Cu ocazia Zilei Energeticianului, sărbătorită anual la data de 20 iulie, Colterm organizează Ziua Porților Deschise, la Centrala Hidroelectrică, ”Nodul Hidro”, cunoscută timișorenilor sub numele de Uzina de apă.
Astfel, în ziua de miercuri, 20 iulie 2022, publicul larg este așteptat să viziteze unul dintre cele mai vechi şi importante vestigii industriale din oraşul nostru – Uzina Hidroelectrică Timişoara – un adevărat muzeu al tehnicii, situat pe strada Frederic Chopin nr.1, în Cartierul Fabric (vis-a-vis de noul Parc al Uzinei). Accesul publicului se va putea face în intervalul orar 14.00 – 22.00.
Un scurt istoric al obiectivului arată că, la data de 3 mai 1910, în capitala Banatului se punea în funcţiune Uzina Hidroelectrică, ridicată pe cursul râului Bega, după proiectul inginerului şef de la acea vreme, al oraşului, Emil Szilard. Aceasta este una dintre primele hidrocentrale construite în Europa şi prima centrală hidroelectrică de tip centrală-baraj ridicată pe teritoriul actual al României.
Uzina a reuşit nu numai să conserve în timp părţi componente iniţiale ci, în mod aproape miraculos, aici s-a creat o simbioză perfectă între vechi şi nou. Cele trei grupuri de tip Francis au în componenţă generatoare electrice Ganz, iar întregul mecanism este coordonat de o instalaţie modernă, complet automatizată, centrala fiind capabilă să realizeze o producţie anuală de energie electrică de 5 Gwh.
Comentarii prin facebook