Una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din această parte a Europei, Sanctuarul Neolitic de la Parța, are acum o casă a lui. Chiar în localitatea lângă care a fost descoperit, situl arheologic are parte de un punct muzeal, o clădire nouă, ridicată cu fonduri nerambursabile europene, printr-un program transfrontalier România – Serbia.
Valoarea totală a proiectului a fost de 762.660 de euro, iar parteneri au fost Muzeul Național al Banatului, Municipalitatea Novi Knezevac din Serbia și Consiliul Județean Timiș. Prin acest proiect finanțat din bani europeni, în cea mai mare parte, a avut loc construcția unui nou punct muzeal la Parța, reconstruirea unui sit arheologic la Majdan în Serbia, dar și realizarea unor materiale de promovare turistică a celor două situri, plus realizarea de seminarii de promovare a acestor obiective.
Cea mai importantă realizare este ridicarea unei noi clădiri la Parța, în centrul localității, unde turiștii vor putea vedea pe viu cum arăta sanctuarul atunci când era locul de cult al locuitorilor din această zonă a Banatului. Nu vor fi prezentate piesele oficiale, ci o copie a acestuia.
Descoperit în anii 70, de către arheologul Gheorghe Lazarovici, sanctuarul neolitic și-a făcut cu greu loc în cadrul Muzeului Banatului. Până la urmă, a primit o sală de expunere, dar numai o parte din piesele descoperite pe malul Timișului au fost, de fapt, expuse. Deși putea avea loc o mutare a întregului sit în cadrul unei expoziții la Parța, ”tatăl” descoperirii a cerut ca piesele să rămână la Muzeul Banatului, iar o copie a acestuia să fie instalată la punctul muzeal aflat la câțiva kilometri de Timișoara.
„Atunci când am descoperit sanctuarul, i-am anunțat pe cei de la Ministerul Culturii seara, a doua zi dimineață au dat telefon la muzeu și au venit la consiliul județean și prima idee a oamenilor de atunci a fost să facă o clădire aici. Le-am spus că nu se poate pentru că fiind digurile, apa crește, nu avem cum să salvăm vestigiile. Și atunci am lucrat de asemenea manieră încât să îl putem cândva reconstitui. Din păcate, nu au înțeles la Muzeul Banatului, la acea vreme, că este necesar un spațiu mai larg și mi-au dat o sală în care a trebuit să reduc cu o treime sanctuarul, piesele arhitectonice și elementele. Nu ar fi singurul necaz, dar după, au aruncat restul de materiale pe care le-am adunat. Nici nu m-au înțeles, directorul de atunci, ce trebuie făcut și cum, era cam grăbit și era politruc, în 78-82”, a declarat, la finalizarea proiectului transfrontalier, Gheorghe Lazarovici.
Ceea ce a fost descoperit lângă Parța este ceva unic în Europa. Locul a avut două faze ale construcției, prima variantă a fost incendiată, fiind realizată una nouă.
„Sanctuarul inițial are 13 metri, 12,7 cu 6 metri, în cea de-a doua fază era puțin mai mic decât primul, dar ce era important: era chiar în centrul așezării, cu un metru față de cât am măsurat noi, pica pe axul sanctuarului. Cum au calculat, probabil cu sfoara. Au luat o sfoară, au întins-o la jumătate și au zis: aici punem sanctuarul. De unde au început măsurătorile? De la sistemul de șanțuri. Șanțurile și palisadele erau în interior, niște garduri înalte. Unele dintre aceste palisade, ca să nu ia foc, primele erau învelite în lut ca să nu poată fi aprinse, pentru că acesta era cel mai mare pericol, să le dea de lucru la apărători și între timp să atace într-un loc sau altul. Era o perioadă destul de tulbure pentru că avem dovada, am săpat la Bucovăț, la vreo 30-40 de kilometri de Timișoara, unde este o așezare asemănătoare și distrugerile de acolo s-au petrecut și în aceste zone. Nu știu pe seama cui să punem aceste distrugeri pentru că ele au fost numeroase. Sanctuarul era important pentru că în centru avea o statuie monumentală pe un soclu, avea un bust înalt de 1,7 metri de la soclu. S-a păstrat doar capul taurului, capul marii mame, știm că era mamă pentru că avea un pântec. Și capul ei nu s-a păstrat, când au distrus așezarea au scuturat statuia ca să o dărâme și atunci unul dintre atacatori a luat-o și s-a dus să se laude că a luat trofeul, pentru că marea mamă era importantă pentru că această temă a taurului și a marii mame rămâne de-a lungul Neoliticului până la Epoca Cuprului”, a mai spus arheologul.
