Documente ”compromițătoare”, cu numele celui care a generat o rampă clandestină de gunoi în Timișoara au dus la amendarea firmei respective. A avut de plătit 50.000 de lei lei penalizare și a fost obligată să curețe gunoiul lăsat pe stradă. Ceea ce s-a și întâmplat.
Aceasta s-a executat și a salubrizat zona unde a aruncat ilegal gunoiul.
”Firma pe care am amendat-o la finalul săptămânii trecute cu 50.000 lei a făcut curățenie. Amenda a venit după ce polițiștii locali au verificat rampa ilegală de gunoi de pe str. Martir Herman Sporer și au găsit datele firmei care a aruncat acolo mizeria. Pe lângă amendă, firma a avut 24 de ore să curețe zona și să ducă gunoiul la RETIM.
Doar anul acesta curățarea rampelor ilegale de gunoi a scos din bugetul local peste 2 milioane lei. Adică, 3.500 de tone de deșeuri aruncate ilegal pe stradă au fost strânse de RETIM și plătite de fiecare timișorean, din bugetul local”, a anunțat primarul Dominic Fritz.
Controalele vor fi întețite, a mai anunțat primarul.
”Am cerut Poliției Locale mai multe controale. Sunt hotărât să nu am înțelegere pentru cei care nu vor să păstreze Timișoara curată”, conform edilului șef.
Comentarii prin facebook