe față vizitatorilor.

Punctul culminant al serii va fi marcat de concertul artistei ADDA, și, desigur, nu trebuie să ratați Petrecerea de încheiere – „X-mas is here!”, care va avea loc la Ponton Lounge, până la ora 22.00.

„Vă așteptăm cu drag, voie bună și distracție la Parcul Crăciunului, joi, în ultima zi a acestei ediții. Am avut un sentiment pozitiv despre eveniment încă de la nivelul de idee, știind cât de important este să ieșim din acest context social tensionat creat de pandemie. Vom face din el o tradiție, vom veni cu idei noi, multe dintre ele culese săptămânile trecute de la vizitatori. Va fi un punct de atracție al județului în fiecare iarnă, inclusiv în 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii”, spune președintele CJ, Alin Nica.

Finanțat de Consiliul Județean Timiș, Parcul Crăciunului este o sărbătoare a comunității timișene la care își aduc aportul șase instituții de cultură: Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara, Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, împreună cu Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”. În eveniment este implicată și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, alături de Centrul Multifuncțional Bastion și Biroul de Cultură al Consiliului Județean Timiș.

Parcul Crăciunului are loc la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Intrarea este gratuită, iar accesul se face în baza certificatului verde sau a unei adeverințe care atestă rezultatul negativ pentru Covid-19.

Program Parcul Crăciunului – 23 decembrie 2021

Scena mare:

16:00 – Concert Chitară – Asociația Culturală Beg’Art;

17:00 – Spectacol muzical vocal cu elevii Incubatorului de Arte;

18:00 – Program artistic;

20:00 – Concert ADDA.

Zona Copiilor:

17:00 – 18:00 – Atelier creativ de pictat și realizat figurine de Crăciun din ipsos pentru micii artiști începători. Atelierul cuprinde toate consumabilele necesare;

17:00 – 18:00 – Animație pentru copii cu personaje de Crăciun. Ne pregătim pentru Ajunul Crăciunului cu multă veselie și încredere că vin clipe magice de sărbătoare!;

18:00 – 19:00 – „Poveste de iarnă”, piesă pentru copii adusă de Teatrul Merlin. Cel mai drăguț iepuraș din lume, guralivul Urechilă, constată că nu are niciun prieten. Și pentru că nu vrea să rămână singur în seara minunată a sosirii lui Moș Crăciun, pornește în căutarea acestuia. Vârsta: de la 5 ani.

În întregul Parc:

17:00 – 19:00 – Moș Crăciun ascultă poezii, gânduri și chiar dorințe din partea fiecărui copil;

17:00 – 19:00 – Mascotele Gigant aducătoare de zâmbete dau târcoale parcului pentru cele mai reușite poze. Uriașele Mascote vor deveni rapid cei mai buni prieteni ai copiilor;

17:00 – 19:00 – Tărâmul de poveste va fi completat de apariția statuilor vivante. Te vor îndemna să le faci jocul, să le fotografiezi, dar ai grijă să nu te laşi păcălit!;

17:00 – 19:00 – Personajele de Crăciun dau tonul sărbătorilor de iarnă.

Moment special:

17:00 – „Laser Show”, spectacol cu efecte speciale laser vizibile de la mare distanță, show sincronizat pe muzică și pe o perdea de ceață și fum.

Ponton Lounge:

17:00 – 22:00 – Closing Party – X-mas is Here!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
În acest weekend, Iulius Town îi invită pe vizitatori la o serie de experiențe dedicate întregii familii, de la evenimente care celebrează diversitatea culturală și activități creative pentru copii, până la seri de film în aer liber, în atmosfera relaxantă a verii. Diversitatea culturală va fi sărbătorită la Timișoara prin deja tradiţionalul festival ISWinT (International...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de distracție la Iulius Town: Parada ISWinT şi concert Dragoş Moldovan, cinema în aer liber și activități pentru cei mici
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.