Durerosul parastas al unui simbol al Timişoarei. La Măciuca

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Nunta unui bombardier politic, plămădit prin galerii, dar transformat subit în “salvator” al neamului  a fost marele “eveniment” al weekend-ului trecut. Cel puţin asta rezultă dacă faci o succintă monitorizare a presei. Şi unde putea avea loc paranghelia smardoiului “patriot” decât într-o localitate cu nume predestinat: Măciuca? Nu insist asupra evenimentului, unul dintre cele mai scabroase care s-au putut vedea în România ultimilor ani. (Iar România stă bine la acest capitol.) Şi da, unul care a dorit să imite, începând cu recuzita, nunta lui Corneliu Zelinski (ce ironie pentru “patrioţii” neapărat putinişti!). Iar cei care spun că nu este aşa, probabil încă mai servesc din greu din tona de rahat care li s-a pus la dispoziţie.

Ca să nu spun că de la parodia mondeno-politicianistă nu puteau lipsi preanecuviosul mărturisitor de Putin, Teo „Şpagoveanu”, dar şi goarne din presă, dintre care unul a avut un delir mistic atunci când a recunoscut că e colonel acoperit, unul a făcut puşcărie pentru şantaj, iar altul a fost consilierul megaşpăgarului Muşetescu… Iar ca să se închidă cercul, grotescul bâlci cu iz legionaroid a fost transmis întreaga zi de televiziunea unui alt ”patriot” „made by SRI”, fugit în Serbia. Probabil cu acest gen de personaje a avut de-a face un englez al secolului XVIII (pentru conformitate, Samuel Johnson) când a dat un celebru verdict: „Patriotismul este ultimul refugiu al unei canalii”.

În această atmosferă pestilenţială am consemnat, cu foarte mare regret, şi un deces. Oficial, de această dată. Şi din păcate este vorba de unul din simbolurile Timişoarei, aşa cum, neîndoielnic, a fost trupa Phoenix. Mă număr printre cei care spun că „adevărata Phoenix” a murit de ceva timp. (Aşa cum druckerii din Timişoara ştiu că un alt simbol al oraşului, “adevărata Poli”, cum se mai spune, nu mai există de multă vreme.) Poate nu chiar în 1977, cum spune fostul textier al trupei, Andrei Ujică. Dar Phoenix nu mai există, decât cu numele, de când Nicu Covaci, înconjurat de tot felul de lăutari, s-a încăpăţânat să-i păstreze numele, rămânând singurul din vechea trupă,.

Am văzut reacţii în apărarea lui Covaci, cum că artiştii cântă acolo unde sunt chemaţi, că pandemia i-a sărăcit pe toţi şi nu au ce face. Nu este nici pe departe aşa. Un artist care se respectă trebuie să fie conştient că este şi un model pentru multă lume. Cauţionând cu prezenţa/cântarea un individ atât de toxic precum George Simion arunci la gunoi tot ce ai produs o viaţă. Şi, repet, aici vorbim de un simbol al Timişoarei, fie şi dacă ne raportăm la reprezentarea etnică a foştilor membri.

Iar Phoenix a reprezentat exact opusul a ceea ce este circarul AUR-ist. A fost o formaţie anti-sistem şi în timpul comunismului, fiind interzisă multă vreme. Aşa-zisul anti-sistem al AUR-ului cauţionează de fapt Sistemul, fiind probabil un produs al acestuia, iar Simion o marionetă ale cărei sfori sunt trase de prin nişte cotloane securistoide având linie directă la Kremlin. Phoenix a fost cel mai inovator grup din rock-ul românesc, care s-a reinventat neîncetat. (Sigur, au fost acuzaţii, mai mult nefondate, că au copiat Jethro Tull, atunci când au recurs la filonul folcloric.) AUR copiază din greu legionarismul-ortodox interbelic, dar şi naţionalismul dacopat al lui Ceauşescu. Phoenix a însemnat libertate, AUR… agresiunea Rusiei în Ucraina. Dincolo de membri, Phoenix a însemnat şi poetul postmodernist Şerban Foarţă. AUR e o expresie politică a protocronismului. Şi ar mai fi multe argumente că Phoenix a reprezentat cu totul şi cu totul alte valori decât AUR.

