DGASPC caută să formeze asistenţi maternali

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, partener în cadrul proiectului ”TEAM UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cod 127169, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist.

Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.

Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la DGASPC Timiș. Cererile pot fi depuse la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii septembrie 2023. De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.

Cererea de evaluare în vederea participării la cursul de formare ca asistent maternal profesionist și cererea pentru eliberarea unei adeverințe conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/2019 pot fi descărcate de pe site-ul DGASPC Timiș (secțiunea Formulare). La cererea de evaluare vor fi anexate:
a) un curriculum vitae al solicitantului
b) copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș)
c) copie după diploma de studii a ultimei școli absolvite.
d) cazier judiciar
e) o adeverință conform prevederilor art 23 din Legea 118/2019 (certificat de integritate comportamentală)
f) adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.

În urma depunerii cererii, angajatii din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante, care constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică. Ulterior evaluării, persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist, putând fi angajate numai după obținerea acestui document.

Cursurile de formare profesională vor fi organizate, cu respectarea tututor normelor de prevenție și siguranță, la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minim 60 de ore. Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
• să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament;
• să aibă în folosinţă legală o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament;
• să aibă minim 10 clase absolvite – cu diplomă.
Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care:

• au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
• au fost decăzuţi din drepturile părintești, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
• suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice.

Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs, pot fi obţinute la Biroul Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din cadrul DGASPC – telefon 0256-490281, 494030.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie

Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa de la Pădurea Verde urmează o nouă deplasare. În etapa a 2-a a Grupei B de play-out, CSC Dumbrăvița va juca pe terenul formației CSM Olimpia Satu Mare, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 11.00. Va fi a doua partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta activitatea nu doar a orașului, ci și a unei zone mai largi din jurul capitalei de județ. Este vorba despre Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2027, în baza căreia pot fi atrase finanțări prin Programul Regional Vest. Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total de aproape 29 la sută. Este inclusă modernizarea liniei de cale ferată, instalațiile aferente, cât și lucrările civile de pe traseu. Lucrările sunt efectuate de asocierea Webuild SpA – Partecipazioni Italia SpA – Salcef SpA, fiind mobilizate echipe de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la SCM Politehnica au jucat la un alt nivel în partida cu Voluntariul, un adevărat coșmar pentru gruparea viola. De această dată, bănățenii și-au subordonat adversarii obținând o victorie importantă. Timișorenii s-au impus în meciul din etapa a 27-a cu scorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România
Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei Române, unde vor avea loc exerciții antitero și demonstrații de dresaj canin. Cei mici sunt așteptați să traseele interactive și activitățile recreative cu obstacole ușoare, jaloane și bârne. Tot sâmbătă, 4 aprilie 2026, între orele 10:00 – 19:00, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.