Sindicatul Salariaților din Primărie cere retragerea afirmațiilor USR. Conducerea orașului acuzată de ”măsuri cu caracter represiv și sancționator

Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara reacționează după ce a fost numit ”un sindicat toxic”, în cadrul unui comunicat de presă lansat de USR, după ce formațiunea politică aflase din presă despre recunoașterea trucării unor concursuri din primărie de către două angajate. Acum, sindicatu cere USR retractarea afirmațiilor, în caz contrar anunțând unor proceduri juridice în cadrul unui proces civil.

În cadrul comunicatului, cei de la USR vorbesc despre ”harem” debarcat, respectiv despre persoane grupate în jurul unui sindicat toxic.

O parte din acest harem a fost debarcat după lupte intense duse de administrația Fritz. Alții, grupați în jurul unui sindicat toxic, încă visează la o întoarcere în primărie, în frunte cu cel pentru care propriul ego nemărginit a născut monștri de corupție. E trist că Timișoara a fost condusă și călărită de astfel de oameni atâția ani, dar timișorenii au spus clar și răspicat acum trei ani că a fost de-ajuns”, se arată în  comunicatul USR. 

La o zi vine și reacția sindicatului.

Constatândcă în comunicatul de presă dat publicității în data de 17 august 2023 ați discreditat Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, calificându-l ca fiind ”un sindicat toxic”, afirmații vădit nereale și denigratoare, Vă solicităm retractarea afirmațiilor ofensatoare anterior citate, cuprinse în comunicatul de presă dat publicității în data de 17 august 2023, ce aduc atingere imaginii Sindicatului Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Publicarea prezentei somații, precum și a declarației de retractare, în termen de 1 (una) zi de la data notificării. În situația neîndeplinirii în termen a solicitării noastre, ne rezervăm dreptul de a completa  petitele acțiunii civile ce face obiectul dosarului nr. 4714/325/2022 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, pentru constatarea prejudiciului de imagine produs și pentru constrângerea la îndeplinirea măsurilor de mai sus, precum și pentru plata de daune morale”, se spune în poziția sindicatului condus de Tiberiu Negrei.

Organizația spune că niciuna dintre persoanele acuzate că au obținut locuri prin fraudare nu face parte din sindicat.

Precizăm că persoanele care au obținut încadrarea în funcțiile publice sau contractuale prin fraudarea concursurilor de recrutare sau selecție nu fac parte din sindicatul nostru, ci dimpotrivă, cel puțin o persoană, membră a Sindicatului Angajaților din Unitatea Administrativ Teritorială Timișoara, deține, împotriva noastră, calitatea procesuală de intervenient accesoriu în sprijinul Primarului Municipiului Timișoara, în dosarul nr. 2263/30/2022 al Tribunalului Timiș, privind nelegala constituire a comisiei de disciplină și comisiei paritare ale aparatului de specialitate al primarului și în dosarele ce au avut, respectiv au ca obiect suspendarea executării, respectiv anularea Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 89/2022 și nr. 90/2022 (dosarul nr. 1386/30/2022, dosarul nr. 3047/30/2022). Mai mult, în privința tututor acestor persoane, care prin fraudă, dovedită în procese penale, ocupă funcții publice sau contractuale în cadrul aparatului de specialitate al primarului, solicităm Primarului Municipiului Timișoara să dispună de urgență toate măsurile legale în vederea înlăturării acestora de îndată din funcțiile ocupate”,mai spun sindicaliștii.

Contrar, aceștia susțin că actuala conducere a orașului manifestă dispreț față de membrii organizației.=, respectiv a luat o serie de măsuri represive împotriva acestora.

Pentru motivul că reprezentanții Municipiului Timișoara au manifestat, în toată perioada mandatuluiactualei administrații locale, o totală lipsă de considerație față de lege, față de comunitate,față de partenerul social și față de salariații pe care îi reprezentăm, am fost nevoiți,în vederea apărării drepturilor și intereselor membrilor noștri, să demarăm o serie de litigii, ce au fostsoluționate într-o covârșitoare proporție împotriva Primarului Municipiului Timișoara și aConsiliului Local al Municipiului Timișoara, ceea ce a atras, în replică, adoptarea de către Primarul MunicipiuluiTimișoara a unor măsuri cu caracter represiv și sancționator împotriva unora dintremembrii de sindicat, precum și lansarea în spațiul public de materiale ce conțin afirmații mincinoase și văditdefăimătoare la adresa sindicatului, cum este și cel dat publicității în data de 17 august 2023”, mai aflăm din poziția Sindicatului Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice Aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Whisky man a spus: (august 19th, 2023 at 15:08 )

Sindicatu’ lu’ Robu!
Negrei nu comenta pe vremea lu’ Robu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.