După o săptămână de pauză, muncitorii au revenit la lucru pe Centura Sud de ocolire a Timișoarei. În acest moment e activitate intensă la unul dintre punctele importante de pe traseu, un pasaj peste calea ferată.
Marți a început instalarea tablierului metalic la pasajul peste calea ferată din zona Freidorf, pe șantierul centurii Timișoara Sud. Pasajul are 8 deschideri, dintre care 3 deschideri au prevăzut tablier metalic în lungime totală de 136 metri. Segmentele metalice instalate au greutatea de peste o sută de tone. Lucrările la acel punct, la ridicarea tablierului, vor mai dura câteva zile.
Vă reamintim că termenul de finalizare a lucrărilor, prevăzut în contract, este luna august. Totuși, se discuta despre finalizare în luna iulie, dar stadiul lucrărilor de pe șantier nu par prea promițătoare în acest sens.












































Comentarii prin facebook