Sport și distracție prin Proiectul ”HERCULES”

Ministerul Sportului duce mai departe inițiativa de a împrieteni copiii cu mișcarea și viața activă și sănătoasă, pentru a-i atrage către sport: gimnastică artistică, judo și lupte.

În perioada 25 iulie – 19 august, copiii cu vârste între 6 și 14 ani din județul Timiș au ocazia să fie inițiați într-un sport și să îl practice în mod gratuit în cadrul Proiectului ”HERCULES” organizat de Ministerul Sportului, pe parcursul a patru sesiuni de câte 5 zile. La nivelul județului Timiș, copiii se pot înscrie la cursuri de gimnastică artistică, judo sau lupte.

În acest an Ministerul Sportului va desfășura la nivel național în premieră Proiectul ”HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și 14 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline.

Pentru această primă ediție, 33 de direcții județene, printre care și Direcția Județeană de Sport Timiș, sunt implicate cu toate resursele pe care le dețin, în dorința de a deprinde copiii cu practicarea sportului.

Elevii vor petrece activ o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive.

Cursurile de inițiere vor fi susținute de antrenori cu bogată experiență, în patru serii de câte o săptămână, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi. Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, care a alocat și va distribui în acest sens către direcțiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare.

Proiectul se bazează și pe o serie de colaborări instituționale la nivel local, încheiate între direcțiile județene de sport și diferite structuri care vor susține buna desfășurare a cursurilor și pregătirii, în condițiile unei depline siguranțe.

Lista disciplinelor sportive în care vor fi inițiați copiii diferă de la județ la județ, în raport cu resursele umane și facilitățile sportive existente la nivel local. Aceste informații, precum și cele privind antrenorii, locațiile de desfășurare a cursurilor și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe platforma creată în acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro.

Organizatorii își propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie și vor participa la cursurile de inițiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite și să se îndrepte și către performanță, legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local.

Pentru recompensarea entuziasmului și a dorinței de a face sport, precum și a participării active și dedicate la proiect, copiii vor primi tricouri și șepci inscripționate cu logo-ul proiectului, dar și diplome de recunoaștere a meritelor sportive, care să le amintească de momentele frumoase ale întâlnirii cu HERCULES.

Obiectivele Proiectului ”HERCULES”:
•​Creșterea numărului de copii participanți la activitățile sportive desfășurate în cadrul structurilor de profil din România;
•​Creșterea gradului de participare la activități sportive pentru copiii cu oportunități reduse din punct de vedere socio-economic și cu dizabilități;
•​Creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel județean;
•​Stimularea activităților de voluntariat, ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
•​Creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
•​Întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani.
În viitor, se dorește ca programul de inițiere a copiilor în sport să fie permanentizat. Activităţile sportive din cadrul Proiectului ”HERCULES” se vor derula conform unui calendar special, care va fi elaborat în funcţie de specificul zonei în care se va desfăşura activitatea, de anotimp, precum şi de infrastructura disponibilă.

Bugetul alocat anual structurilor subordonate pentru Proiectul “HERCULES” va asigura structurilor sportive de pe raza județului / Municipiului București cadrul optim pentru organizarea de cursuri de inițiere în sport pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 și 14 ani, pe durata tuturor vacanțelor școlare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Buziașului, din municipiul Timișoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor
În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc să învețe să cânte la un instrument, dar nu au avut oportunitatea până acum, dar și celor care vor să își perfecționeze tehnicile. La AIM School poți învăța să cânți la pian, tobe, chitară clasică/ acustică/ electrică sau ukulele, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AIM School, noua școală de muzică în Iulius Town, organizează trei seri de master class. Printre invitați, Radu Pieloiu, toboșarul de la Subcarpați
În contextul actual al alegerilor prezidențiale, votul pentru Elena Lasconi din primul tur este mai mult decât o alegere politică — este o șansă de a îndrepta România către un viitor integru și prosper. Ce opțiuni avem? Dacă analizăm candidaturile principale, devine evident că fiecare dintre contracandidații săi vine cu bagaje semnificative care ridică întrebări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elena Lasconi – Singura opțiune de încredere pentru o România pentru toți
Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Top