Inima orașului 2.0 ajunge la Timișoara. Invitaţie specială din partea CODRULUI

CODRU Festival invită publicul timișorean JOI, 15 august 2024, de la ora 20:00, în Piața Unirii din Timișoara, în fața locației Hype Culture, pentru o seară în care toate inimile bat la unison.

Evenimentul marchează prima intervenție asupra instalației artistice, „Inima orașului 2.0”, un proiect Galateca, realizat în parteneriat cu Creative Sustainability Week, o lucrare unică realizată de un colectiv de artiști coordonați de Anca Boeriu și Andreea Sandu de la NeoArt Connect. Aceasta a fost prezentată la Festivalul TIFF, urmând a fi expusă în Piața Unirii ca simbol al dualității dintre rațiune și simțire, acțiune și resemnare, tehnologie și umanitate ce reflectă cel mai bine conceptul festivalului CODRU în acest an: „ONE HEART – The Power of Coming as ONE”.

„Joi seară, veți avea ocazia să vedeți această instalație, creată din materiale reciclate precum plastic și hârtie. Deși inima este divizată, își găsește forța, reunind mesaje și idei care apropie comunități și fragmente din viețile noastre, toate unite sub același concept”, conform organizatorilor.

Pe parcursul perioadei în care va fi expusă, inima va evolua, devenind un act performativ care implică atât artiști, cât și publicul. Instalația va rămâne în Piața Unirii din Timișoara până pe data de 29 august 2024.

„Într-o lume care uneori poate părea haotică și divizată, a fi uniți ca UNU ne amintește de puterea coeziunii și compasiunii. Ne învață importanța empatiei, bunătății și solidarității în construirea unei societăți armonioase în care toată lumea se simte inclusă, valoroasă și sprijinită. CODRU Festival nu este doar un festival, ci o mișcare, o chemare la unitate, la a deveni unul”, spune Directorul Creativ al CODRU Festival, Elena Adorian.

Pe 15 august, terasa Hype devine locul unde magia prinde viață. „Invităm comunitatea să se alăture pentru o seară memorabilă în care arta și gusturile speciale marca Hype, inspirate de spiritul CODRU, se îmbină armonios”, mai spun cei de la CODRU.

Sunteți invitați să lăsați un cuvânt, o amintire pe inima orașului. Elena Adorian, Directorul Creativ CODRU Festival va deschide seara, începând cu ora 20:00, cu vernisarea lucrării „Inima orașului 2.0” și o scurtă introducere despre noul concept CODRU Festival.

Vă reamintim că anul acesta, festivalul CODRU are loc între 30 august și 1 septembrie, în Pădurea Verde din Timișoara (fosta Grădină Zoologică). Prin artă, muzică și comunitate, CODRU creează un spațiu unde toți putem găsi sprijin, creștere, fericire, putere și unitate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Warriors&CSS Bega Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top