Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Timiş au suspiciuni privind existenţa unui focar de pestă porcină la o fermă Smithfield din Parţa. Aici sunt 39.000 de suine. A fost notificată Prefectura Timiş, fiind totodată trimise probe, în această dimineaţă, la Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București.
Dacă pesta se va confirma, mâine va avea loc o întâlnire a Comitetului Local de Combatere a Bolilor în care se vor lua unele măsuri printre care stabilirea unor zone de protecţie.
Update. Prefectul Ritivoiu confirmă suspiciunea de pestă porcină.
“Chiar am terminat o şedință cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare, ai Apelor Române, ai Primăriei Parța şi ai reprezentanților unei ferme de suine. Din păcate, avem o suspiciune extrem de serioasă de pestă porcină africană în Parța. Analizele Direcției Sanitar-Veterinare au confirmat-o. În aceast moment, au fost trimise probe la Bucureşti, pentru reconfirmare. Dacă rezultatul va fi acelaşi, voi convoca un Comitet Local de Combatere a Bolilor, în vedera identificării de soluții privind combaterea focarului de pestă porcină africană. Vă ținem la curent!”, a transmis Ritivoiu.
Comentarii prin facebook