Sediul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara a fost reabilitat prin eforturile celor de la Rotary Cetate Timișoara/FOTO

Sediul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara, are acum haină nouă. Clădirea aflată în centrul orașului, în care și-au desăvârșit performanțele artistice nume mari ale artei plastice timișorene din ultimii 50 de ani, a fost reabilitată, în anul Capitalei Culturale Europene, ca un frumos cadou special făcut orașului și artiștilor cu această ocazie de către Clubul Rotary Cetate Timișoara.

A fost proiectul principal realizat de organizație, în mandatul lui Eleodor Coptil. Clubul a ales să susțină în anul rotarian 2021-2022 un proiect special și important, considerat la vremea aceea foarte relevant în avanpremiera anului Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023. Joi, la orele serii, proiectul a fost oficial finalizat, sediul fiind deschis din nou culturii.

În clădirea UAP din Parcul Justiției, rămasă în uitare din multe motive și-au desăvârșit performanțele artistice nume mari ca Victor Gaga, Romul Nuțiu, Leon & Xenia Vreme, Constantin Flondor, Delia Dumitrașcu, Lidia Ciolac, Szakats Bela, Toma Viorel, Octavian Maxim, Virginia Baz Baroiu, Daniela Constantin, Remus Irimescu.

La momentul lansării ideii de proiect, această clădire reprezentativă pentru cultura și arta timișoreană avea mare nevoie de ajutor. Proiectul a implicat lucrări de refacere a acoperișului, a fațadei dar și intervenții suplimentare de refacere a streșinilor, burlanelor, jgheaburilor, de consolidare pe alocuri, de modernizare, realizate pe parcursul unui an și care s-au ridicat la valoarea totală de 100 de mii de euro.

”Salvarea Casei de Creație a UAP Timișoara a fost un demers ambițios care a presupus o mobilizare importantă de resurse, de la sponsorii care ne-au oferit cu generozitate donații în cadrul balului nostru anual din 9 aprilie 2022, desfășurat sub genericul ”Susținem arta în Cetate”, până la artiști plastici care ne-au oferit lucrări licitate în beneficiul proiectului. Implicarea colegilor a fost de asemenea foarte importantă și, chiar dacă am venit după a perioadă dificilă impusă de pandemie, am reușit să finalizăm cu succes această inițiativă, care se adaugă unui lung șir de reușite ale clubului din cei 20 de ani de activitate. Trebuie să amintesc și colaborarea cu Daniela Constantin, președintele UAP Timișoara, care a fost deosebită, în sensul în care a demonstrat multă implicare și o dorință majoră de a face bine pentru comunitatea artiștilor timișoreni. Mulțumiri tuturor!”, a anunțat președintele Clubului Rotary Cetate Timișoara 2021-2022, Eleodor Coptil.

Acest proiect a fost dus la bun sfârșit cu aportul mediului economic, o seamă de companii fiind alături de Clubul Rotary Cetate Timișoara și oferind sponsorizări consistente pentru realizare.

”Suntem foarte bucuroși că am reușit acest proiect deosebit care a readus la strălucire o clădire cu o vechime de 112 ani, clădire care reabilitată și cosmetizată va continua să scrie o poveste frumoasă pentru cultura timișoareană încă cel puțin 20-30 de ani”, au anunțat cei de la Rotary Cetate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu și Nicolas Benea vor să dea lovitura și pe un traseu regal, la Sinaia

Trofeul Sinaia, una dintre cele mai spectaculoase etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă, programează în acest weekend un nou duel pe celebrul Drum Regal. La start se vor alinia 89 de piloți, iar printre cei care iau startul în lupta pentru primele locuri se numără și piloții de la echipa timișoreană Canova Racing,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu și Nicolas Benea vor să dea lovitura și pe un traseu regal, la Sinaia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT

Societatea de Transport Public Timișoara se confruntă cu un număr în creștere al accidentelor, majoritatea provocate de alți participanți la trafic. Directorul STPT consideră că șoferii timișoreni, pur și simplu nu sunt atenți în trafic. O concluzie este clară, culoarea galbenă, impusă de municipalitate ca fiind imprimată pe mijloacele de transport noi nu a ajutat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara se confruntă cu un număr în creștere al accidentelor, majoritatea provocate de alți participanți la trafic. Directorul STPT consideră că șoferii timișoreni, pur și simplu nu sunt atenți în trafic. O concluzie este clară, culoarea galbenă, impusă de municipalitate ca fiind imprimată pe mijloacele de transport noi nu a ajutat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Galbenul de pe noile tramvaie și autobuze nu a dus la scăderea numărului de accidente la STPT
Județul Timiș a fost ales ca exemplu de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – OECD, ca una dintre cele 30 de regiuni europene care vor elabora strategii de colaborare transfrontalieră alături de specialiștii organizației. În cazul Timișului, punctul de plecare pentru viitoarea strategie va fi Canalul Bega și potențialul său pentru comunitățile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul va participa, alături de zeci de organizații europene, pentru elaborarea de strategii de colaborare transfrontalieră alături de OECD
Drumul care leagă Sânpetru Mare și limita spre județul Arad a fost reparat, pe o lungime de aproape zece kilometri. Pe o bună porțiune a fost așternut un nou covor asfaltic. Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea lucrărilor de întreținere efectuate pe DJ 682E, pe drumul care leagă Sânpetru Mare și Igriș de limita județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au finalizat lucrările de întreținere de pe drumul Sânpetru Mare – Igriș – limita de județ/VIDEO
Plus la venituri, plus la numărul de călători, dar și o creștere a numărului de pasageri transportați. Acestea sunt valorile pe care Societatea de Transport Public Timișoara le-a înregistrat în prima parte a acestui an. Datele statistice arată o creștere de 5,4 milioane de lei față de primele șase luni ale anului precedent, atunci când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La partea financiară STPT merge tot mai bine. Compania de transport local are un plus de 31 la sută la venituri proprii
Lucrările efectuate pentru reabilitarea Pasajului de la Fabrica de Zahăr, din Freidorf avansează. Constructorul lucrează la zidurile de sprijin și pregătesc platforma pentru execuția piloților. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, încep o serie de restricții de circulație. Benzile auto vor fi îngustate pentru a permite intervențiile la marginea carosabilului, iar accesul spre și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apar primele restricții de circulație la Pasajul Polonă, odată cu evoluția lucrărilor
Un pedofil mai puțin! Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 45 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă în formă agravantă și șantaj. Din actele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bolnav sexual”, arestat! A profitat de o fată de 15 ani
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a denunțat joi un amendament introdus de PSD în proiectul legii integrității, amendament care l-ar face să-și piardă mandatul de primar. Fritz a afirmat că doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic, adăugând că un astfel de amendament care funcționează retroactiv este neconstituțional, astfel că va ataca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz denunţă un amendament introdus special pentru el de PSD: Doar în țările bananiere e folosită legea împotriva unui adversar politic
Universitatea centrată pe student nu este doar un principiu din Carta UPT, ci un mod concret de a lua decizii. Ce înseamnă, în practică, o universitate centrată pe student? La Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara, răspunsul vine nu doar din documentele instituției, ci și din modul în care sunt luate deciziile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții în prim plan! Principii sănătoase și colaborare ca la carte între Facultatea de Automatică și Calculatoare (UPT) și Liga AC
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.