Sâmbătă, 12 august, începând cu ora 20:00, pe tramvaiul platformă din Piața Unirii va avea loc un concert de muzică ușoară și jazz în interpretarea artistei Reissa Cristina Peștenaru.
Reissa este absolventă a școlii de muzică Filaret Barbu din Lugoj, unde a studiat pian și teorie muzicală timp de 8 ani. În prezent, este elevă la Colegiul Național Bănățean și studiază canto-muzică ușoară la Școala ProMuzica & Cultura din Timișoara.
A participat, de asemenea, la concursuri de interpretare artistică și spectacole în Lugoj și Timișoara încă din copilărie. Îi place să fie în lumina reflectoarelor și își dorește să poată aduce arta în sufletele oamenilor și să exceleze în acest domeniu.
Comentarii prin facebook