A primit control judiciar în loc de arest preventiv şi astfel a putut să îşi continue lungul şir de fărădelegi.
Vineri, poliţiştii Secţiei 3 Urbane Timișoara au reținut un bărbat de 21 de ani bănuit de furt. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
În fapt, la data de 09.09.2022, poliţiştii Secţiei 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17:30, un bărbat ar fi sustras mai multe produse de îngrijire personală dintr-un supermarket situat pe bulevardul Regele Carol I, din Timișoara. Ajunsi la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 21de ani, a fost surprins în flagrant delict de angajații supermarketului, în timp ce ar fi sustras 19 tuburi de șampon, în valoare de aproximativ 360 de lei, acestea fiind recuperate și predate angajaților.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că, în data de 08.09.2022, tânărul ar mai fi sustras din supermarket mai multe produse alimentare în valoare de aproximativ 350 de lei.
Bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție pentru audieri.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul se afla sub efectul măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, întrucât la data de 30.08.2022 acesta ar fi deposedat prin violență o femeie în vârstă de 81 de ani, de poșeta sa, în timp ce se afla în fața blocului în care locuia, din Timișoara.
Bănuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.
Poate în cele din urmă, pungaşul nu va mai fi iertat d emagistrat şi va merge acolo unde îi este locul.
Comentarii prin facebook