Iepurașul de Paște a ajuns mai repede în Iulius Town și a pregătit surprize dulci pentru cei mici și momente pline de distracție.
Simpaticul urecheat a ascuns indiciile pentru cei mici în labirintul din Atrium, iar copiii sunt așteptați la un super egg-hunt.
Până în 22 aprilie, Iepurașul de Paște va fi prezent în Iulius Town, unde le propune copiilor o adevărată vânătoare de comori. La demisol, în Atrium, este amenajat un labirint din plante naturale, unde cei mici trebuie să găsească indiciile ascunse de urecheat.
„Labirintul Iepurașului” este dedicat copiilor până în 10 ani și este deschis de luni până duminică, în intervalul orar 10.00 – 20.00. Pe lângă momentele distractive, „Labirintul Iepurașului” îi ajută pe cei mici să își dezvolte simțul orientării, perspicacitatea, dar și abilitatea de a colabora cu alți pitici. Ca să intre în joc, copiii trebuie să coloreze un desen din cartea de colorat pe care o vor primi de la ajutoarele Iepurașului aflate la intrarea în labirint sau la Centrul Info.
Prichindeii pot participa în grupuri de maxim 10 la „egg-hunt”, trebuie să găsească trei indicii ascunse de Iepuraș, iar după ce predau dovezile vor fi premiați cu surprize dulci și diplome.
În același timp, ajutoarele iepurașului sunt premiate în Iulius Town, până pe 22 aprilie. Dacă după sesiunea de shopping de cadouri ai bonuri în valoare cumulată de 300 de lei, te așteptăm în zona Centrului Info să îți încerci norocul la Roata Iepurașului. Intră pe site-ul Iulius Town, citește regulamentul și vezi ce super premii sunt puse în joc!
Comentarii prin facebook