Un om norocos: şi-a pierdut portofelul, dar un poliţist local l-a găsit şi i l-a returnat

Un poliţist local a făcut un bărbat fericit, după ce a găsit portofelul pierdut de acesta lângă un tomberon şi i l-a returnat. În portofel era suma de 3.530 de lei, 900 de franci elvețieni, carduri bancare și acte de identitate pe numele.

Un polițist local din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflat în timpul liber, în după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 17.00, a observat, în timp ce se deplasa pe Str. Eternității, un portofel căzut lângă mai multe tomberoane. Cum părea să aibă în el bani și documente, l-a verificat constatând că în interior se afla suma de 3.530 de lei, 900 de franci elvețieni, carduri bancare și acte de identitate pe numele unul bărbat în vârstă de 52 de ani, cu domiciliul în localitatea Măureni, Caraș-Severin.

Imediat acesta a preluat portofelul, a solicitat în sprijin un echipaj al Poliției Locale, împreună cu care s-a deplasat la Secția 3 Poliție în vederea predării bunurilor. Cetățeanul care a pierdut portofelul se prezentase să reclame dispariția acestuia cu puțin timp înainte. Bărbatul a fost contactat de polițiștii locali și s-a prezentat pentru a-și primi actele și banii. Extrem de fericit, bărbatul a povestit că muncește în străinătate în construcții, iar o parte din bani erau primiți de la fiica sa pentru a face unele lucrări în curtea proprie.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat

Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2. După ultima pauză internațională a anului, mai sunt patru jocuri de campionat până în pauza de iarnă: acasă cu CSC Șelimbăr, în deplasare la Unirea Ungheni, acasă cu CS Afumați și din nou în deplasare, la FC Voluntari. Jocul cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției

Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conform datelor companiei Rețele Electrice Banat, la primele ore ale dimineții de vineri, ca urmare a vântului puternic un număr de 23 de localități din județul Timiș erau fără alimentare cu energie electrică. Președintele Consiliului Județean Timiș a solicitat intervenția cât mai rapidă a echipelor companiei de electricitate pentru remedierea deficiențelor. Vântul puternic a lăsat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 12.000 de timișeni fără curent electric. CJT cere intervenția rapidă a echipelor distribuitorului de electricitate
Contribuabilii români sunt avertizați de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să inducă în eroare destinatarii, avertizează reprezentanții Finanțelor. Mesajele false pot conține informații înșelătoare, solicitări nejustificate sau linkuri periculoase care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF avertizează asupra unor noi mesaje false în numele instituției
Clădirea cinematografului Studio, din centrul Timișoarei, a fost finalizată. După o investiție de cinci milioane de euro, cea mai mare parte bani de la Ministerul Culturii, îl locul vechiului cinema a apărut un hub cultural-cinematografic, cu două săli de vizionare, zone creative, dar și cu o grădină de vară, tot pentru proiecții, un roof –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul Cinema Studio e gata! Din 6 decembrie publicul e așteptat la proiecții de filme de cea mai bună calitate/FOTO
Cetăţenii românii care în ziua votului pentru alegerile prezidențiale nu se află pe teritoriul României pot vota și în străinătate. În diaspora sunt organizate 950 de secții de votare pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, secţiile fiind deschise tim de trei zile, de vineri pănă duminică Secţiile de vot din diaspora au fost deschise la ora locală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegeri prezidenţiale. S-au deschis urnele în diaspora. Aproape 5.000 de români au votat
Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Buziașului, din municipiul Timișoara, un tânăr ar fi fost rănit, în timp ce încerca să ajute la mutarea unui panou ce s-ar fi desprins de deasupra unei clădiri, din cauza vântului. Polițiștii s-au deplasat, de urgență, la fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor
Top