„Spațiile Oravitzan”, la Muzeul Național al Banatului

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Fundația „Oravitzan”, aduce în fața vizitatorilor o expoziție unică. „Spațiile Oravitzan” va fi vernisată joi, 14 septembrie 2023, de la ora 13:00. În continuarea evenimentului realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, de la ora 15:00, în Sala Revoluției a Palatului Administrativ, va avea loc o masă rotundă dedicată creației lui Silviu Oravitzan la care vor participa personalități ale lumii artistice și muzeale din România și Europa.

În anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, Muzeul Național al Banatului prezintă nu doar o expoziție excepțională, ci un spațiu permanent aflat la etajul Bastionului Maria Theresia. Acesta va fi dedicat operei maestrului Silviu Oravitzan, un artist emerit care, în creațiile sale, a reușit să împletească simboluri ancestrale cu modernitatea.

Noua expoziție permanentă, intitulată „Spațiile Oravitzan”, cuprinde 80 de lucrări găzduite în 8 săli și promite să lumineze imaginația vizitatorilor cu operele artistului, unde simboluri metafizice și tradiționale se întrepătrund într-un dans al formelor și culorilor. O donație generoasă a artistului, compusă din 12 opere inedite, constituie nucleul central al acestei expoziții – eveniment.

Maestrul Silviu Oravitzan, la venerabila vârstă de 81 de ani, continuă să inspire generații noi prin opera sa. Recunoscut la nivel internațional, artistul a folosit simboluri universale precum crucea, pătratul, rombul și cercul pentru a interpreta conexiunile profunde dintre tradiția bizantină și lumea contemporană.

Într-o carieră ce se întinde pe mai multe decenii, Silviu Oravitzan a expus operele sale în numeroase galerii și a primit numeroase premii și distincții, atât la nivel național, cât și internațional.

“În cadrul acestei expoziții, vizitatorii vor avea oportunitatea rară de a se conecta la patrimoniul artistic pe care acesta l-a creat cu o profundă spiritualitate și cu dragoste față de Dumnezeu”, arată organizatorii.

Expoziţia este dschisă de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de CURS Avangarde. Distanţa care îl separă de candidatul PSD, Daniel Băluță este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Candidatul PNL Ciprian Ciucu va fi viitorul primar al Bucureştiului, potrivit unui exit-poll realizat de CURS Avangarde. Distanţa care îl separă de candidatul PSD, Daniel Băluță este de 6,5 procente Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde valabil pentru ora 19.00: Ciprian Ciucu (PNL) – 32.7% Daniel Băluță (PSD) – 26.3% Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR) –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Exit-poll: Ciprian Ciucu câştigă detaşat Primăria Capitalei. Victoria îi aparţine şi lui Ilie Bolojan
Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată din Liga Zimbrilor, CSM Sighișoara, 38-25. Doar debutul partidei a fost echilibrat, formația oaspete începând curajos și conducând în câteva rânduri, chiar și la două goluri 4-6 în minutul 13. A urmat un forcing al gazdelor, care nu au lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara
Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va primi nouă milioane de euro, fonduri europene acordate prin programul Regio Vest, prin intermediul ADR Vest, pentru regenerarea zonei din Piața Kuttel. Viceprimarul Ruben Lațcău arată cum vor ajuta acești bani respective parte a orașului. Zona aflată în proximitatea centrului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei
Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean în luna decembrie, a fost una de succes, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Au fost mii de oameni care au participat la concertele organizate sâmbătă seara, iar patinoarul gratuit s-a dovedit neîncăpător. Până pe 21 decembrie, Timișoara va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, organizaeză marți, 16 decembrie, de la ora 18:00, spectacolul „Colind și bucurie”. Acesta va avea loc în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Publicul se va putea bucura de recitalurile susținute de Liliana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Colind și bucurie” alături de artişti consacraţi ai Banatului
În Timișoara, într-o lume în care educația și binele copiilor devin tot mai mult o responsabilitate colectivă, a prins viață Asociația Inițiativă în Educație (InEDU) – un spațiu dedicat celor care cred că schimbarea începe din inimă, iar învățarea trebuie să fie accesibilă, prietenoasă și profund umană. Aici, profesori, părinți, voluntari și susținători ai educației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Inițiativă în Educație – acolo unde învățarea devine bucurie, iar comunitatea devine familie
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.