Parcarea CJT din centrul Timișoarei, (încă) inexistentă, e din nou subiect de contre și dispute. Raul Olajos se întreabă cine ar trebui să o construiască

raul olajos

raul olajos

Doar ce a trecut o săptămână de la rezolvarea diferendului cu primăria Timișoara pe tema parcelei de 580 de metri pătrați și circul legat de viitoarea parcare supraetajată a Consiliului Județean, care se va ridica în centrul Timișoarei, și problema se inflamează din nou. Cum să se facă, cine să o construiască, cum, pe ce bani, sume necesare, cine și ce câștigă, deja se dezbate, se presupun conspirații economice.

Până când se va face măcar ceva concret, timișorenii caută în continuare un loc de parcare în zona zero a orașului. Primul care a avut inițiativa dezbaterii pe tema parcării a fost consilierul județean USR, Raul Olajos. El cere părerea plebei și se întreabă cine să facă parcarea, CJT direct, din banii instituției, sau o firmă privată. Oricare ar fi răspunsul, această parcare va deveni realitate.

După cum știți, telenovela parcelei de teren de 584 mp de pe str. Paris nr. 2/a, care aparține PMT, a luat sfârșit printr-un schimb acceptat de Primăria Municipiului Timișoara. Astfel că CJT poate demara mult dorita parcare supraetajată pe o suprafață de 5.429 mp. Ceea ce mai puțină lume știe putem regăsi în HCJ nr. 211, emis în 20.07.2022, care are în vedere aprobarea studiului de fundamentare și demararea procedurii de concesiune de lucrări… pentru realizarea mult doritei parcări supraetajate. O găsiți aici, căutând după numărul 211. Este un studiu elaborat de PUBLIC RESEARCH SRL care se întinde pe mai mult de 60 de pagini și care include detalii tehnice, indicatori financiari, analiza SWOT și chiar un cost comparativ. Cifrele sunt interesante, simplificând avem următoarele: 1. O investiție de aproximativ 20 milioane euro realizată de o firmă terță. 2. O concesiune a exploatării acesteia pentru 49 de ani. 3. Venituri estimate a se obține de firma care o gestionează de aproximativ 2 milioane de euro/an. 4. Redevența pentru CJT de 6% din venitul brut (aproximativ 120.000 euro/an). Ce ați prefera: A – O parcare realizată de către o firmă terță și concesionată pe 49 de ani și un beneficiu direct pentru CJT de 120.000 euro/an? B – O parcare realizată de către CJT de aproximativ 20 milioane euro și o recuperare a investiției în 10-12 ani, cu un beneficiu ulterior de 2 milioane euro/an? În ambele variante AVEM PARCAREA DORITĂ”, este opinia lui Raul Olajos.

Cel care s-a ocupat de subiect din partea conducerii CJT, care s-a luptat cu primăria și alți membri ai societății care nu păreau pro parcare, vicepreședintele administrației județene, Alexandru Proteasa, îi răspunde colegului de administrație chiar pe Facebook, cu un răspuns la postarea inițială.

În varianta în care parcarea va fi construită de CJT, va trebui să avem proceduri de achiziții publice pentru elaborare PUZ, apoi pentru SF+PT, apoi pentru construire. Toate aceste demersuri însemnând o prelungire a termenilor de realizare cu minimum 3 ani, în situația de a nu avea contestații pentru oricare din cele 3 proceduri. Tot simplificând, ne putem întreba: Dorim parcarea în 3-4 ani? Dorim parcarea în 7-8 ani ? Tot simplificând, nu mai vorbim de riscurile investiționale și cele de exploatare… După 20 de ani de discuții și blocaje între cele două instituții, ne bucurăm că acest proiect s-a deblocat, cel puțin declarativ. Așteptăm cu nerăbdare plenul CLT de săptămâna viitoare.”, este răspunsul lui Alexandru Proteasa.

În discuția virtuală, care s-a precipitat, intervin și alte persoane care sunt, cumva implicate în subiect. Ioan Sorincău, consilier județean PSD, vorbește despre activitatea ”de dinainte” a lui Proteasa, când acesta era consilier local la Moșnița, unde Sorincău era primar. Fostul edil șef vorbește despre un subiect din trecut, care nu prea are să aibă legătură cu actualul, un teren care ar fi fost acordat în comuna timișeană în concesiune unei asociații pentru a face o construcție acolo și care nu ar fi pornit această construcție.

Interesantă este poziția extremist ”antiautomobil” a eco-consilierei locale timișorene, Aida Szilaghy care crede că o asemenea parcare nu ar fi oportună o asemenea parcare în același loc. Contravine teoriei mobilității urbane, spune consiliera.

