La Timișoara va circula Tramvaiul Cultural

Unul dintre tramvaiele care circulă la Timișoara se transformă în spațiu de expoziție mobil, accesibil locuitorilor și vizitatorilor Timișoarei. Proiectul „Tramvaiul cultural”e realizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Societatea de Transport Public Timișoara (STPT).

Cu ajutorul studenților de la Facultatea de Artă și Design a UVT, tramvaiul a fost transformat într-o galerie urbană. Tramvaiul colantat cu lucrări de artă realizate de aceștia va circula zilnic pe ruta Gara de Nord – Piața Gheorghe Domoșneanu (AEM), via Dâmbovița. Scopul este de a oferi o experiență estetică în mijlocul activității cotidiene, punând în valoare creativitatea tinerilor artiști și aducând arta mai aproape de comunitate.

În plus, în șapte stații din oraș (Parcul Poporului sens Traian, Continental sens Prefectură, Poșta Centrală sens Piața 700, Piața 700 sens Libertății, Prefectură sens 700, L. Rebreanu sens AEM, Liviu Rebreanu sens Dâmbovița, Calea Bogdăneștilor cu Mendeleev sens Piața 700) au fost amplasate panouri de expunere unde sunt prezentate lucrări de artă ale studenților Facultății de Artă și Design UVT, completând astfel experiența oferită de tramvaiul cultural.

Universitatea de Vest din Timișoara este mai mult decât un spațiu de învățare și cercetare; este o prezență activă în comunitatea timișoreană și un promotor al culturii. Prin inițiativa „Tramvaiul cultural” transformăm experiența cotidiană într-o întâlnire cu arta și creativitatea. Credem că arta nu trebuie să fie expusă doar în galerii sau săli de expoziție, ci trebuie să devină parte integrantă a vieții de zi cu zi a orașului nostru. Acest proiect dovedește că putem aduce armonia și inspirația în mijlocul comunității.”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

În lunile ce urmează, călătorii vor avea ocazia să descopere noi elemente de artă urbană, alături de alte surprize culturale. Această colaborare este a doua de acest gen, după cunoscuta campanie „Timișoara (re)citește”, desfășurată anterior de UVT și STPT, care a adus în prim-plan promovarea lecturii în mijloacele de transport public.

Prima activitate culturală din proiectul Tramvaiul cultural a debutat cu o serie de ateliere de mediere culturală, organizate sub îndrumarea Gabrielei Robeci, asistent de cercetare la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara. Aceste sesiuni au urmărit să apropie publicul de diverse forme de expresie artistică și să faciliteze o interacțiune directă cu lucrările.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Timișoara.Next, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Lista artiștilor expuși e formată din: Departamentul de Arte Vizuale Andrei Neciu / Burdea Diana Andreea / Olărescu Daria – grafică; Ciprian Ciobanu / Natalia Silaghi / Nicolae Ghiță – pictură; Alexandra Satmari / Andrei Pituț  / Ruth Dobîndă – sculptură; Bănceanu Iustina / Hârțaucă Larisa / Czernak Dorottya – Conservare-Restaurare; Bianca Pascu / Tamas Borza / Sârb Vasile – foto-video. Departamentul de Arte Aplicate și Design Ispan Adelina / Stoinescu Giuliana / Antonio Dărăban – design; Rusu Victoria / Hoza Alina / Popescu Denisa – modă; Otilia Sfetcu / Armașu Alexandru  / Luca Flavia – arte decorative

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Belzebut a spus: (noiembrie 11th, 2024 at 13:41 )

Fix ce ne lipsea. Un tramvai cultural. Eu stau și mă întreb, oare cum am trăit pina acum fara el.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a impresionat la acest capitol până acum. Vârful de lance italian Davide Massaro va juca în alb-verde, la CSC Dumbrăvița în liga secundă. A avut nevoie de jumătate de oră să arate ce poate. A jucat pe finalul amicalului de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro
Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.