Savurează toamna: Rețete delicioase cu legume şi fructe proaspete de sezon

Legumele şi fructele sunt întotdeauna o idee bună când vine vorba de alimentaţia ta. Acestea sunt bogate în vitamine, minerale şi fibre, de care ai nevoie pentru a-ţi hrăni organismul corespunzător. Pentru diversitate în farfurie, dar şi ca să te bucuri de alimente fresh cât mai des, optează pentru fructe şi legume de sezon. Toamna aduce o mulţime de bunătăţi la acest capitol, aşa că ai de unde alege ca să prepari mâncare gustoasă şi sănătoasă.

Citeşte mai jos câteva idei de reţete pline de gust cu legume şi fructe din recolta de toamnă:

Supă cremă de dovleac cu smântână

Vedeta toamnei, dovleacul, îşi merită pe deplin statutul. Nu doar că îţi decorează bucătăria, ci este şi extrem de gustos şi versatil când vine vorba de gătit. O supă crema de dovleac se prepară cât ai clipi, cu câteva legume, condimente, ulei de măsline şi un strop de smântână pentru un gust cremos. Tot ce trebuie să faci este să fierbi legumele sau să le dai la cuptor, iar mai apoi să le pasezi cu ajutorul blenderului. Serveşte supa crema de dovleac cu smântâna şi crutoane, fie la prânz, fie la cină.

Tocăniță de legume

Tocăniţa este o mâncare numai bună pentru toamna. Se serveşte caldă, este uşor de preparat şi poţi alege să o prepari cu legumele preferate. La început de sezon rece poţi opta pentru mai multe legume de sezon, precum vinetele, cartofii, dovleacul sau ardeii. Nu uita să adaugi sos de roşii, dar şi condimente precum cimbrul, piperul sau rozmarinul. Tocăniţa merge de minune cu pâine proaspătă sau lipii.

Tartă cu spanac și brânză

Tarta sărată reprezintă o idee excelentă de preparat pentru micul dejun, prânz, cina sau chiar pentru o gustare. Dacă îţi doreşti o reţetă uşor de preparat, cu ingrediente de toamnă, optează pentru tarta cu spanac şi brânză. Ai nevoie de un aluat potrivit, spanac fresh, ouă, brânză de vaci, smântâna şi mărar. Bineînţeles, poţi adapta reţeta în funcţie de gusturile tale şi să adaugi şi alte legume, verdeţuri sau chiar bacon ori somon afumat. Tarta se poate servi atât rece, cât şi caldă, în funcţie de preferinţele tale.

Tartă cu mere și scorțișoară

Aroma merelor este deseori sinonimă cu toamna, iar deşerturile cu acest fruct se număra printre cele mai iubite preparate dulci. O tartă cu mere şi scorţişoară se prepară rapid, mai ales dacă alegi să cumperi aluatul. Ai nevoie de mere, zahăr şi scorţişoară pentru umplutură, iar ca să adaugi extra savoare reţetei, serveşte tarta cu îngheţată de vanilie ori caramel.

Tarta de mere merge de minune cu o cafea gustoasă, în special la micul dejun. Alege un aparat de cafea uşor de folosit, precum cel de la Nespresso sau Krups, ca să ai băutura preferată gata într-o clipă. Aparatele de cafea cu capsule reprezintă cea mai bună opţiune pentru cei ce îşi doresc o cafea gata în 2 minute. În plus, un aparat de cafea cu capsule nu ocupă mult spaţiu în bucătărie. Bineînţeles, dacă preferi aroma cafelei proaspăt măcinate, poţi alege un aparat de cafea automat, cu funcţii diverse.

Sote de ciuperci cu usturoi

Toamna este sezonul ciupercilor, cum ar fi ghebele sau hribii, pe care le poţi prepara în fel şi chip. O reţetă foarte uşor de realizat este sote-ul de ciuperci cu usturoi. Tot ce trebuie să faci este să cureţi ciupercile şi să le tragi la tigaie în ulei de măsline, alături de un strop de usturoi.

Poţi adăuga şi verdeţuri, precum mărarul sau pătrunjelul, dar şi ceapă. Poţi să serveşti un sote de ciuperci ca atare, dar şi alături de friptură, mămăligă, tocăniţă sau carne la grătar.

Când vine vorba de fructe şi legume pline de aromă, toamna este foarte ofertantă. Încearcă câteva dintre reţetele de mai sus dacă îţi doreşti să aduci aroma toamnei la tine în bucătărie, cu fructe şi legume proaspete şi gustoase.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă

SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri

În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.