Cosmin Tabără candidează la primărie pentru oraș, nu în scop personal. Îl așteaptă și pe Robu în competiția internă

Cosmin Tabără, actual viceprimar al Timișoarei, și primul liberal care și-a anunțat intenția de a candida la funcția de primar, acordată de partid prin intermediul unei competiții interne, spune că nu și-a făcut un scop personal din această candidatură, ci că este supărat când vede cum a ajuns orașul. El îl așteaptă în competiție și pe „rebelul” Nicolae Robu, despre care spune că putea fi și acum primar, dacă asculta de sfaturile sale, atunci când a candidat pentru un nou mandat, pierdut în fața lui Dominic Fritz.

Orașul arată groaznic, e mizerie, nu se tunde iarba, nu se udă gazonul, conducerea și instituția municipalității sunt permanent sub presiunea organelor legii. Nu este imaginea pe care și-o dorește pentru Timișoara, spune Cosmin Tabără referitor la anunțarea intenției de a candida la funcția de primar al Timișoarei. Deocamdată în cadrul intern al PNL.

”Da, este adevărat că am declarat în cadrul partidului și în întâlnirile pe zone ale orașului, că îmi voi depune candidatura în cadrul partidului pentru a veni cu o

ofertă pentru primărie. Nu e o chestiune personală, văd ce sa întâmplă în Timișoara. Îmi place decența, îmi place să comunic, să gândesc o Timișoară pe termen mediu și lung. Care să se dezvolte, dar să nu uite de baza ei. Degeaba vorbim de oraș smart, verde, dacă nu tai iarba în centru, dacă nu irigi gazonul. Ei sunt sunt în război cu lumea, peste tot e DNA, Parchet, Poliție, fac descinderi”, spune Cosmin Tabără.

El spune că așteaptă cât mai mulți candidați la competiția internă, inclusiv cu impulsivul Nicolae Robu, care deja se vede învingător la alegeri, dar nu e dispus să intre în cursa internă.

”Am înțeles adversitatea unora care sunt deja câștigători, s-au pornit cu tăvălugul pe Facebook cu tot felul de prostii. Nu voi răspunde niciunui candidat, doar mă voi prezenta cu ceea ce sunt eu, nu să denigrez pe celălalt. Eu cred că Timișoara trebuie să meargă pe altă linie”, a mai menționat Tabără

Viceprimarul a mai spus că dacă Robu ar fi ascultat de sfaturile lansate în Biroul Politic Județean al PNL, de el și alte patru persoane, Robu era și acum primar. Tabără a vorbit de cinci puncte ce trebuiau respectate: relația cu presa să fi fost alta, respectful față de colegi, împăcarea cu primarii liberali din județ, numirea unui purtător de cuvânt la primărie și angajarea unei firme de PR care să zică primarului ce să spună și ce să nu spună în public.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Elena a spus: (ianuarie 12th, 2023 at 19:12 )

Nu mai minți oamenii. Eu atât te rog.

Observator a spus: (ianuarie 12th, 2023 at 19:19 )

Propagandă ieftină! De parcă orașul era acum trei ani în Elveția, iar Fritz l-ar fi mutat în România! Exact ce făceau comuniștii: lansau o gogonată cosmică, apoi comentau „cu față umană”. Unde-ați mai auzit de cineva care să se înscrie în competiția pentru primăria unui oraș mare pentru că nu se udă și nu se tunde iarba? (Poate la Kingston, în Jamaica.) Sau de faptul că Primăria este sub presiunea organelor legii (adică exact prietenii lor, ai USL!!!)? Asta, ultima, se cheamă pompierul piroman.
Cât despre baza Timișorii, să știe că „Fritz” e mai fundament decât „Tabără”. Să citească istoria orașului, dacă nu crede.
Dle Tabără, vă votăm dacă nu ne luați de proști, pentru proiecte, nu pentru broderii gargaristice.

Reos a spus: (ianuarie 12th, 2023 at 19:43 )

Domnul Tabără vrea să ne spună că dacă domnul profesor și-ar fi ținut gura în anumite situații era și astăzi primar pentru că în rest totul era în cea mai bună ordine,primăria era brici.Un astfel de candidat care are o asemenea gîndire este exact de ce Timișoara nu are nevoie.

Timisorean obiectiv a spus: (ianuarie 12th, 2023 at 20:47 )

Interesanta optica domnului viceprimar Tabara : ce se intentioneaza a se face bun in Timisoara ( noul PUG, stadionul lego, stadionul de rugby, etc. ) sint sub obladuirea domniei sale. Celelalte, unde sint probleme de gestionare, sint responsabilitatea altora. Cu asa discurs sigur il bate pe Robu, il bate pe Fritz, il bate pe candidatul PSD, ……

Nelu a spus: (ianuarie 13th, 2023 at 11:06 )

Eventual firma de PR pentru a spune tampitilor din Timisoara de ce Robu a fost toxic pentru oras, primarie si partid.
E de neinteles ca faceti politețuri cu un rebut ca Robu. A gestionat miliarde de lei ascultand de Rotivoiu, Nasleu, Popoviciu, Grebla etc.
Esti o buna trambulina pt Fritz.

Paidola a spus: (ianuarie 13th, 2023 at 21:19 )

Acest individ fara personalitate,habar nu are de realitatile Timisoarei.Robu ,profesor universitar cu titluri de pe vremea cand se obtineau pe merit,il baga in buzunar pe urmasul sinistrului tabără. Tabaratul batran(vested) a avut o mare contribuție la distrugerea agriculturii ROMÂNEȘTI. Turnator de pe vremea lui „Lae”,de colegi…
Acest individ nici sa salute nu stie!
Acum ca „viciu”,nu a reusit nimic pentru Timisoara!
Ar vrea 4 ani si de „plimal”?!
Ce RUȘINE!
Fi *arfocat*,moo!

un băștinaș a spus: (ianuarie 14th, 2023 at 11:54 )

@observator: +1
ai pus perfect punctul pe „i”!

Gaby a spus: (ianuarie 15th, 2023 at 04:17 )

Tabără ăsta zici ca trăiește pentru noi să ne hrănească gurile și pe a lui nu. De unde atâta ipocrizie, frate?! I-auzi tu: „pentru oraș”. Da ce orașul crezi că te vrea? Nu prea ai dovedit nimic ca meriți sa ocupi postul de viceprimar, doar gargară.
Ai întrat pe ușa din dos în Consiliul Local, tu fiind copilul lui Vali Tabără, moșu ăla senil, iar tu „celebru” avocat de tinichea care nu făcuși altceva decât sa te furișează în fata oportunităților.

Alexandru Frandeș a spus: (ianuarie 19th, 2023 at 16:50 )

Dacă respecți cele 5 puncte ești primarul ideal pentru Timișoara. Trebuie să zică despre iarbă că doar nu putea să mintă legat de infrastructură. Îi și văd pe turiștii străini întorși acasă povestind despre Timișoara. E un oraș plăcut, are muzee, teatre, arhitectură diversă, biserici de la mai multe confesiuni dar un singur lucru a stricat toată excursia, smocurile de iarbă din centru. Și acum când vorbesc mă zgârie pe creier acea imagine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan

Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.