”După părerea mea nu este oportună o parcare in inima orașului, asta înseamnă să încurajezi cetățenii sa vina cu mașina, ceea ce cotravine oricărei teorii asupra mobilității urbane durabile. As mai întreba câți timișoreni sunt dispuși să plătească pentru a parca in acea parcare. In ceea ce priveste realizarea ei, parteneriatul public privat ar fi de preferat ”, spune Szilaghy.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (octombrie 20th, 2022 at 13:07 )

Dorim parcare peste vreo 30 de ani ,poate atunci nu ne mai trebuie pentru că vom avea cu totul alte probleme pe care astăzi nimeni nu le vede.

Poli 21 a spus: (octombrie 20th, 2022 at 15:41 )

Parcarea aceasta este banefica macar locatarilor din zonele pietonale.

Lucian a spus: (octombrie 20th, 2022 at 19:57 )

Nu am inteles de unde veniturile de 2 milioane de euro pe an ?
Ce sunt sigure , impozitul catre Primarie de 2% din valoarea constructiei si redeventa platita catre CJT.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.

Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30

Sub sloganul “Umbra potrivită, la locul potrivit”, Primăria Timișoara anunță înlocuirea arborilor ornamentali din piațeta din fața Școlii Generale nr. 30 cu alți pomi, care au potențial de creștere și de a oferi umbră în zonă. Desigur, umbra va deveni realitate peste câțiva ani, atunci când arborii vor crește. Înlocuirea s-a făcut la cererea conducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30
Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

În ciuda vremii umede, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție specială stratificației terenului. În acest sens, geologul de pe șantier monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sub sloganul “Umbra potrivită, la locul potrivit”, Primăria Timișoara anunță înlocuirea arborilor ornamentali din piațeta din fața Școlii Generale nr. 30 cu alți pomi, care au potențial de creștere și de a oferi umbră în zonă. Desigur, umbra va deveni realitate peste câțiva ani, atunci când arborii vor crește. Înlocuirea s-a făcut la cererea conducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30
Introducere la o serie incomodă – o radiografie în 7 episoade a mecanismelor care țin statul blocat. În fiecare săptămână, un nou episod. Această serie de editoriale s-a născut dintr-o oboseală lucidă. Nu dintr-un puseu de indignare și nici dintr-o modă a contestării, ci din acumularea lentă a unor disfuncții văzute, trăite și confruntate direct,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce nu funcționează România
Patinoarul Ice Town s-a deschis în parcul Iulius Gardens pentru toți pasionații de patinaj. Adulții și copiii sunt așteptați să se bucure de magia iernii și să redescopere bucuria de a pluti pe gheață. Amplasat în zona Family Plaza din Iulius Gardens, patinoarul vă invită să descoperiţi o experiență aparte, care va transforma fiecare serie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ICE Town, patinoarul din parcul Iulius Gardens s-a deschis într-un decor magnific
O a doua clădire administrată de Consiliul Județean Timiș are, de marți, iluminat festiv pe fațadă. După Palatul Baroc, din Piața Unirii, și Palatul Administrativ, care este și sediul administrației județene e decorat pentru perioada sărbătorilor, în aceiași temă. CJ Timiș așteaptă, așa cum e în fiecare an, numeroși colindători. ”Clădirea Consiliului Județean Timiș a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clădirea Palatului Administrativ este acum luminată fesitiv, pentru sărbătorile de iarnă/VIDEO
La doar câteva ore de la momentul în care Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului pe care compania de salubritate Polaris M Holding îl avea în Timiș pentru operarea stațiilor de transfer de la Deta, Jimbolia și Făget, respectiv la centrul de selectare a deșeurilor Timișoara, compania răspunde acuzațiilor și spune că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Polaris M Holding răspunde după rezilierea contractului pentru activitatea din Timiș
Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
Începând de miercuri, 3 decembrie 2025, la ora 17:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara va fi deschisă o expoziție cu totul inedită de tablouri tactile dedicate persoanelor nevăzătoare. Acțiunea, organizată împreună cu cei de la Consiliul Județean Timiș, are loc cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități. Evenimentul, găzduit în Sala Baroc, va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Național de Artă Timișoara se deschide o expoziție dedicată special persoanelor nevăzătoare
Eliminarea locurilor de parcare prin amenajarea unui culoar pentru firobuze pe Take Ionescu și-a găsit soluția în viziunea primăriei. Administrația locală vrea să dărâme mai multe garaje din zonă și să amenajeze acolo mai multe locuri de parcare. Deocamdată avem la vot o hotărâre de consiliu local, care să susțină dorința. Primăria Timișoara a pregătit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a găsit soluția pentru locurile de parcare eliminate de pe Take Ionescu: se pregătește o hotărâre de consiliul local
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.