Sorin Grindeanu și Peter Szijjarto au semnat memorandumul. Punctul de trecere a frontierei de la Beba Veche se va deschide în maxim doi ani

Numărul punctelor de trecere a frontierei dintre România și Ungaria va ajunge la 14, cu două mai mult decât în prezent, spun cele două memorandumuri semnate, vineri, la Timișoara, de ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, și cel de Externe din Ungaria, Peter Szijjarto. Acestea stabilesc deschiderea PTF Beba Veche – Kubekhaza, la Triplex Confinium, respectiv refacerea podului peste Mureș, dintre Cenad și Magyar Csanad, distrus în timpul războiului.

„Este un lucru important pentru județul nostru, pentru România, pentru Csongrad și pentru Ungaria. Sunt două memorandumuri, cele prevăzute de acestea vor duce la dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări, de operaționalizarea unor rute pe care ni le dorim și mai bune. Primul memorandum e legat de deschiderea unui punct de trecere a frontierei între Beba Veche și Kubekhaza. În urma discuțiilor purtate de experți s-a ajuns la o soluție optimă, agreată de ambele țări, odată cu punerea în prim plan a unei localități importantă pentru noi, Beba Veche, cea mai vestică din România. Această conexiune rutieră a fost agreată de ambele țări. Derularea acestui proiect se va realiza prin CNAIR, ceea ce duce la sursa de finanțare de la bugetul de stat sau alte surse identificabile. Al doilea memorandum e important, se discută despre un pod peste Mureș, de la Cenad, azi am reuși să semnăm acest memorandum, e un punct important pentru realizarea acestei investiții. Nu are doar importanță simbolică, ci e o nevoie reală pentru a promova colaborarea dintre părți. Acest obiectiv are și importanță economică, implicarea Consiliului Județean Timiș trebuie să fie una activă. Se bucură de susținerea la nivelul autorităților publice, la nivel local, județean și central. Mă face optimist legat de implementarea acestui proiect”, a declarat Sorin Grindeanu.

De cealaltă parte Peter Szijjarto insistă că un număr mai mare de puncte de trecere a frontierei este extrem de importantă pentru țara sa. România este al treilea partener comercial al Ungariei, iar capitalul investit în țara vecină unul ridicat.

”Doresc să stabilesc că e strategic să colaborăm cu România, ne leagă direct și figurat milioane de conexiuni. Cu cât reușim să avem mai multe puncte de legătură vom avea o colaborare mai bună. Granița ne unește, nu ne desparte. Am ajuns la acest acord strategic de a crește numărul de puncte de trecere a frontierei. În următorii mari vor fi altele noi, e vorba despre despre construcția de drumuri la graniță. Acum se desfășoară construcția la două astfel de legături, prima va fi gata în 2025, cealaltă în 2030. Azi am semnat un nou acord pentru două puncte de frontieră, unul la Beba Veche – Kubekhaza, acest punct va fi dat în folosință în maxim doi ani”.

Ministrul Grindeanu a mulțumit părții maghiare pentru sprijinul acordat în dorința României de a intra în spațiul Schengen. De îndeplinirea acestui deziderat depinde chiar creșterea semnificativă a numărului de vămi dintre cele două țări, este vorba de 10 asemenea puncte. Szijjarto a spus că îi somează pe austrieci să nu mai blocheze accesul României la Schengen!

”Tot azi am semnat un acord referitor la construcția unui pod, ceea ce arată că vorbim despre o perspectivă mai mare decât propria existență a noastră. Conform acordului reconstruim podul dintre Cenad-uri, cel românesc și cel maghiar, distrus în anii 40. Prin aceste două noi puncte de frontieră numărul va crește la 14. și va fi completat cu cele două de pe autostrăzi, vom ajunge la 16 treceri. Acest număr poate crește cu încă zece care sunt folosite o singură zi pe săptămână, pentru că România nu a aderat la Schengen. Doresc să îi invit politicos, asta ca să nu ii somez pe prietenii noștii austrieci să voteze la toamnă intrarea în Schengen a țării dumneavoastră. Interesul Ungariei este ca România să intre în spațiu în acest an, nu ar mai trebui să avem timp de așteptare la niciunul  dintre punctele de frontieră. România e a treia piață de export a Ungariei, e un loc preferat de investiție pentru capital maghiar, avem comunități de ambele părți ale graniței. A venit momentul să nu mai deranjăm bunele relații cu punctele de frontieră”, a mai declarat Szijjarto.

El a mai spus că pentru finalul lui septembrie a fost convocată ședința pe transporturi a celor două guverne, unde se va stabili calendarul de implemenatre pentru cele două acorduri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

george a spus: (septembrie 1st, 2023 at 12:24 )

Apai cap-de-broasca asta de Sijarto una spune si alta fumeaza. Se da ca ne vrea in Schengen ca sa nu mai fie inghesuiala la vama insa atunci cand a fost sarbatoare la noi sau pur si simpla sezon de vacante, degeaba a suplimentat politia de frontiera personalul ca ungurii nu au suplimentat deloc. Asa ca de la unguri aud doar vorbe si faptele sunt total opuse.

Cuman Valahu a spus: (septembrie 1st, 2023 at 14:09 )

Punctul de frontieră are și bandă de trecere rapidă pentru tancurile și transportoarele blindate rusești? Ar trebui, ca să ajungă repede în Timișoara, să nu stea cca 30% din populație așteptând în picioare, că se ofilesc florile! Sunt oameni legați la propriu și la figurat prin milioane de conexiuni cu Rusia prin hub-ul numit PSD.
Ministrul maghiar n-a aruncat nicio pastilă despre Trianon și suferința lor de veac? Dacă nu, păcat pentru el, că interlocutorii i-ar fi permis! Când ai cu cine, e păcat să nu.

Wanda89 a spus: (septembrie 1st, 2023 at 15:09 )

Ucrainenii nu mai revendică nimic din România, au Basarabia, au Insula Șerpilor, le-am dat pentru multă UE. Iar noi ne supărăm pe unguri.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.