Se schimbă regulamentul din piețe și se majorează tarifele cu 13,8 procente. Produsele românești vor fi marcate special

Primăria Timișoara lansează la vot proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de serviciu și organizare și funcționare a piețelor proprietatea Municipiului Timișoara. Acest proiect conține și indexarea cu rata inflației aferentă anului 2022 a prețurilor și/sau al tarifelor pentru plata serviciilor oferite utilizatorilor care se va percepe în piețele din Municipiul Timișoara. Documentul a fost publicat pe site-ul Primăriei Timișoara, în forma sa actualizată în urma consultării publice.

Proiectul de hotărâre menționat vine cu câteva schimbări la Regulamentul de organizare și funcționare al piețelor, atât în vederea creșterii calității activității și produselor, cât și pentru actualizarea aspectelor financiare care țin de funcționarea acestui sector, spun reprezentanții municipalității
Astfel, conform noului regulament, produsele puse în vânzare trebuie etichetate obligatoriu cu marca “Produs Românesc” sau ”Produs Import”, în funcție de proveniență.
Cumpărătorii au posibilitatea să susțină producția autohtonă sau să cumpere fiind mai bine informați cu privire la originea produselor achiziționate. De asemenea, se pune un accent sporit pe respectarea de către comercianți a normelor de igienă în activitatea de depozitare și vânzare a produselor”, spun reprezentanții primăriei.
Noul regulament introduce un tarif nou de 57 lei/mp/zi reprezentând Taxa de curățenie. Tariful va fi aplicat acelor utilizatori ce nu își fac curățenie în mod corespunzător la locul de vânzare aferent, la încheierea programului. De asemenea, se acordă o atenție deosebită colectării separate a deșeurilor rezultate din activitatea zilnică în cadrul piețelor.
Având în vedere evoluția ratei inflației, se va aplica o indexare de 13,8 % a tarifelor pentru plata serviciilor oferite utilizatorilor. În același timp, se va diminua la jumătate tariful aplicat în piața de gros pentru Remorci proprii pentru depozitare, cuantumul propus pentru acest tarif fiind de 2319 + TVA / lună.
Prevederile Noului Regulament vizează exploatarea și întreținerea eficientă a piețelor, asigurarea unui nivel optim calitate – preț atât pentru produse cât și pentru servicii și păstrarea echilibrului între nevoile comercianților și cerințele cumpărătorilor, astfel încât activitatea comercială să se deruleze în condiții cât mai civilizate și corecte.
Proiectul de hotărâre poate fi accesat la următorul link :
https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=A04E36EB0E9FEC27C22589CD00355E2A

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (iunie 13th, 2023 at 15:04 )

Controalele vor fi aceleași ca și pînă acum sau se schimbă și ele pentru că dacă sunt tot așa nu merită să schimbați nimic rămînem cu mizeria de acum la un preț mai mare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.