Poli Bike Challenge, la o nouă ediţie! Timişorenii ce iubesc ciclismul, invitaţi să participe la deja tradiţionalul eveniment

Pentru sport, pentru sănătate, pentru toți cei ce iubesc mișcarea. POLI BIKE CHALLENGE, competiția ciclistă născută pentru a sărbători 100 de ani de când Universitatea Politehnica Timișoara se identifică cu sportul din municipiul de pe Bega, a ajuns la cea de-a IV-a ediție, devenind o tradiție a orașului.

Având menirea de a aduce locuitorii acestuia împreună, mai aproape, prin mișcare în aer liber, ediția din acest an figurează, ca și cele precedente, în calendarul Federației Române de Ciclism. Cea de-a IV-a ediție a POLI BIKE CHALLENGE, o competiție de ciclism de tip criterium prin care UPT își reafirmă angajamentul față de păstrarea tradiției și dezvoltarea componentei sportive în cadrul comunității academice, va avea loc pe data de 27 aprilie 2025 și este destinată copiilor, amatorilor și sportivilor profesioniști, fiind desfășurată în mai multe curse, dedicate fiecărei categorii:

1. Cursa Family – ora 12:00, destinată categoriilor de familie cu copii 3-8 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de două ori.
2. Cursa copii 5-6 ani – ora 12:20, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 5-6 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de două ori.
3. Cursa copii 7-8 ani – ora 12:40, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 7-8 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de trei ori.
4. Cursa copii 9-10 ani – ora 13:00, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 9-10 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de patru ori.
5. Cursa copii 11-12 ani – ora 13:20, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 11-12 ani. Traseul este un circuit cu o lungime de 900 de metri/tur și va fi parcurs de cinci ori.
6. Cursa copii 13-14 ani – ora 13:40, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 13-14 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de șase ori.
7. Cursa Open – ora 14:00, destinată tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani. Se poate concura cu orice tip de bicicletă (exclus cele electrice și cursierele). Traseul este un circuit cu lungimea de 2,5 km/tur și va fi parcurs de 11 ori.
8. Cursa Amatori – ora 15:00, destinată cicliștilor licențiați sau nelicențiați. Singurul tip de bicicletă acceptată este cursiera! Traseul este un circuit cu lungimea de 2,5 km / tur și va fi parcurs de 13 ori.
9. Cursa Elite – ora 16:00, destinată cicliștilor licențiați care fac parte din categoria Elite. Singurul tip de bicicletă acceptată este cursiera! Traseul este un circuit cu lungimea de 2,5 km / tur și va fi parcurs de 15 ori.

Mai multe detalii despre organizare, înscriere și participarea la concurs pot fi găsite pe RaceDay (https://raceday.ro/poli-bike-challenge).
La cursele pentru copii se vor acorda premii în obiecte, iar la cursele Open, Amatori și Elite câștigătorii vor fi recompensați cu premii în bani.

Ca și în anii trecuți, competiția, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, are și un aspect caritabil, sumele colectate din taxa de participare (100 de lei) urmând să fie direcționate către 2 sportivi din cadrul Clubului Politehnica, cu rezultate remarcabile.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului

Cristian Bobar, fostul preşedinte al CSM Reşiţa, funcţie din care şi-a dat demisia chiar astăzi, se va alătura staff-ului Politehnicii Timişoara. Încă nu se ştie exact ce funcţie va avea, dar în mod cert în portofoliul său va fi şi relaţia cu FRF, acolo unde are relaţii excelente. La doar 43 de ani, Bobar are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara îşi întăreşte relaţia cu… FRF. Cristian Bobar, cooptat în conducerea clubului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
România A, reprezentativa secundă a României, va participa la „Toyota Challenge 2026 Africa Euro Series”, competiție ce va avea loc între 5 -14 iunie în Africa de Sud la Bloemfontein, pe Toyota Stadium. Staff-ul tehnic a stabilit echipa care a ajuns în Africa de Sud, fiind convocați 30 de jucători, 17 înaintași și 13 jucători...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 30 de jucători convocați pentru România A, care va participa la Toyota Challenge. Opt dintre ei reprezintă Timișoara
Pasiunile trebuie cultivate și împărtășite. Muzica și medicina s-au întâlnit recent, într-un mod aparte la Timișoara, în cadrul evenimentului „Music is My Medicine”. Evenimentul a fost organizat de programul TimMedfest în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Fundația UMF Timișoara, EMSA Timișoara și FITT. Seara a fost deschisă de trupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzica și medicina au făcut casă bună la UMF/VIDEO
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se gândește să depună plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva unor membri ai Comisiei de Monumente, aceasta pentru că proiectul noii parcări din zona Spitalului de Copii a fost blocat, după ce obținuse deja anterior două avize favorabile. El a anunțat, în cadrul unei emisiuni la Radio Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău vrea să facă plângeri penale pentru blocarea proiectului parcării de la Spitalul de Copii
Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări
Sala Operei Naționale Române din Timișoara găzduiește vineri, 5 iunie, de la ora 19.00, la Gala de Operă și Operetă, un eveniment de prestigiu organizat de Opera Națională Română din Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Spectacolul reunește pe aceeași scenă tineri soliști ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.