Acesta mai explică despre locație că statuia era un fel de vitrină, iar mai târziu în fața ei s-a construit un altar unde aduceau jertfe, unde nu aveau voie să intre decât cei aleși, când aveau loc inițieri, la trecerea de la pubertate, după 14-15 ani.
Lucrările în situl arheologic au continuat și după descoperire.
”Noi vom face o replică (n.r. La Parța), pentru că sanctuarul când l-au montat, l-au montat așa pe pereți, au pus pe structurile de nuiele care trebuiau reconstituite în picioare, au pus plasă, au turnat mortar, le-au fixat în perete. Nu se mai pot desprinde. Chiar dacă l-am desprinde, fiindcă sala era curbă… Nu au mai reconstituit pereții cum au fost. Trebuia să să mai lase urme de bârne, cum era. Deci, eu l-am reconstituit grafic, și primul, și al doilea sanctuar, așa încât pentru specialiști care înțeleg cum e asta, pentru că sunt mulți care se uită la ele, nu au văzut în alte părți, nu au cum să înțeleagă aceste lucru. Și pentru specialiști e greu să înțeleagă. Dar ce e important e că nu am fost de acord să îl mute. De ce? Chiar statuia monumentală care era, au montat-o pe un soclu neasigurat. El a fost soclu făcut din nisip bătut ca și statuia, a fost inițial din nisip, am îmbrăcat într-o pânză, au bătut nisipul și au așteptat să se usuce, au lipit un prim strat de chirpici, deci argilă, și al doilea cu argilă mai puternică și a fost ars la fața locului. Când am demontat sanctuarul, noi am ridicat și acele resturi de vatră care au ars odată cu arderea statuii, apoi s-a făcut acoperișul. Din păcate, așa l-au montat încât nu se mai poate demonta. E în Muzeul Banatului, într-o sală paralelă și nu am fost de acord, voiau să îl mute de acolo, nu se poate, dacă ar fi mutat orice se strica. Aici va fi o replică pentru că nu avem cum”, conform lui Lazarovici.
Pentru acesta, clădirea din centrul localității timișene pare un compromis, ar fi dorit realizarea ei acolo unde a fost descoperit sanctuarul, dar, totuși e realist că nu era locația potrivită.
”Îmi doream să fi fost reconstituit acolo, la fața locului, aici la Parța, la săpătură, dar din păcate era între diguri și când veneau primăvara sau toamna ploile mari creștea un metru și jumătate – doi. De aceea nu am fost de acord să se facă o clădire fiindcă nu erau posibilități de izolare ca să îl reconstituim la fața locului. În plus, nici n-am fi avut specialiști la acea vreme să îl reconstituim. Pentru că toate lucrurile sfărâmate trebuiau lipite, aranjate și pe urmă reconstituite. Le-am adus, dar când am văzut că nu m-am înțeles, le-am spus: de aici vă privește pe dumneavoastră. Eu nu îl reconstitui aici pentru că înseamnă să fac un prim fals. Și acum zic alții că facem al doilea fals. Nu e fals, pentru că este o reconstituire a ceea ce există, din păcate, numai o treime a părții originale. Au vrut să facă o cafenea acolo, până la urmă l-am convins pe director că nu merită să distrugă ce-a mai rămas din original pentru o cafenea. Cel mai bine era în sala de sub tun, care era lungă, puteam să îl reconstitui, se putea merge de jur împrejurul sanctuarului și prin interior se putea trece, dintr-un loc în altul, numai ca să privească, nu să calce acolo”, a mai declarat Lazarovici.
Proiectul transfrontalier a fost finalizat cu succes, dar finanțarea nu a inclus și reconstituirea la propriu a sanctuarului. Aceasta se va face ulterior, am aflat de la Claudiu Ilaș, directorul Muzeului Național al Banatului. Conform acestuia, urmează organizarea unei licitații care va stabili cine se va ocupa de realizarea reconstituirii sanctuarului, în cadru clădirii există chiar în mijloc un loc special destinat acestui scop.
Comentarii prin facebook