Municipalitatea timișoreană primește bani europeni pentru Bulevardul Cetății și Calea Stan Vidrighin

Primăria Timișoara poate acum anunța că a avut succes în accesarea fondurilor europene pe noul ciclu de finanțare. Chiar dacă vorbim de proiecte deja aflate pe final de implementare, finanțate inițial din bani de la bugetu local, proiectele de reabilitare a Bulevardului Cetății, respectiv a Căii Stan Vidrighin, cele două vor fi acoperite din bani europeni. Municipalitatea va avea acum 158 de milioane de lei în plus în cont, în plus, proiectul a fost și făcut așa cum a vrut beneficiarul.

Cele două sunt primele contracte semnate prin Programul Regional Vest. Lucrările de reabilitare a Bulevardului Cetății și a Căii Stan Vidrighin din Timișoara vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene, valoarea lucrărilor fiind de 220 de milioane de lei. Joi, Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, și Dominic Fritz, primarul Timișoarei, au semnat contractele de finanțare pentru cele două proiecte care vor fi implementate prin Prioritatea 7 a PR Vest, „Regiune cu mobilitate sustenabilă”.

Astfel, proiectul „Reabilitare linii de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4, Bulevardul Cetății” are o valoare totală de peste 110 milioane de lei, dintre care aproape 77 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. La finalul proiectului, atât linia de tramvai, cât și trama stradală vor fi reabilitate pe o lungime de 3,5 kilometri; va fi amenajat un traseu de piste de biciclete de o parte și alta a Bulevardului Cetății, pe o lungime de 2,88 km; și se va crea un culoar pietonal prin modernizarea trotuarelor pe o lungime de 3,67 km. De asemenea, vor fi amenajate spațiile verzi pe o lungime de 1,88 km, iar iluminatul public va fi amenajat pe o lungime de aproape 3,4 km.

Pe traseul tramvaiului vor fi amenajate 9 stații publice de transport modernizate, 5 sisteme noi de bike-sharing și 3 sisteme de management al traficului. De asemenea, vor exista 4 tipuri de măsuri de accesibilizare – marcaj tactil, rampe de acces şi sisteme acustice a instalaţiilor de semaforizare. În total, vor fi aproape 20.000 de metri pătrați de spații verzi modernizate și aproape 1.000 mp de spații verzi noi. Conform contractului, proiectul va fi finalizat până în 30 iunie, anul viitor.

Celălalt proiect pentru care a fost semnat contractul de finanțare, „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, are o valoare totală de 101 milioane de lei, dintre care 77,8 milioane sunt fonduri nerambursabile. Aici, va fi refăcută și modernizată linia de tramvai, pe o lungime de 3,6 km. Pe toată lungimea traseului va fi reabilitat sistemul rutier existent, dar și trotuarele de pe ambele părți ale căii; și va fi amenajată o pistă de biciclete de aproape 3,4 kilometri.

În plus, 10 stații de transport public vor fi modernizate și vor fi amenajate 4 sisteme noi de bike-sharing; precum și două sisteme de management al traficului. Aproape 10.000 de metri pătrați de spații verzi vor fi modernizate; și vor fi create peste 2.800 mp de asfel de spații. De asemenea, vor exista 4 măsuri de accesibilizare persoane cu dizabilități: locuri de parcare speciale; aplicarea de marcaj tactil; rampe de acces și sisteme acustice a instalaţiilor de semaforizare.

Conform contractului de finanțare, data estimată de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2024.

Mobilitatea reprezintă o componentă vitală a dezvoltării urbanistice și a calității vieții în comunitățile din Regiunea Vest. Într-o lume în continuă expansiune, este imperativ să adoptăm soluții inovatoare și sustenabile pentru a gestiona eficient fluxurile de transport, pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a îmbunătăți experiența locuitorilor orașelor noastre. Implementarea infrastructurii pentru biciclete și modernizarea rețelei de transport public sunt doar câteva exemple ale inițiativelor susținute de fondurile europene, care vor contribui la reducerea emisiilor de carbon și la creșterea calității vieții. De aceea, nu pot decât să mă bucur că primele contracte semnate prin Programul Operațional Vest vizează investiții chiar în această prioritate. Vom continua să fim dedicați implementării proiectelor inovatoare care vor aduce beneficii pe termen lung comunităților noastre și vor contribui la atingerea obiectivelor globale de sustenabilitate”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Primarul Timișoarei a dorit să mulțumească echipei care a lucrat la proiect pentru obșinerea finanțării.

