Timișoara și Reșița vor fi beneficiarele primelor curse realizate cu noile trenuri electrice cumpărate de România

Primele trenuri electrice noi, cumpărate de România cu bani europeni vor lega și două orașe bănățene de restul țării. Sunt vizate rute magistrale electrificate, iar Timișoara și Reșița sunt printre primele beneficiare ale garniturilor nou-nouțe. Operator va fi CFR Călători.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat procedura de evaluare tehnică și financiară a ofertei înaintată de operatorul feroviar CFR Călători, în cadrul primei proceduri din România de licitare a unui contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători.

Serviciile din acest prim contract vor acoperi rute magistrale electrificate din sudul și centrul țării, contribuind la îmbunătățirea serviciilor feroviare ce deservesc Constanța, București, Ploiești, Brașov, Alba Iulia, Deva, Arad, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reșita (prin nodul Caransebeș), Timișoara și Târgu Jiu.

Demersul are o dublă importanță. În primul rând, marchează începutul oficial al tranziției către o piață a serviciilor publice feroviare de călători gestionată integral prin proceduri competitive, în linie cu reglementările naționale și europene în domeniu. De asemenea, s-a stabilit operatorul primelor trenuri noi ale României achiziționate în ultimii 20 de ani, ceea ce va permite exploatarea adecvată chiar din prima zi.

Licitația a fost derulată prin intermediul platformei independente de licitații a Bursei Române de Mărfuri și a atras interesul operatorilor români și internaționali.

În baza experienței câștigate, ARF va lansa în săptămânile viitoare două noi licitații care să acopere alte servicii deservite de cele 37 trenuri electrice noi furnizate de Alstom.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Timișul, la 2,82 la sută, prezență la urne, la ora 9.00

Conform datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, în județul Timiș, la ora 9 votaseră 2,82% din electori. Peste 10.000 de persoane trecuseră pe la cabinele de vot pentru a vota în primul tur al alegerii spreședintelui României. Astfel, pe listele permanente votaseră 9.292 de cetățeni, iar pe listele suplimentare 1.169 de cetățeni. Aceasta înseamnă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul, la 2,82 la sută, prezență la urne, la ora 9.00
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag

O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei

Un bărbat a condus un autoturism dinspre strada Oloșagului din municipiul Lugoj înspre localitatea Știuca, iar la un moment dat, la trecerea la nivel cu calea ferată, simplă fără bariere, a intrat în coliziune cu un tren care circula dintre București înspre municipiul Timișoara. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul bărbatului. În cauză,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact fatal! Din păcate, un nou accident mortal din cauza neatenţiei
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conform datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente, în județul Timiș, la ora 9 votaseră 2,82% din electori. Peste 10.000 de persoane trecuseră pe la cabinele de vot pentru a vota în primul tur al alegerii spreședintelui României. Astfel, pe listele permanente votaseră 9.292 de cetățeni, iar pe listele suplimentare 1.169 de cetățeni. Aceasta înseamnă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul, la 2,82 la sută, prezență la urne, la ora 9.00
La ora 7.00 au fost deschise secţiile de votare pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în cursă find înscrişi 14 candidaţi. La nivel naţional sunt aşteptate la vot 18.008.480 de persoane, dintre care 630.642 sunt din judeţul Timiş. În judetul Timiş sunt în total 619 sectii de votare, dintre care 207 sunt organizate la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Românii îşi aleg astăzi preşedintele. În Timiş peste 600 de mii de persoane sunt aşteptate la urne
O victorie pentru oaspeţi şi două pentru gazde, în cele trei meciuri de sâmbătă ale etapei a 13-a din Liga 3, Seria a 9-a. Performera zilei este chiar Politehnica. Tinerii alb-violeţi au jucat pe terenul celei mai în formă echipă, Gloria Cermei, care înainte de meci avea cinci victorii pe linie. Cu un joc bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Politehnica, la cea mai convingătoare victorie, chiar pe terenul celei mai în formă echipe. Eşecuri pentru Ghiroda şi Şag
Chiar dacă o bună parte dintre deranjamentele apărute la rețelele de alimentare cu energie electrică fuseseră rezolvate, în această dimineață au fost înregistrate întreruperi ale alimentării cu energie electrică în 17 localități din județul Timiș. Probleme erau în Timiș la Uivar, Deta, Banloc, Fârdea, Pietroasa, Tomești, Peciu Nou, Ghilad, Ciacova, Belinț, Ghizela, Balinț, Ohaba Lungă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece localități erau parțial nealimentate cu energie electrică în Timiș, la ora 12
Se strâng rezultatele negative. Mai ales pe teren propriu. CSC Dumbrăviţa se află la al cincilea eşec pe teren propriu de la începutul campionatului. Astăzi, într-un decor hibernal, trupa de la Pădurea Verde a capotat în faţa unei echipe mai slabe, fără antrenor principal, Şelimbăr. Partida a contat pentru runda a 14-a, iar Dumbrăviţa era...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa, din nou repetentă pe teren propriu
Teatrul Național din Timișoara organizează în perioada 4-10, respectiv 19-20 decembrie 2024, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul dramaturgiei româneşti se va desfăşura la Timişoara, în două „episoade”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că înainte de finalul anului în curs se va finaliza reabilitarea pentru un nou cinematograf, cel din Freidorf. Acesta va purta numele lui Johnny Weissmuler, de asemenea, s-a renunțat la proiectul pe fonduri europene care prevedea înființarea acolo a unui centru social pentru tratarea adicțiilor. Actorul și sportivul Johnny Weissmuller,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a renunțat la proiectul pe fonduri europene de la Cinema Freidorf. Reabilitarea, gata în decembrie
Pe data de 21 noiembrie a avut loc Gala Performeri din Sănătate, ediția 2024, desfășurată la Club One din București. Acest eveniment a avut ca misiune recunoașterea meritelor și a implicării celor mai importante companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniul medical. Gala Capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, de trei ori premiată la un eveniment naţional din domeniul sănătăţii/FOTO
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, organizează un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie. Prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întrebări legate de zilele votării și vor oferi asistență pentru sesizarea neregulilor. Cei interesați pot suna la numerele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Call center pentru asistență electorală și platforma www.votcorect.ro pentru sesizarea neregulilor în zilele alegerilor
Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă ediție a „Maratonului de Antreprenoriat”. Evenimentul are loc marți, 26 noiembrie 2024, începând cu ora 9:30, în Aula Magna a universității. Participanții vor avea ocazia să urmărească expuneri și studii de caz speciale și să interacționeze cu personalități recunoscute din domeniul antreprenoriatului, care vor oferi publicului un capital...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va avea loc o nouă ediție a Maratonului de Antreprenoriat
Top