Epopeea stâlpilor de troleibuz de la Dumbrăvița a luat sfârșit. Lucrările vor fi demarate dinspre ieșirea din Timișoara, la Kaufland/FOTO

Ultimul mare obstacol existent în calea extinderii la patru benzi a drumului județean care traversează Dumbrăvița și care leagă Timișoara de autostrada A1 a fost trecută. Veșnica problemă a stâlpilor care susțin rețeaua de alimentare cu energie a troleibuzelor care circulă din oraș pin comuna periurbană a fost închisă, fiind semnat protocolul de predare a acestora către constructor.

Acum se poate trece la demararea lucrărilor, și aceasta chiar rapid, pentru că același constructor care realizează extinderea și pe lotul doi al DJ 691, de la ieșirea din Dumbrăvița până la nodul de urcare pe A1 de la Giarmata, Stabag, a câștigat și primul lot. În concluzie, nu mai este nevoie de organizare de șantier, iar utilajele sunt deja în zonă.

Mai rămâne, marți, ca cele două părți să numere efectiv stâlpii pentru a se face procesul verbal de predare – primire.

Predarea stâlpilor e aproape de final, mă bucur că am convins imediat Timișoara că nu e în interesul lor să blocheze acest proiect care este făcut pentru timișoreni și pentru timișeni, pentru dumbrăvițeni și așteptăm cu nerăbdare mâine la ora 12:00 așa cum s-a convenit constructorul și cu cu reprezentanții județean, să vină toți cei implicați pe teren și să inventarieze fiecare element al infrastructurii de troleibuz ce trebuie predat constructorului și sper să nu fie nici de această dată niciun fel de problemă”, a declarat, luni, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Oficialul consideră, în continuare, că până la finalul anului se vor putea încheia principalele lucrări, în așa fel încât să se tragă toate fondurile europene nerambursabile.

Ne concentrăm ca până la finalul anului să finalizăm acest proiect pe patru benzi între Timișoara și autostradă. Sigur, contractul durează șase luni de zile, dar aceste elemente, lărgirea la patru benzi și partea de sensul giratoriu, trotuare, piste de biciclete, relocări de utilități, toate acestea dorim să le facem până la finalul acestui an ca să atragem toți banii europeni, toate acele cheltuieli eligibile, iar parte din proiectare oricum este eligibilă. O vom realiza din  răman de la 1 ianuarie la îneinare a contractului de avem un constructor care a dovedit pe tronsonul doi că poate să își respecte angajamentele la timp și în calitatea pe care noi am solicitat-o. Sper și îmi doresc, dar sunt convins că de fapt de data aceasta, că și pe tronsonul din Dumbrăvița, vom avea același ritm a lucrărilor și vom putea la fiecare săptămână să vedem progres vizibil și să dăm în folosință secțiuni din acest drum, astfel încât la finalul anului, chiar dacă în condiții de șantier, pe anumite tronsoane din Dumbrăvița să putem circula neîngrădit pe patru benzi între Timișoara și autostradă”, a mai spus Nica.

După cum spuneam, lucrările pot începe rapid. Constructorul a ales să pornească dinspre Kaufland, la ieșirea din Timișoara.

Din momentul acesta de când s-a predat amplasamentul, constructorul deja mâine va începe utilizarea pe șantier, nu mai trebuie să facă chestii de amplitudine pentru că deja organizare de șantier, de la la lotul doi și, din ce am înțeles din discuțiile cu reprezentantul firmei de construcții, va începe dinspre Kaufland cu  săpături în vederea relocării primilor stâlpi”, a mai declarat Nica.

Lotul 2, probleme la trecerea peste calea ferată de la Giarmata

Pe lotul 2, cel de la ieșirea din Dumbrăvița și până la nodul de urcare pe autostradă, s-a reușit turnarea de asfalt pe cel puțin o bandă pe sens, integral. Un blocaj există în zona trecerii peste calea ferată. Acolo trebuie obținută aprobarea CFR Infrastructură pentru modernizare.

Am dat în folosință practic pe două benzi, cel puțin pe două benzi întregul tronson, încă de săptămâna trecută. Mai avem câteva secțiuni până la a da în folosință. Singura gâtuire, să zicem, care mai este e în dreptul trecerii peste calea ferată. Așteptăm ca zilele acestea, spre finalul săptămânii aceasta să obținem aprobarea de la CFR Infrastructură pentru a ne apuca și de acea porțiune din trecerea peste calea ferată. La trecerea peste calea ferată, facem tot pe banii din proiect și sper nu existe dificultăți în acest sens. Am discutat cu reprezentanții CFR Infrastructură și m-au asigurat că s-a discutat și își dau concursul astfel încât să nu existe întârzieri suplimentare în cazul de față. Imediat ce vom primi această autorizație din partea CFR Infrastructură de a interveni o vom face”, a mai subliniat șeful CJ Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.