Persoanele nevăzătoare vor admira arta vizuală prin intermediul unui proiect revoluționar, cu ajutorul simțului tactil

Un proiect al Centrului de Cercetare TactileLibrary din cadrul Universității de Vest, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă, accesul persoanelor nevăzătoare la lucrările de artă devine realitate. Persoanele cu deficiențe de vedere vor putea ”vedea” mai multe opere de artă, prim transpunerea acestora în forme 3D.

Muzeele de artă sunt, în mod tradițional, oculo-centrice, adică bazate exclusiv pe văz, ceea ce ridică bariere majore de ordin fizic, intelectual și senzorial pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Regulamentele muzeelor interzic atingerea exponatelor originale, care îi privează pe nevăzători de aparent singura modalitate de interacțiune directă cu arta vizuală.

Soluțiile comune de accesibilizare, precum ghidurile audio, sunt insuficiente, deoarece oferă doar descrieri verbale a ceea ce se vede. Acestea nu permit nevăzătorilor să își creeze în mod independent imagini mentale precise și detaliate ale operelor, nu pot face comparații, conexiuni, informația rămâne abstractă și disociată de percepția senzorială.

Centrul de Cercetare TactileLibrary din cadrul Universității de Vest, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă depășește acest neajuns printr-o abordare inovatoare, bazată pe principiul că atingerea este esențială pentru înțelegerea artei de către vizitatorii cu dizabilități de vedere.

Proiectul transformă 10 lucrări celebre din expoziția permanentă a MNArT în machete în relief (replici tactile), pe care nevăzătorii le pot explora liber. Astfel, experiența nu mai este una pasivă (ascultând o descriere), ci devine activă, haptică și cognitivă.

Este un fel de sistem hibrid, unde atingerea este augmentată digital. Fiecare planșă tactilă conține un cod QR care, prin scanare, oferă acces la un conținut explicativ accesibilizat audio. Acolo sunt stocate informații despre cum se citește și decodifică tactil fiecare planșă, respectiv despre opera artistică în sine (perioadă, tehnică, încadrarea în curentul artistic din care face parte, autor și povestea vieții lui, compoziție, semnificație, părerile criticilor și chiar scurte citate relevante despre crezul artistic al pictorului).

În realizarea proiectului sunt implicați studenți UVT de la diverse specializări: Corina Ciunae și Mădălin Grădinaru (Comunicare și Relații Publice), Daniel Matei (Științe Cognitive, anul 3), Iulian Rotaru (Informatică Engleză, anul 3), Ioana Satmari (Media Digitală, anul 3), Briana Toader (Media Digitală, anul 3), toți membri ai echipei TactileLibrary®, coordonați de dr. Alina Satmari (Departamentul de Geografie).

Vernisajul este programat în data de 3 decembrie, ora 17, la Muzeul Național de Artă din Timișoara, ocazie cu care va avea loc și un recital de pian, susținut de Theodor Rădulescu, masterand al Facultății de Muzică din cadrul UVT, artist nevăzător. Intrarea este liberă.

Pentru cei care doresc să viziteze expoziția tactilă pe nevăzute, organizatorii au pregătit și o serie de vizite ghidate de studenți nevăzători. Ei sunt pregătiți să ofere o experiență care îi vor ajuta să înțeleagă mai bine, văzători sau nevăzători. Înscrierile pentru aceste ghidaje speciale sunt libere se vor face pe pagina www.tactilelibrary.net și contul de Instagram tactile_library, în limita locurilor disponibile, începând din 3 decembrie, ziua vernisajului.

Această colaborare între universitate, o instituție culturală și o companie privată reprezintă un model de parteneriat care susține inovația și incluziunea socială, un semn că lumea pe care ne-o dorim poate fi construită împreună prin implicare.

Proiect susținut de Continental Anvelope România prin Fundația Universității de Vest din Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.