PNL Dumbrăvița: Primarul USR Horia Bugarin refuză asfaltarea străzilor din comună

Adevărul despre drumurile din Dumbrăvița este următorul, susțin consilierii locali liberali din Dumbrăvița: primarul Horia Bugarin (care a avut o execuție bugetară pe investiții în 2022 de 19%, mai mare rușinea) nu a asfaltat niciun centimetru de drum în doi ani jumătate din mandat. A făcut în schimb niște cârpeli cu “maglavais” (cărora le-a spus reciclări) care țin maximum un an și care acum sunt pline de gropi, apă și noroi. Tot el, susțin liberalii, a convins anii trecuți Consiliul Local să voteze această soluție inducând ideea că peste „maglavaisul electoral” se poate asfalta fără să se mai revină cu alte lucrări.

Bătălia în Dumbrăviţa între primarul USR Horia Bugarin şi aleşii locali din celelalte partide continuă. În timp ce primarul doreşte “reciclarea” unor străzi, cei din opoziţie vor asfaltarea lor, semnând în acest sens şi un protocol. Consilierul PNL Sorin Mărgău, analizând experiența avută cu reciclarea străzilor, a demonstrat în ședința de buget că asfaltarea este mai eficientă și în final mai ieftină decât reciclarea, care mai necesită intervenții anuale pentru întreținere, reparații și ulterior îndepărtare.

“Specialiștii arată clar că în realitate nu se poate asfalta peste nicio lucrare de reciclare”, afirmă Margău

Consilierii PSD, PNL, UDMR și Pro România au promovat un amendament la bugetul propus prin care au renunțat la toate proiectele, inițiativele și amendamentele propuse la bugetul pentru 2023, pentru a aloca 4,5 milioane lei suplimentari în vederea modernizării cu asfalt a cel puțin 5 km de străzi.

“Asta pentru că majoritatea cetățenilor nu vor cârpeli de drumuri, ci vor o comună modernă la nivelul lui 2023. Și fostul primar, consilierul Victor Malac, susține că există documentația necesară, proiecte și studii de fezabilitate pentru mai bine de 16 km de străzi care pot imediat intra în procedura de execuție cu soluția asfalt (lățime 6 metri, fundație, rețele de colectare apa pluvială, strat de suport și strat de uzură asfaltică)”, arată consilierii PNL.

Amendamentul pentru soluţia de 5 kilomentri asfaltare începând cu 2023 – a trecut cu toată opoziția primarului Horia Bugarin, cu toate că unii consilieri USR nu au fost convinși că nu e o soluție bună, abținând-se la vot, ne-votând împotriva soluției.

“Opoziția, considerând că e importantă o viziune de dezvoltare modernă pe termen mediu și lung a Dumbrăviței, agreată și asumată de toate partidele, a propus spre aprobare un protocol-angajament. Prin acest protocol toate partidele se angajează ca indiferent de cine este Primarul și de componența Consiliului Local, să voteze alocarea în bugetul anual a sumelor necesare pentru asfaltarea a minimum 5 km de drum. Interesant este că tocmai cei care s-au autoproclamat responsabilii cu modernizarea, consilierii USR, primarul și viceprimarul, au refuzat semnarea protocolului. În aceste condiții, primarul Bugarin a retras proiectul de buget, refuzând soluția asfaltarii a 5 km de drumuri în Dumbrăvița, făcând opoziție tocmai modernizării comunei”, transmit liberalii.

“Eu și colegii mei din PNL, PSD, UDMR și PRO România avem convingerea și susținem că asfaltarea este singura soluție ca Dumbrăvița sa iasă din aceste nămoluri definitiv. Altfel, oamenii vor rămâne cu acest “maglavais” pe stradă, iar strada nu se va mai asfalta decât peste mulți-mulți ani. Îl îndemn pe domnul primar Bugarin să se ocupe de a aduce mai mulți investitori de anvergură care să suplimenteze bugetul local cu sume ce să permită dezvoltarea reală, nu cârpeli. Domnule primar, nu mai mimați munca pentru care v-ați angajat și poate anul acesta reușiți să executați mai mult de 19% din v-ați propus”, spune şi consilierul local PNL, Liviu Popescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

legolas a spus: (februarie 13th, 2023 at 10:36 )

Cand nu sunt la conducere toti se pricep sa dea sfaturi cu ce trebuie facut. De acord ca asfaltarea e mai buna decat reciclarea, dar 5km reprezinta 8, maxim 10 strazi. Si sunt sute de strazi care trebuie asfaltate. Pana cand se ajunge la ultima, vor sta locuitorii in noroi pentru ca nu se accepta si solutii temporare? Sau care e strategia?
Iar de Malac sa nu aud. Are el studii si proiecte pentru 16 km de strazi. Bravo, de hartii sunt pline sertarele, dar in mandatele lui am vazut cele mai anapoda asfaltari: de ex Dvorjak si Hans Christian Andersen, doua strazi care s-au asfaltat acum cativa ani pe lungimi de sute de metri, dar care aveau maxim 3-4 case pe ele, pe una din parti fiind inca teren arabil. Dar probabil acolo locuia sau urma sa construiasca cine trebuie. Alte strazi chiar mai scurte decat cele doua (sunt multe perpendiculare pe Simfoniei) cu cate 15-20-25 de case locuite, au ramas neatinse. Dar cam cu 1,5 ani inainte de fiecare runda de alegeri apareau „zvonacii” care anuntau sute de km de strazi propuse de Malac pentru asfaltare. Aproape orice strada din Dumbravita era „programata pentru asfaltare anul viitor” – adica in cel cu alegerile…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.