Circulația pe Centura Sud a fost oficial deschisă/VIDEO

Puțin după ora 18, pe Centura Sud de ocolire a Timișoarei s-a dat drumul circulației rutiere. O numeroasă coloană, formată mai ales din camioane, a intrat pe traseul noii șosele, de pe drumul național spre Serbia, între Timișoara și Șag, probabil cei mai fericiți vor fi șoferii care scapă, astfel, de un drum dificil prin Timișoara, pentru a ajunge în cealaltă parte a orașului.

Noua bucată de centură oferă o alternativă pentru cei care vin dinspre Arad, drumul național, care pot urca pe centura deja deschisă și de acolo în continuare pe centura nouă, pentru a continua drumul prin partea de sud a orașului, dar fără a-l traversa. De asemenea, cei care vin pe autostrada A1, fie dinspre Arad, fie de la Lugoj, pot coborî la Giarmata sau la Remetea și de acolo ajung în scurt timp în sensul giratoriu de la ieșirea din Ghiroda. Noua porțiune de centură ajunge până în zona industrială a primăriei, din Freidorf, dar oferă coborâri și în alte zone, dintre care una importantă este cea dintre Șag și Timișoara.

Construcția centurii a fost acordată inițial unei societăți italiene, dar aceasta nu a avut prea mult succes, contractul fiind reziliat pentru lipsă de activitate. Șantierul a fost preluat de firmele lui Dorel Umbrărescu, acesta ducând la final investiția, pe care a finalizat-o cu o mică întârziere față de anunțul inițial.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (septembrie 10th, 2024 at 19:58 )

Doar pare o știre bună, dacă balanța ta are un singur taler. Ploaia ar trebui să fie de augur. Întârzierea a fost de doar două ore… Etc. Motocicliștii tembeli au rupt panglica. Halal, națiune!
Eu beau puțin, de fericire, chiar acum.
https://youtu.be/VFa7IeQf5SE?si=NpUhmO9rH-OxZKI4

Iosif a spus: (septembrie 10th, 2024 at 21:13 )

de la Remetea nu poți să mergi direct spre Sag, trebuie să o iei în sens opus spre Giarmata sau spre Ghiroda și să te întorci la primul sens giratoriu, de ce nu spuneți asta???
nu este o intrare directă pe centura dinspre Remetea spre Sag-Moravița..!!
o mare prostie s-a făcut cu această așa zisă centură, de ce nu spuneți asta??
tace mâlc toată lumea și se complace cu o lucrare făcută de mântuială..
presa de kkat, rușine..!!

raducu a spus: (septembrie 10th, 2024 at 22:28 )

Felicitari Alin Nica!

Gica a spus: (septembrie 11th, 2024 at 09:44 )

La Mosnita este dezastru.Cozi kilometrice din cauza sensului de la intrare in Mosnita.

bla a spus: (septembrie 11th, 2024 at 10:54 )

Jihad la Mosnita – primarul de acolo, care raspunde si de Urseni, isi da seama ce greseala a facut acceptand ca centura sa inchida legatura Timisoara – Urseni. Acum traficul prin Mosnita e blocat complet

dan a spus: (septembrie 11th, 2024 at 12:08 )

alin nic nu are niciun merit aici. eventual a pus talpi celor de la MT si CNAIR. Cei din Urseni vor primi un pasaj suspendat prin insistenta lui SImonis. Pana atunci pot vira dreapta si se intorc la primul sens giratoriu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, urmând să fie consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar. Numirea în această funcţie a lui Marin Popescu a fost făcută pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în inima Ardealului. Week-end-ul trecut, la Cluj-Napoca, s-a disputat turneul pentru promovare în Divizia A1, la masculin. În urma celor trei zile de concurs, CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Cluj-Napoca au obținut biletele pentru prima ligă. Echipa bănățeană...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

dna

Comunicat DNA. Percheziţii în 23 de locaţii, inclusiv din Timişoara, în cazul anchetei DNA vizându-l pe Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu

Direcţia Naţională Anticorupţioe a transmis, printr-un comunicat de presă că sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate, inclusiv în judeţul Timiş. Percheziţiile vizează Autoritatea Rutieră Română (ARR), condusă de timişoreanul Cristian Anton, un apropiat al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Potrivit comunicatului DNA în acest caz există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicat DNA. Percheziţii în 23 de locaţii, inclusiv din Timişoara, în cazul anchetei DNA vizându-l pe Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu

Economic vezi arhiva Economic

În Timiș ar urma să fie realizată o investiție chineză de peste un miliard de euro. Parcuri fotovoltaice, un sistem de stocare a energiei și un centru de date

Un concern chinez dorește realizarea în Timiș a unui proiect energetic hibrid în cadrul unei investiții de peste un miliard de euro. Proiectul va include două parcuri fotovoltaice, un centru de date și un sistem de stocare a energiei în baterii. Dezvoltarea proiectului ar urma să aibă loc prin intermediul unei filiale din Singapore a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiș ar urma să fie realizată o investiție chineză de peste un miliard de euro. Parcuri fotovoltaice, un sistem de stocare a energiei și un centru de date

