Începând de marţi, polițiștii locali au început ridicarea autovehiculelor parcate neregulamentar în zona pietonală a Timișoarei.
Ca urmare a numărului mare de autovehicule care staționau pe străzile destinate pietonilor, dar și a numărului mare de sancțiuni aplicate în zonă, s-a stabilit, prin modificarea HCL 371/2007, care a intrat în vigoare la începutul lunii august, măsura complementară de ridicare a mașinilor din perimetrul respectiv.
Astfel, a urmat perioada în care cetățenii au fost informați cu privire la noile reglementări, precum și montarea plăcuțelor adiționale la indicatoare cu privire la actul normativ care stă la baza măsurii complementare. În cursul zilei de ieri au fost ridicate primele două autovehicule, pentru care conducătorii auto trebuie să plătească, pe lângă sancțiunea între 500 și 1000 lei, și taxele aferente ridicării, transportului și depozitării mașinilor.
„Numai în luna august au fost aplicate un număr de 238 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care au oprit și staționat în zona pietonală. Acțiunile de ridicare continuă, până când oamenii se vor obișnui să nu mai parcheze în zonă, cu atât mai mult cu cât există străzi pe care se staționează frecvent, obstrucționându-se orice intervenție de urgență, cum este strada Eugeniu de Savoya”, transmite PLT.
Poliția Locală Timișoara atrage atenția că se vor lua măsurile legale, recomandând totodată conducătorilor auto să evite să mai staționeze pe străzile pietonale.
Comentarii prin facebook