Drumurile și aleile noastre se vor asfalta cu toate. SDM cumpără bitum rutier de 20 de milioane de lei

Un contract pe doi ani, cu posibilitatea de prelungire, și șapte mii de tone de bitum, acestea sunt datele din contractul scos la licitație de către Societatea Drumuri Municipale Timișoara. Firma de specialitate a Primăriei pregătește 19,6 milioane de lei, iar contractul a fost lansat în licitație publică pe SEAP.

Cu această cantitate de bitum rutier, SDM va realiza reparațiile curente la străzile, aleile, parcările și trotuarele din Timișoara. Ceea ce e interesant e că societatea nu se obligă să și achiziționeze integral această cantitate de bitum.

”Scopul achiziției este reprezentat de necesitatea producerii de mixturi asfaltice necesare pentru reparații curente la străzile, aleile, parcările si trotuarele din Municipiul Timișoara. Contractul de achiziție de bitum rutier se va încheia pentru o perioadă de 24 luni, conform documentelor anexate. Contractul se poate prelungi prin acordul părților, pe bază de act adițional, pentru o perioadă de 24 luni, în conformitate cu prevederile art. 221, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Pe durata îndeplinirii contractului, se solicită 7.000 tone bitum rutier, conform SR EN 12591:2009 și Normativ AND 605-2016, din care 6.950 tone – bitum 50/70 si 50 tone – bitum 70/100. Autoritatea contractanta nu se obliga sa achiziționeze întreaga cantitate de bitum rutier”, se spune în anunțul de licitație.

 

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dan a spus: (august 16th, 2023 at 20:23 )

…si ăștia tot niște INCOMPETENȚI !!!
Calea Aradului,in față la Sucursala BCR,au decopertat,au turnat asfalt si acum sparg pt că ” au uitat” să schimbe canalizarile si gurile de canal !!! astia sunt ” profesioniștii” ??? HOȚIE pe banii contribuabilului !!! CÂND ai de gând ,TIMIȘOARA,să te trezești din nou si să tai capul hoților ????

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani

Eliberarea străzii Cezar, dar mai ales îndemnul lui Cristopher Cîrpaci adresat coetnicilor săi pentru a-l vota pe Nicolae Robu a fost doar o strategie de campanie electorală a lui Dominic Fritz elaborată de Ocultă împreună cu clanurile ţigăneşti. Acesta a fost „verdictul” dat de cei care se hrănesc cu conspiraţii şi lupte cu statul paralel....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (13). S-a mai spart o conspiraţie. Cristopher Cîrpaci chema clanurile alături de Nicolae Robu încă din urmă cu doi ani
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea câştigă la Craiova centura WBC Continental Latino

Campion mondial IBA World, timişoreanul Flavius Biea a fost cap de afiş, alături de Ronald Gavril vineri seara la Gala Boxing Fighting Championship 5, desfăşurată îm Sala Sporturilor din Craiova. Flavius, pugilist de 34 de ani, cu 24 de victorii înaintea acestei partide şi o singură înfrângere, l-a întâlnit pe experimentatul argentinean de 29 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Flavius Biea câştigă la Craiova centura WBC Continental Latino
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO

Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ideea picnicului organizat în parcul din zona Dacia va fi repetată, de această dată în parcul Pădurice. Organizația de Management al Destinației Timișoara, în colaborare cu Asociația Patronală Horetim, organizează un nou eveniment în aer liber pentru toate vârstele. Picnic Atipic va avea loc duminică, 19 mai, între orele 11:00 și 15:00, când timișorenii sunt invitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În parcul Pădurice va avea loc un nou Picnic Atipic
Un nou drum județean, parte a ”centurii mici” de ocolire a Timișoarei face un pas înainte spre modernizare. Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru porțiunea de drum care leagă Moșnița Nouă de Ghiroda. DJ595E Moșnița – Ghiroda este parte a centurii de drumuri județene, o alternativă la centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru modernizarea drumului dintre Moșnița și Ghiroda
Muncitorii celor de la UMB se mișcă, pe șantierul Centurii Sud, ca furnicile, iar aceasta se vede efectiv pe șantier. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a vizitat vineri șantierul, acolo progresul fizici a ajuns la aproape 85 la sută din total, iar termenul final, adică luna iulie, va fi, cel mai probabil, anticipat, centura urmând să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Centura Sud lucrurile merg strună. Termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi devansat
Dumbrăvița continuă să fie una dintre cele mai scumpe localități din România, ocupând primul loc în Timiș, dar și locul cinci la nivel național. O analiză realizată de imobiliare.ro arată că la Dumbrăvița sunt cele mai scumpe locuințe din periurbanul timișorean, în timp ce la Sânmihaiu Român ar fi cele mai ieftine, dar trebuie spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vreți casă frumoasă, cu curte în periurban? Pregătiți banii, la Dumbrăvița e cel mai scump, la Sânmihaiu Român e considerat cel mai ieftin
Primăria Timișoara anunță o nouă victorie în lupta cu garajele ”gazdă” pentru murături și biciclete vechi. Municipalitatea a anunțat că a reușit amenajarea a 100 locuri de parcare noi, în zona Lipovei. Acestea au fost amenajate pe locul vechilor garaje. Astfel, pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, după demolarea a 16 construcții, au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei au fost amenajate 100 de locuri de parcare după demolarea unor vechi garaje
Aleșii PSD (și nu numai) nu se lasă și convoacă o nouă ședință de plen a Consiliului Județean Timiș pentru împărțirea banilor alocați pentru reparațiile de drumuri județene. La precedenta ședință, luni, proiectul a picat la un singur vot, iar inițiatorii au acuzat conducerea instituției că ar fi manipulat ”tehnic” votul, nu toate opțiunile fiind,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai încearcă o dată. Consilierii județeni, plus PNL, au convocat un nou vot pe modul de alocare a banilor pentru drumurile județene
Staff-ul tehnic al echipei SCM USV Timişoara a decis primul XV pentru partida cu Rapid București. Jocul va avea loc sâmbătă, 18 mai, ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rășcanu. Partida contează pentru etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan s-au oprit asupra următoarei formule: Ciprian Chiriac, Eugen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara întâlneşte Rapidul la rugby
Un dialog de excepţie, ce s-a bucurat de un interes major. Un eveniment marca UPT care a umplut Teatrul Naţional. În urma interesului extraordinar manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara a ținut să ofere timișorenilor un eveniment special, dedicat exclusiv dialogului cu Garry Kasparov, sute de admiratori ai legendarului simbol al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes enorm din partea timişorenilor pentru Garry Kasparov şi „Provocările Lumii Moderne”/FOTO
Top