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcţia Naţională Anticorupţioe a transmis, printr-un comunicat de presă că sunt efectuate percheziții domiciliare în 23 de locații situate, inclusiv în judeţul Timiş. Percheziţiile vizează Autoritatea Rutieră Română (ARR), condusă de timişoreanul Cristian Anton, un apropiat al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Potrivit comunicatului DNA în acest caz există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunicat DNA. Percheziţii în 23 de locaţii, inclusiv din Timişoara, în cazul anchetei DNA vizându-l pe Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu
Procurorii anticorupție efectuează, marți dimineață, percheziții la Autoritatea Rutieră Română (ARR), transmite G4Media citând surse judiciare. Potrivit sursei citate, perchezițiile sunt efectuate într-un dosar instrumentat de DNA Cluj. În dosar ar fi vizat chiar șeful ARR, timişoreanul Cristian Anton, cunoscut ca fiind “om de casă” al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Cristian Anton a fost şef...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții DNA la ARR. Ar fi vizat șeful instituției, Cristian Anton, omul de casă al lui Sorin Grindeanu/Update. Suspiciuni de grup infracțional organizat
În după-amiaza zilei de 30 martie 2026, în jurul orei 15:00, pe bulevardul Liviu Rebreanu din municipiul Timișoara, o clipă aparent obișnuită s-a transformat într-o luptă contracronometru pentru viață. Un bărbat s-a dezechilibrat brusc și s-a prăbușit la pământ, rămânând inert. În acele secunde critice, fiecare moment a contat. Fără ezitare, jandarmii din cadrul Grupării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenția promptă a unui jandarm a salvat o viață
Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara lansează „Fake News Busters”, un program de educație media pentru liceeni din șase județe. Ideea este o inițiativă a cadrelor didactice și studenților facultății dedicată dezvoltării educației media și gândirii critice în rândul tinerilor, într-un context digital în care informația circulă mai rapid...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liceenii din mai multe județe vor învăța la UVT despre fake news
Ediția cu numărul XIX a concursului iTEC – IT Engineering Contest, organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, s-a încheiat cu succes după trei zile intense, în care tehnologia, creativitatea și spiritul de echipă au fost puse la încercare. Desfășurat în perioada 27–29 martie 2026, iTEC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul iTEC 2026 – Trei zile intense în care tinerii au demonstrat că șin pasul cu tehnologia care avansează galopant
Un concern chinez dorește realizarea în Timiș a unui proiect energetic hibrid în cadrul unei investiții de peste un miliard de euro. Proiectul va include două parcuri fotovoltaice, un centru de date și un sistem de stocare a energiei în baterii. Dezvoltarea proiectului ar urma să aibă loc prin intermediul unei filiale din Singapore a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiș ar urma să fie realizată o investiție chineză de peste un miliard de euro. Parcuri fotovoltaice, un sistem de stocare a energiei și un centru de date
Lucrările de curățenie realizate de Primăria Timișoara în zona din jurul Lacului Balaurul au deja primele rezultate. O cantitate imensă de gunoi a fost ridicată din zona vizată pentru a deveni parc. Reprezentanții municipalității au anunțat că deja au fost ridicate șapte camioane de deșeuri abandonate, adică peste 100 de metri cubi. Lucrările nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima ”recoltă” la Lacul Balaurul. Au fost ridicate șapte camioane de gunoi
În această lună au fost semnate contracte de finanțare din bani europeni în valoare de 50 milioane de euro, spune primarul Dominic Fritz. Este vorba de patru proiecte, după cum urmează: ISHO/ILSA (15 mil euro), Magistrala Verde (19,5 mil euro), Centrul de Artă și Tehnologie MultipleXity (13,5 mil euro), modernizarea Şcoli Gimnaziale nr 16 (2...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 450 de milioane de euro din bani europeni au intrat în Timişoara în ultimii 5 ani. Contracte de 50 milioane de euro semnate doar în luna martie
Pentru al șaselea an consecutiv, iubitorii de alergare de toate vârstele sunt așteptați la ture de mișcare pentru proiecte sociale, educaționale și de protecția animalelor din comunitatea din Giarmata și Cerneteaz. Primele 5 ediții „Giarmata în Mișcare”, din perioada 2021–2025, au mișcat comunitatea pentru proiecte caritabile și au strâns peste 62.000 de euro din donații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de alergători așteptați la “Giarmata în Mișcare”, eveniment caritabil ajuns la cea de-a VI-a ediţie
Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele transmise de Ministerul Educației arată că aproape o treime dintre elevii de clasa a VIII-a nu au reușit să obțină nota 5 la simularea Evaluării Naționale 2026. Conform Ministerul Educației, 30,13 % dintre elevi au luat note sub 5 la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.