Politicienii din vârful administrației locale vor pulsul poporului, chiar dacă mai avem doi ani până la alegeri

Politicienii care conduc administrațiile județului și cea a Timișoarei, au prins din nou gustul dialogului cu cetățenii cu mult timp înainte de alegerile locale, moment când băile de mulțime cu platforme electorale generoase nu mai contenesc. Nu știm dacă se pregătesc ”conspirat” alegeri anticipate, dar astfel de întâlniri nu prea sunt ceva cotidian în ultimii ani.

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, se mândrea cu faptul ce e extrem de popular în rândul plebei, că se plimbă prin oraș și discută cu cei pentru care se luptă și face orașul perfect. La alegeri, cei pentru care lupta au preferat o altă căsuță decât cea din dreptul numelui său, iar primar a devenit Dominic Fritz. Acesta, la rândul său, ne arată că e alături de popor. Și duminică seara s-a pozat cu un grup de doamne respectabile, la o discuție în Piața Traian. Nu știm dacă discuția a fost o întâmplare, în Piața Traian a avut loc un minicampionat de fotbal, cert este că Fritz nu a ratat momentul ca să se pozeze în dialog și să facă public pe Facebook întâlnirea informală.
”La o vorbă cu timișoreni, în Piața Traian, duminică seară. Sper că și voi ați avut un weekend fain în această atmosferă superbă de toamnă! ”, ne anunță primarul.
Tot în popor s-a aflat și colegul său de administrație, cel cu care nu se mai înțelege prea mult ”politic”, viceprimarul Cosmin Tabără. Și el a discutat cu poporul, a fost un alai liberal, condus chiar de președintele filialei, Alin Nica, cu consilieri locali și simpatizanți de partid, care au mers să ia pulsul plebei din Zona Dâmbovița.
Și Nica, candidat (aproape sigur) pentru un nou mandat al administrației județene, a remarcat și ”multă furie”, atunci când a dialogat cu vocea cartierului. A venit chiar și cu o tolbă plină cu o grămadă de proiecte pe care actualii conducători ai orașului le-ar fi abandonat. Le dă și sfaturi: votați un primar responsabil!
”Alături de echipa PNL Timișoara m-am întâlnit cu locuitorii cartierului Dâmbovița. M-a bucurat entuziasmul cu care am fost primit, însă am văzut și multă furie față de administrația Fritz. Locuitorii din Dâmbovița s-au plâns că, după ce USR a câștigat Primăria Timișoara, Dominic Fritz și Ruben Lațcău au abandonat proiecte importante precum: complexul sportiv cu bazin de înot interior – exterior, sală de sport, pistă de alergare și loc de joacă pentru copii; extinderea și modernizarea Parcului Clăbucet; înființarea unui parc cu loc de joacă pe terenul fostei bălți; realizarea drumului de legătură Paul Constantinescu – Banatul; înființarea unui parc de mari dimensiuni, de 4 hectare; amenajarea terenului de tenis Dedeman; amenajarea parcării de pe Strada Prahova cu piață volantă; extinderea Școlii nr. 27 cu sală de sport și săli de clasă; efectuarea de reparații la trotuarele de pe strada Ana Ipătescu; demararea reparațiilor la Cinema Unirea și stabilirea unui concept de amenajare a spațiului public din exteriorul cinematografului. Sper ca în 2024 să se schimbe lucrurile, iar timișorenii, indiferent de cartierul în trăiesc, să aleagă un primar responsabil și consilieri locali preocupați de bunăstarea comunității.”, spune Nica.
Printre cei care au făcut parte din alaiul liberal care a vrut să știe problemele cartierului Dâmbovița s-a aflat și viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără. Un posibil candidat la funcția supremă din vârful administrației orașului.
”O sâmbătă dimineața petrecută alături de timișorenii din zona Dâmbovița. E important să fim printre ei, să aflăm problemele pe care le întâmpină zi de zi, să le spunem ceea ce am făcut sau facem pentru ei. Atâta timp cât voi fi în administrație, împreună cu colegii consilieri liberali, dar și membrii PNL, vom fi mereu printre ei.
Va urma o nouă întâlnire într-o altă zonă a orașului, astfel încât să parcurgem orașul în totalitate, nu doar în campanie electorală”, a scris și Tabără.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (octombrie 17th, 2022 at 13:00 )

Domnul Nica se pare că nu cunoaște furia față de el cu mărețele realizări pe care le are,eu unul mă gândesc mult și des la el cînd folosesc bătătura spre autostradă.

Atât de simplu a spus: (octombrie 17th, 2022 at 13:02 )

Eu zic să-i întâmpinăm (mai ales pe-ăia de la putere) cu facturile de la gaz și lumină atașate de fluturașii de salariu sau cupoanele de pensie.
Poate ne explică dnii Nica și Tabără de ce mama dracului au vândut colegii d-lor Mintia, spre exemplu. Sau care era urgența măririi impozitelor pe proprietate.

Radu a spus: (octombrie 17th, 2022 at 13:41 )

Și eu m-am gândit la dl Nica aseară, când am făcut pe A1 de la Margina până la ieșirea spre Giarmata ceva mai puțin timp decât am făcut de la ieșirea de pe autostradă, prin Girmata și Dumbrăvița până în oraș. Dle Nica, faceți ceva să nu se mai meargă în coloană. Măriți prețul benzinei, interziceți turismul de week-end, ceva, vă pricepeți dumneavoastră, după cum ne-am dat seama…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor

Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanță extraordinară pentru pilotul timișorean Alexandru Krepelka

Alexandru Krepelka (Honda Civic EK K20) a devenit pentru a noua oară consecutiv campionul României la viteză în coastă! Pilotul timișorean, maestru al sportului, s-a impus în etapa a șaptea, desfășurată duminică la Mediaș, clasându-se pe prima poziție în clasamentul final atât la clasa 7A, cât și la grupa 7. A fost o luptă strânsă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță extraordinară pentru pilotul timișorean Alexandru Krepelka
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
La Şag s-a făcut un pas decisiv pentru noua grădiniță cu program prelungit din zona Mănăstire. Este vorba de semnarea contractului de execuție. Valoarea totală de a proiectului este de aproape 4,5 milioane de lei. Noua grădiniță va include: 4 săli de grupă spațioase: o sală multifuncțională pentru activități educative și festive; grupuri sanitare moderne...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru o nouă grădiniță cu program prelungit la Şag
Astăzi, 6 octombrie, se deschid porțile creșei din Albina, comuna Moşniţa Nouă, prin proiectul „Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii”. Proiectul este realizat în parteneriat cu Județul Timiș (lider), Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Comuna Săcălaz și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș. Prin acest proiect, 40 de antepreșcolari din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi se deschide creşa din Albina, comuna Moşniţa Nouă
În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.