Deputatul PNL Cosmin Şandru afirmă că este cazul ca în Timiș liberalii să demareze negocieri cu partidele de dreapta, pentru a face majorități în Consiliul Local Timișoara și la Consiliul Județean. El afirmă că protocolul semnat de PNL cu PSD la Consiliul Județean trebuie denunțat cât mai repede.
Cosmin Şandru, vechi opozant al alianţei între PSD şi PNL, afirmă că asistăm la un asalt împotriva democraţiei din partea social-democraţilor.
“Asaltul agresiv al socialiștilor pentru Cotroceni și dorința de acaparare a întregii puteri, pe model Dragnea, au atins cote alarmante. Apărarea democrației nu e decât o lozincă fluturată de reprezentanții PSD pe la televiziuni, când, de fapt, prin acțiunile lor, calcă în picioare drepturile și libertățile altora pentru propriile avantaje”, afirmă Şandru.
El îşi exprimă satisfacţia fiindcă, în sfârşit, conducerea PNL şi-a schimbat optica în privinţa PSD.
“PNL este singurul partid care poate bate PSD-ul atât la parlamentare, cât și la prezidențiale. De aceea, mă bucură schimbarea de optică a liderilor naționali, care nu se mai așează la masă cu ‘partenerii’ profund incorecți de la PSD și doresc o guvernare de dreapta din 2025”, a continuat deputatul PNL.
Ca atare, el are o propunere radicală, respectiv ca PNL să rupă protocolul semnat cu PSD la Consiliul Județean şi să înceapă negocieri cu forţele politice de dreapta pentru formarea unor majorităţi la CL Timişoara şi CJ Timiş.
“Este cazul ca și în Timiș să deschidem negocieri cu partidele de dreapta, cu care putem asigura majorități în Consiliul Local Timișoara și la Consiliul Județean Timiș. Protocolul, cel puțin neinspirat, cu PSD la Consiliul Județean Timiș, trebuie denunțat cât mai repede. De 35 de ani, e limpede că PSD nu poate asigura dezvoltare si reforme reale, ci doar sărăcie și stagnare”, a încheiat Şandru.
Comentarii prin facebook