Au furat… dar au și fost prinși! Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, în vârstă de 17 și 37 de ani, din Moșnița Veche, bănuiți de furt calificat din Timișoara.
În fapt, în data de 16.07.2022, în jurul orei 10:00, cei doi bărbați ar fi pătruns în curtea unui imobil situat pe strada William Shakespeare din Timișoara de unde ar fi sustras mai multe țevi de cupru. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 19.03.2022, bărbații ar mai fi pătruns în aceeasi locuință și ar fi sustras două centrale termice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial.
Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vedere documentării activității infracționale a acestora și recuperării prejudiciului în totalitate.
Comentarii prin facebook