De ce a recurs Nicu Covaci la această ucidere aproape ritualică a grupului al cărui cofondator a fost? Greu de spus. Egolatru şi dificil, Nicu Covbaci a fost însă un artist desăvârşit, nimeni nu poate să-i conteste acest lucru. În cartea sa „Phoenix, însă eu”, chiar el îşi asuma aceste „calităţi”. Despre caracter nu vreau să discut. Poate chiar acesta l-a condus spre acest final ruşinos în ghena AUR-istă. Chit că denumirea formaţiei vine de la o mitică pasăre, care, periodic, renăştea din propria cenuşă, de această dată totul e terminat. După evenimentul de la Măciuca n-a mai rămas nici măcar cenuşa din care să poată reînvia…

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (august 29th, 2022 at 10:35 )

Iar eu tot Aur voi vota.
Pentru ca Psd e mafia.
Pentru ca Pnl e tot un fel de Psd vopsit. Se vede si din actuala si din mai vechea alianta.
Pentru ca Usr a promovat homosexualii, ateismul si feminismul.

Vai ţigani, ţigani, gipsy şi gitani... a spus: (august 29th, 2022 at 10:45 )

Nici Nicu Covaci nu mai e ce-a fost, dar nici Timișoara, să-mi fie iertat! Nu cred că Nicu ar trebui să mai aibă ceva datorii față de orașul în care i-a fost asasinată mama (la modul multicultural, de doi borfași unguri!). De ce-ar trebui să se simtă rușinat Covaci de orașul în care chelneri și șoferi din mafia italiană, ca și țigani autohtoni, au ajuns oameni cu influență? De ce-ar lăsa privirea-n pământ un om plecat dintr-un oraș condus atunci de șefi comuniști, iar acum de fiii lor liberali, democrați, populari etc.? Cu aceeași aristocrație securistă la putere.
Mai e o diferență între Nicu Covaci și Gigel Simion: primul se poate spăla mâine, cu un nou album (ori doar un cântec) excepțional, în timp ce al doilea rămâne în veci ca băiatul balaoacheș, modest la minte, care îmbracă sumanul mâncat de molii al unui anarhist-fascist (a propos, Corneliu Zelinsky Codreanu era un #rezist al vremurilor lui – ar trebui să știe și băloșenia sa, Ciutacu!!!) și construiește pe nisipuri mișcătoare țărmul speranței pentru învinșii capitalismului, turma tristă, săracă la pungă și minte.
De ce-aș asculta „Mugur de fluier” umbrit fiind de amintirea unui bâlci grețos din Măciuca? Pot eventual să consider că, la Măciuca, Nicu Covaci a mai intrat, încă o dată, în umbra marelui urs.

Timisorean obiectiv a spus: (august 29th, 2022 at 11:08 )

NCU COVACI „Am cântat și de 23 august, am cântat și pentru Ceaușescu, și pentru Iliescu, Constantinescu. Care e problema? Textele noastre au mesaj. Este vorba de poporul român. Mesajul nostru ăsta este. Unde văd România și văd români adevărați, acolo mă simt bine”,

vasile popescu a spus: (august 29th, 2022 at 11:20 )

Poate ne spune cineva ce cantece a cantat Phoenix la aceasta nunta? Pana la urma, cantecele exprima un mesaj, nu prezenta fizica la o manifestare privata, pe care fiecare e liber sa o organizeze cum vrea….

Mioriticus a spus: (august 29th, 2022 at 12:26 )

Cînd citești unele comentarii te întrebi oare sunt mulți care gîndesc așa sau numai cîte unul pentru că dacă ar fi majoritari rămîne numai bocceluța și adio,și mai ceva pentru ziua de luni,USR-ul a promovat homosexualii,ateismul,feminismul ????

Vasile a spus: (august 29th, 2022 at 13:11 )

Deci una e sa fii un bolsevic samanatorist si alta e sa ti iubesti onest patria. Stimabile, sunteti parte a problemei, nu a solutiei!

George a spus: (august 29th, 2022 at 14:05 )

@mioriticule, ia-ți bocceluța și adio. Să auzim numai de bine. Să ne scrii cum se tund oile prin NZ.

vest a spus: (august 29th, 2022 at 17:11 )

Nu cred ca simbolul Phoenix pentru Timisoara a murit, pentru ca el are legatura cu anii de dinainte de ’89. Ceea ce se intampla in ultimii ani cu aceasta trupa e ceva normal, schimbarile sunt enorme si sunt multe trupe, chiar mult mai mari decat Phoenix (nu din Romania…), care de-a lungul timpului au ramas in peisaj, dar au involuat, pana au ajuns de nerecunoscut. Sa nu confundam, deci, Phoenix de pe vremuri, cu Phoenix de acum si nici Phoenix cu Covaci (care s-a autodeclarat de multi ani drept un mare nationalist/patriot si mare admirator al tunelului secret de sub Muntii Bucegi).