E o realizare extraordinară pentru care echipa din primărie a muncit enorm și îi mulțumesc. Am obținut această finanțare record în ultima etapă a investiției complexe de pe Bulevardul Cetății, pe care am dus-o până acum din bugetul local. Lucrările de pe Bulevardul Cetății și de pe Calea Stan Vidrighin îmbunătățesc semnificativ modul în care timișorenii se deplasează cu mijloacele de transport în comun, pe jos, cu mașina sau bicicleta. Cu ajutorul fondurilor europene, creștem calitatea vieții pentru toți timișorenii”, a spus primarul Dominic Fritz

Cele două proiecte sunt finanțate prin Intervenția Regională 4.1 a Programului Regional Vest, Mobilitate urbană sustenabilă, apelul de proiecte PRV/4.1/1.1 Mobilitate urbană sustenabilă – UAT municipii. Apelul este unul de tip necompetitiv și oferă un buget total de 157,36 milioane de euro. Proiectele pe acest apel mai pot fi depuse până în 5 aprilie 2024.

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (decembrie 14th, 2023 at 17:11 )

o vest eexcelenta pt toti timisoarenii.
mai putin probabil pt nicoale din un anume punct de vedere. 🙂

Marius Serbanescu a spus: (decembrie 14th, 2023 at 17:54 )

Nenorocire, bani europeni fără proiectele lui Robu? E furăciune, e dezinformare în falș.
Martor e Nica, urmașul lui Bratianu.
Nu au obținut, au pierdut banii.
Reprezentanții agenturilor, securiștii, hoții.
Somnul rațiunii naște monștrii. Goya e actual.

Kuku a spus: (decembrie 14th, 2023 at 18:26 )

Lae se lauda ca el a facut proiectele, ca el a adus bani europeni pentru cele doua lucrari. Se pare ca lauda de sine nu miroase bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!

Sport Club Municipal  pune orașul în mișcare la Ziua Timișoarei. Bulevardul Nicolae Titulescu și Uszoda devin timp de trei zile cea mai mare zonă de sport urban din Timișoara. Traficul auto lasă loc competițiilor, demonstrațiilor sportive și activităților sportive dedicate întregii comunități. Timișorenii și vizitatorii sunt invitați să participe la activități sportive pentru toate vârstele,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
Un număr de cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Timișoara pentru a doua componentă a complexului MultipleXity. Proiectul vizează reabilitarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții fostului depou de tramvaie de pe bulevardul Take Ionescu, cu ajutorul fondurilor europene. Această parte a investiției vizează reabilitarea clădirilor adiacente halei principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru componenta a doua a MultipleXity a atras cinci oferte
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația care stabilește varianta finală a parteneriatului în cadrul căruia se va ridica noul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Prin această documentație a fost stabilită partea de finanțare pe care CJT o va acoperi în cadrul acordului, dar este confirmată și finanțarea unității medicale. Lucrările efective ar urma să înceapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a aprobat partea de finanțare care o va suporta în cadrul Institutului de Oncologie. Lucrările, demarate în septembrie
Cu prilejul evenimentelor organizate în cadrul Zilei Timișoarei – Timișoara City Celebration, desfășurate în perioada 31 iulie – 3 august 2026, Societatea de Transport Public Timișoara adaptează programul de transport public pentru a facilita deplasarea participanților. Astfel, în fiecare dintre cele patru seri, vor fi introduse curse suplimentare după ora 00 pe următoarele linii: 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul de circulație al mijloacelor de transport în comun va fi prelungit cu ocazia Zilei Timișoarei
În dimineaţa zilei de miercuri, 29 iulie, s-a stins din viaţă fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu. Acesta a condus destinele comunei din apropierea Timişoarei timp de 12 ani. Anunţul decesului fostul primar a fost făcut de Primăria Giarmata. “Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Gavril Roșian, fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au efectuat un control pe șantierul stadionului aflat în lucru pe Calea Buziașului, ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni și apărute în presa locală privind modul de gestionare a deșeurilor. Ca urmare a verificărilor efectuate în teren au fost constatate o serie de neconformități. Deșeurile provenite din activitatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul stadionului LEGO a fost amendat cu 50.000 de lei pentru neregulile de pe șantier, în urma unui control al Gărzii de Mediu Timiș
Lista șantierelor ample din Timișoara sporește din această săptămână cu încă unul. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în zona Piața Mocioni – Kuttel. Investiția municipalității prevede transformarea a peste 26.000 de metri pătrați într-un spațiu urban modern și mai verde, cu zone pietonale extinse, piste pentru biciclete, transport public prioritar și o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările de regenerare urbană a Pieței Mocioni. A fost semnat contractul de execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.