La Universitatea Politehnica Timișoara au loc, în perioada 10 – 13 aprilie, o serie de workshop-uri ce reunesc comunitatea științifică românească din țară și din străinătate, pornind de la ideea creării unui spațiu al dialogului între cercetătorii români, indiferent de locul unde trăiesc și lucrează. Cele opt worshop-uri tematice se desfășoară în cadrul evenimentului „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învăţământ superior, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat”, organizat la Timișoara.
Evenimentul cuprinde o serie de workshop-uri exploratorii, la care participă personalități marcante din comunitatea academică și științifică recunoscute pe plan internațional, precum și reprezentanți ai autorităților publice și mediului de business românesc.
În deschidere, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a prezentat un scurt istoric al celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara, subliniind două dintre caracteristicile care au stat la temelia Școlii Politehnice timișorene, încă din primul an de activitate: faptul că primul buget a fost constituit, în părți egale, din contribuții ale ministerului de resort, autorităților locale și companiilor din oraș; primii dascăli ai Școlii Politehnice timișorene au fost formați la universității de prestigiu din străinătate.
În acest context, rectorul UPT a mai amintit că acum, în 2023, când Timișoara este capitală culturală europeană, iar Politehnica sărbătorește 100 de ani de campus universitar în Timișoara, se păstrează spiritual despre care vorbea și Regele Ferdinand la inaugurarea Facultății de Mecanică, în 1923, iar atât comunitatea științifică din diaspora, cât și companiile, sunt în continuare aproape de Universitatea Politehnica Timișoara.
Cele opt workshop-uri găzduite de Universitatea Politehnica Timișoara, la care și-au anunțat participarea circa 300 de personalități, sunt organizate în domenii în care UPT are o expertiză temeinică:
- Digitalizarea educației prin tehnologii AR/VR/XR și Blockchain;
- Lumea în era tehnologiei profunde (deep tech): rolul Big Data și al Inteligenței artificiale în adresarea provocărilor societale;
- Orizonturi tehnologice în micro și nanoelectronică. Contribuția diasporei la integrarea României în proiectele internaționale în domeniu – IPCEI, PNRR, CHIPS ACT;
- Soluții pentru creșterea rezilienței în fața crizelor contemporane și pentru un viitor sustenabil: rolul cercetătorilor și vocilor de tip expert;
- Cultura antreprenorială de la cercetarea teoretică la dezvoltarea de spin-off-uri prin transfer de tehnologie;
- Orașe inteligente – o abordare holistică de sustenabilitate, securitate și reziliență pentru cetățeni și comunități;
- Noi frontiere și provocări ale abordărilor transdisciplinare – Analiza și Controlul Dinamicii Sistemelor Celulare;
- Diaspora, migrație, mobilitate în cercetarea umanistă și în științele sociale.
Comentarii prin facebook