TimPark vrea să schimbe circulația rutieră în zona magazinului Bega. Strada Pacha ar urma să devină pietonală

strada pacha

strada pacha

Proaspăt înființatul serviciu TimPark are și inițiative de modificare a organizării circulației, de curând a lansat pe SEAP o licitație pentru găsirea unei firme care să realizeze documentația aferentă proiectului de ”Reorganizare parcări și spațiu public Proclamația de la Timișoara”. Cea mai importantă modificare care ar urma să apară se referă la închiderea circulației rutiere și transformarea în zonă pietonală pentru strada Augustin Pacha, dar și a părții din strada Proclamația de la Timișoara până la piața Sfântu Gheorghe.

În paralel, pe strada Carol Telbisz ar urma să apară circulație rutieră pe două sensuri. În paralel, va avea loc o nouă reducere a numărului de locuri de parcare existente în zonă, aceasta pentru că o parte din strada Proclamația de la Timișoara, de la Pacha spre Piața Sfântu Gheorghe ar urma să devină, de asemenea, pietonală. TimPark dorește „restricționarea / reducerea circulației auto, reducerea locurilor de parcare și definirea profilului stradal pentru a încuraja dialogul între spațiile comerciale și spațiul public (ex: posibilitatea de amenajare a unei terase). În studiul de circulație se va analiza reducerea traficului / limitări de viteză adecvate pentru activitățile care se desfășoară pe arealul acestor străzi / stradă shared space”.

Pe strada Pacha se dorește eliminarea circulației rutiere, aducerea trotuarelor și a carosabilului actual la același nivel, plantarea de arbori de talie medie sau mare pe mijlocul străzii.

Pentru strada Hector nu sunt prevăzute schimbări prea mari, se va rămâne la parcările oblice, dar se are în vedere instalarea unor insule cu vegetație.

Conform anunțului, suma oferită la licitație este de 182.000 de lei cu TVA. Cei interesați pot depune oferte până pe 5 iulie.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

George a spus: (iunie 23rd, 2022 at 11:03 )

Bravo Fritz!! Terasele din zona centrala nu stiai cum sa faci sa le inchizi sau sa le modifici, dar vrei altele noi si sa scazi locurile de parcare!! Chiar nu esti bun DoNimik??? Cum naiba va vin gandurile astea? Locurile de parcare gratuite le-ati facut cu taxa, acum vreti sa reduceti din locurile existente!! Pe bune??!! Sunteti varza!! Cea mai proasta administratie!! Nevolnica si impotenta!! Nu ati creat nimic, nu aveti nici un proiect nou, dimpotriva, ati anulat proiecte propuse, ne-ati lasat fara gradina Zoo, parcurile sunt pline de balarii, aveti 3 state de organizare la primarie – de nu mai stiu oamenii aia unde lucreaza! Sunteti pur si simplu PENIBILI!! Dar mare problema este ca ati dus orasul nostru la stadiul incompetentei voastre!

Goe a spus: (iunie 23rd, 2022 at 13:57 )

Ce catastrofă: ați căzut din raiul competenței ciuhandian-robuliene în iadul fritzian!!! Vai, vai, vai!!!!!!!!!! Trăiați în imobilism, dacă nu chiar înapoierism, când v-a lovit trăznetul progresismului!!! Vă-ndoiați, vă-nmlădiați, vă-nnodați și deodată apar #reziștii și vă strică piața!!! Vă regula Securitatea strămoșește, dorsal, și iată vin LGBTQ-iștii! Of, of, oooof!!!!!!!!!!! Plânge torogoata sufletelor voastre de occidentali!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega

Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.