Dacă în urmă cu o săptămână viceprimarul Cosmin Tabără anunța, în urma unei vizite realizate la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții, că studiul de prefezabilitate al viitoarei săli polivalente a Timișoarei a fost finalizat (https://debanat.ro/2022/11/sala-polivalenta-a-timisoarei-are-studiul-de-prefezabilitate-aprobat_381177.html_).Plenul Consiliului Local de marți a adăugat un nou pas la demararea investiției, predarea locației către CNI.
Peste câteva zile, la CNI va ajunge o hotărâre a Consiliului Local Timișoara, prin care municipalitatea timișoreană predă amplasamentul viitoarei săli polivalente către Companie, dar și documentația care prevede obligația primăriei de a se introduce utiliățile pentru viitoarea locație.
”Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței extraordinare a Consiliului Local Timișoara de ieri (n.r. marți) am avut un proiect de HCL privind predarea amplasamentului pentru locația unde va fi construită viitoarea sală polivalentă, a cărei studiu de prefezabilitate a fost finalizat și aprobat în ședința Comisiei Tehnico-Economice (CTE) din cadrul Companiei Naționale de Investiții.
Sunt conștient că nu este o veste cu impact, dar pentru fiecare etapă este nevoie de multe avize și mai ales muuuultă răbdare. Pentru a primi avizul CTE din cadrul Ministerului Dezvoltării era nevoie de un nou HCL prin care predarea locației să cuprindă și obligația Primăriei Timișoara de a aduce utilitățile până la limita de proprietate, precum și, ca atunci când se va trece la execuția lucrării, întregul imobil să fie viabilizat. Toate aceste documente vor fi predate în câteva zile către CNI, tocmai pentru a urgenta lucrurile”, a anunțat Tabără.
Comentarii prin facebook