Kata a spus: (august 29th, 2022 at 17:20 )

@Jack, toate cele 3 asa-zise motive pentru care nu votezi USR-ul (nu te acuz ca nu-i votezi, ci ca motivele tale nu stau in picioare) sunt sau neadevaruri sau “nemotive”…

Care-i problema cu fenimismul?! Este defapt drepturile femeilor – egaliatatea dintre sexe!!! Tu esti inca in evul mediu, sau in secolul 19?!

USR-ul nu promoveaza nici homosexualitatea si nici ateismul, ci respecta DREPTURILE OMULUI, drepturile oricarei minoritati, lupta cu discriminarea de orice fel.
Au dreptul si minoritatiile sa traiasca? Sau dupa tine, care daca te lupti cu homosexualii si cu ateii, presupun ca esti credincios practicant, homosexualii sau ateii n-au dreptul sa traiasca?? Nu inteleg de ce nu te revolti fata de pedofilia din biserica? Aia-i mult mai grava decat ambele la unloc!!! Si din pct de vedere moral si legal. Homosexualitatea presupune acceptarea in deplinatatea facultatilor mintale a ambilor indivizi, altfel este un viol (!!!). Pe cand pedofilia este oricum un abuz, fie ca este sau nu acceptat de catre copil!!! Asta din pct de vedere legal, iar etic… ce sa mai zic deca un preot sau un calugar, care se presupune ca intelege mai profund aspectul moral al actului de pedofilie sau cel homosexual si nu doar ca face asa ceva, dar anumiti “sefi” ai bisericiilor ii protejeaza pe abuzatori, iar asta conducand la continuarea abuzurilor asupra acelor copii, dar si a altora!!!
Foarte multi USR-isti si votanti USR sunt cucernici, dar spre deosebire de psdnl-isti nu vor sa foloseasca asta in politica! Eu ii apreciez pt asta.

Ion și Gheorghe a spus: (august 29th, 2022 at 19:39 )

Cu cât se apropie alegerile, vor deveni tot mai frecvente provocările de tip „Eu votez AUR!”, ceea ce nici măcar nu-i o participare la mini-dezbaterea de-aici. E o afirmație sinonimă cu „Nu mă interesează argumentele voastre!” Ce dracu cauți, atunci, aici? Du-te la vot!
Probabil că cineva vrea ca „mesajul” lor să ajungă în toate media. Trebuie să ne amintim că toate partidele care „le ziceau bine” au fost niște operațiuni: operațiunea PRM, operațiunea PD(L), operațiunea PUNR, operațiunea PMP, operațiunea „preluarea PNL” și altele. Și mai mult decât atât, ar trebui să ne-amintim ce-au făcut aceste partide – dacă excludem răul făcut din abundență României și românilor, iese NIMIC. Au fost construcții temporare, care au servit unui scop de moment. N-au avut nicio treabă cu istoria și și mai puțin cu istoria românilor și a României. Toți au dispărut sau vor dispărea pentru că forțele răului sunt mari , iar ei trebuie mereu să renască sub nume noi, cu gura mai mare, cu înjurătura mai aprigă și vorba mai găunoasă. Pentru surzi și amnezici trebuie tobe mai mari și mai răsunătoare (pentru că-s pline de iubire pentru România, bineînțeles).

liviu a spus: (august 30th, 2022 at 07:02 )

oare catI MUZICIENI a distrus cuplul daco- securist covaci-baniciu ?
sigur pe: moni,jozsi, bela spitzli,mani,tibi etc .
singura lor vina era ca NU ERAU GANDACI , ERAU GERMANI EVREI MAGHIARI SARBI ROMANI care vorbeau intre ei toate aceste limbi .

M_d a spus: (august 31st, 2022 at 08:22 )

Felicitari autorului!

E plină țara de proști care nu stiu pe ce lume traiesc. Cand vezi un om care intelege diferenta dintre dacopații-orci ai lui Putin si românii normali trebuie sâ îl apreciezi, sunt din ce in ce mai putini.

Cand faci circ politic dintr-un eveniment de viată poate unic, e foarte clar că nu mai ai Dumnezeu.

Covaci, păcat!
Puteai să rămăi un simbol in memoria noastră, dar ai ales să te vinzi pe 30 de arginți. Tu esti incă viu?
Chiar dacă sttim ca viata e grea pentru artisti, nu te poti duce sa i sugi p**a lui Putin dacă te cheamă, chiar dacă mănânci pâine goală…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.