Direcția Sanitară Veterinară încearcă salvarea de la sacrificare a unei părți din porcii din focarul de la Pădureni. Ferma e constituită pe unități separate

Autoritățile din Timiș doresc să evite sacrificarea tuturor animalelor din ferma de porci de la Pădureni, afectată de pesta porcină africană. Din fericire, dispunerea fermei de acolo permite acest lucru, animalele sunt în mai multe unități de creștere, iar cea pentru purcei este total separată, inclusiv circuite sanitare, de cea de animale mature, am aflat de la Flavius Nicoară, directorul Direcției Sanitare Veterinare și Siguranța Alimentelor.

Apariția celui de al doilea focar, după cel de la ferma de la Parța, a avut loc în zona de supraveghere a acestuia, spune Nicoară.

”Este al doilea focar apărut în zona de supraveghere al primului. Se luaseră deja măsuri de protecție. Nu s-au mișcat animale, furajele erau păstrate în condiții de securitate, singurele mișcări au fost cele de personal. Ancheta se duce în sensul verificării mișcărilor de personal. Au fost instituite filtre de poliție, au fost respectate toate condițiile. Acum începe uciderea animalelor afectate. Din fericire, la Pădureni e o situație mai specială, sunt trei module epidemiologice separate (n.r. trei ferme separate). În primul modul va avea loc uciderea acelor porci, sunt 1380 de animale care vor fi ucise și incinerate, este hala unde a fost înregistrat virusul și decesele. Vom monitoriza celelalte module, dacă nu vom avea semnale de apariție a bolii nu vom ucide și animalele din celelalte unități. Totul va fi incinerat, animalele din acea hală”, a declarat Flavius Nicoară.

De unde a apărut focarul ”primar” și de ce s-a răspândit pesta porcină africană? La acest lucru se lucrează acum, din păcate, nici oamenii care dețin porci în gospodării nu ajută la rezolvarea problemei.

”Avem foarte multe situații ilegale. Vorbim despre cetățeni ce comercializează pe internet produse alimentare din porci și animale. E interzis, acum au dosar penal. E un posibil vector. Sunt multe animale neidentificate. De exemplu, la Pișchia medicul veterinar din zonă a fost anunțat de o persoană de prezența a doi porci domestici, aruncați în pădure la Murani. Ambii aveau probe pozitive. De asemenea, aveau urechile tăiate pentru a nu descoperii crotaliile și de unde provin. E greu de depistat de unde provin, dar până la urmă tot se descoperă. Acum doi ani de zile am avut o situație similară la Coștei. Acolo am depistat în două ore proprietarul, porcii din gospodărie erau și ei crotaliați, aveau urechile tăiate, dar le scăpase o ureche”, a mai spus șeful DSVSA Timiș.

Timișul e cunoscut ca fiind județul cu cea mai mare efectiv de porci din țară, este vorba despre 500.000 de animale în ferme comerciale, respectiv 45.000 de capete în fermele necomerciale.

”Fac apel la responsabilitate și responsabilizare. Fiecare dintre noi trebuie să acționăm proactiv. Să găsim producători care ignoră normele sanitare. Încercăm să ținem sub control acest focar, poate reușim să salvăm cei 24.000 de porci din fermă”, a spus și subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu.

Trebuie spus că în zonele de protecție nu se pot muta animalele din gospodării sau ferme. De asemenea, nu se sacrifică animale în perioada respectivă decât în condiții speciale și cu anunțarea veterinarului,.

Porcii mistreți, toți sănătoși, tot mai mulți șacali

Directorul DSVSA Timiș se întreabă cum în acest an de pe fondurile de vânătoare nu a fost găsit niciun cadavru de porc mistreț.

”De la 1 ianuarie până pe 30 octombrie am avut în analiză 642 de probe, toate negative. Legat de cadavre nu am primit niciun cadavru, eu înțeleg refuz să cred că nu au fost cadavre. E adevărat că și numărul de șacali a crescut foarte mult”, a mai spus Nicoară.

Conform acestuia, perioada de incubație al virusului de pestă porcină africană este între 14 și 28 de zile, dar la porcii ținuți la domiciliu,  ce e de rasă, adică în ferme comerciale incubația este de 9 zile, aceste animale sunt mai sensibile, se poate considera că cel de-al doilea focar ar fi apărut din cauza mișcării animalelor dacă avea loc în perioada amintită, dar în câteva zile, dacă apare la 30 de zile cel mai probabil a apărut din cauza factorului uman.

Cel mai probabil, focarul inițial a fost cel de la Parța, în gospodăria unui crescător, unde au murit 67 de animale, ”ascunse” de autorități și îngropate în condiții neconforme. Acesta ar fi putut să vândă carnea către locuitorii din Parța, iar noile focare au apărut la câteva sute de metri de cel inițial. Probabil animalele au început să moară la finalul lui august sau începutul lui septembrie. Inițial, proprietarul nu a dorit să permită accesul inspectorilor DSVSA în gospodărie și a fost solicitată intervenția poliției.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese

Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.