Mitropolitul Banatului a luat astăzi prânzul, de sărbătoarea Sfântului Ioan, cu zeci de oameni sărmani care până de curând au trăit pe străzile Timişoarei, iar acum beneficiază de serviciile Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan Selejan își sărbătorește în fiecare an ziua onomastică într-un mod special. Astfel, astăzi, mitropolitul i-a invitat la masă pe beneficiarii Centrului de suport pentru situații de urgență/criză de la Pădurea Verde. Oamenii care locuiesc în cele 11 containere racordate la utilități au servit alături de sărbătorit o porție de mâncare caldă și l-au întâmpinat cu un călduros „La mulți ani!” și un scurt program artistic.
Mâncare caldă au primit de la Mitropolitul Banatului și migranții aflați în grija Direcției de Asistență Socială de la Liceul CFR. Generozitatea sărbătoritului s-a revărsat și către alte persoane nevoiașe, acesta direcționând către Cantina Socială o cantitate importantă de cartofi, morcovi, varză, mere, conserve de legume pentru ciorbă și borcane cu gemuri.
Comentarii prin facebook