Vineri, 15 aprilie, de la ora 19.00, iubitorii de rock românesc sunt așteptați la clubul Manufactura, la concertul de lansare al albumului Moldova Mon Amour al bine cunoscutei trupe Timpuri Noi.
Timpuri Noi este simbolul rock-ului românesc al ultimelor decenii și, în formula actuală, este vocea rockului cu mesaj puternic, elaborat, inteligent și acid. De la înființarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri Noi în calitate de compozitor și chitarist. Hiturile mult îndrăgite de public precum: Stere, Tanța, Adeline, Luca, Helga, Bordelul Mov, Catran, Nato, Tata, poartă semnătura lui.
Începând cu anul 2011, Dan Iliescu și-a asumat și rolul de solist, continuând misiunea muzicală asumată în urmă cu câteva decenii.
De-a lungul celor peste 30 de ani de existență, Timpuri Noi a scos 8 albume iar azi concertează în formulă de trei, cu Dan Iliescu la chitară și voce, Felix Sfura la tobe și Alex Vascan la bass și voce.
Moldova Mon Amour, noul album mult așteptat de fani, se remarcă printr-un stil puternic rock, inconfundabil pentru Dan Iliescu. Albumul conține 11 melodii.O parte dintre cântecele de pe album au văzut scenele de festival și cluburi din ultimul an și au ajuns să fie iubite de public în aceeași măsură precum sunt hiturile clasice ale trupei.
Biletele costă 60 lei și se pot achiziționa de pe iabilet.ro.
Comentarii prin facebook